Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 aprilie 2011

Scriu din nou pe scurt despre cateva carti la care nu am foarte multe de spus:

Experimentul Dosadi

* Frank Herbert, Experimentul Dosadi, Baricada, 1993; trad. Ion Doru Brana.

Un roman destul de scurt in care Herbert reia sau anticipeaza anumite elemente intalnite si in cartile din seria Dune (modul in care sistemele ecologice influenteaza dezvoltarea societatilor umane, conditionarea soldatilor, distrugerea rapida a unui sistem social de outsideri care s-au format in conditii foarte grele de trai). In Experimentul Dosadi ne e prezentata un soi de republica galactica compusa din cateva rase inteligente (printre care si oamenii), rolul reformatorilor violenti fiind preluat de participantii la un experiment psihologic care a durat cateva generatii.

Herbert e, ca de obicei, generos cu cititorii sai, oferind o bogatie de informatii, interpretari si intamplari cu miez. Cele mai interesante aspecte sunt pentru mine cele legate de sistemul juridic unic al uneia dintre rasele extraterestre. Sfarsitul cartii mi s-a parut insa suparator de romantic, iar stilistica oarecum apasatoare dat fiind materialul pana la urma relativ subtire pe care se sprijina. Nota la aceasta recitire: *** si un pic (din 5).

Magazinul de sinucideri

* Jean Teulé, Magazinul de sinucideri, Allfa, Bucuresti, 2011; trad. Magda Răduță.

Traducerea in romaneste, aparuta in nou-infiintata colectie Strada Fictiunii, a romanului Le magasin des Sucides (2007). Cartea e foarte scurta (un pic peste 100 de pagini) si ne povesteste, cu umor si variate aluzii literare, prabusirea ultimului magazin de sinucideri dintr-un misterios oras viitor. Atmosfera cartii e cea familiara celor care au vizionat macar un film cu Familia Addams: depresia cautata, veselia la vederea morbidului, dragostea cladita pe hidosenia membrilor familiei. Si apoi nasterea exceptiei – un baietel vesel si mereu fericit care taie pe ascuns funiile vandute sinucigasilor si care inlocuieste in seringi serul mortii cu ser fiziologic.

Sfarsitul romanului m-a dezamagit – imi displac ca regula generala povestile care mizeaza pe mediocrizarea cu orice pret a personajelor sinistre sau pitoresti de la marginea societatii. Infaptuita, evident, cu ajutorul iubirii. Structura cartii se preteaza bine interpretarilor teatrale (iar autorul ar intampina cu bucurie una). Mi-au placut destul de mult inventiile si inovatiile care i-au trecut prin cap scriitorului – un exemplu e „kit-ul de sinucidere Alan Turing”, incluzand un mar otravit, o mica panza, doua pensule si cateva tuburi cu vopsea. Nota: spre *** (din 5).

Fundatia Paradis

* Liza Marklund, Fundatia Paradis, Trei, Bucuresti, 2011; trad. Laurențiu Dulman.

Cea de-a treia carte din seria Annika Bengtzon (despre prima am scris o recenzie mai consistenta aici). Liza Marklund e, dupa parerea mea, cea mai recomandabila autoare dintre nordicii cu care ne inunda editura Trei de vreo doi ani incoace, neluandu-l in considerare pe Stieg Larsson.

Romanele ei sunt interesante pentru ca muta atentia dinspre crimele/rapirile/exploziile investigate inspre persoana care le investigheaza – Annika Bengtzon, o ziarista inzestrata cu anumite calitati care o apropie de cititor – interes pentru munca bine facuta, empatie, capacitatea de a-si redobandi speranta. Destinul ei devine principala preocupare a autoarei, care o poarta de-a lungul si de-a latul Suediei si o supune adesea unor incercari dure. Intrepatrunse cu crizele existentei ziaristei sunt anchetele despre subiecte de intens interes – fraude, mafii straine, disparitii. Annika e cea care va aduce lumina asupra mecanismelor acestor crime sau a faptasilor, precum si asupra unor aspecte mai putin cunoscute (sau crezute) ale societatii suedeze. Toate cele trei romane din aceasta serie aparute pana acum in romaneste mi s-au parut palpitante, greu de lasat din mana, informative si foarte bine scrise. Nota: **** (din 5)

Read Full Post »