Dozois 6

Editor: Gardner Dozois
Titlu: The Year’s Best Science Fiction (vol. 6) (The Year’s Best Science Fiction, Twenty-Fourth Annual Collection, 2007)
Editura: Nemira, București, 2011; 664 pagini; 40 RON
Nota dată de mine: *** și ceva (din 5)

Aceasta este cea de-a doua jumătate a antologiei Year’s Best numarul 24. Volumul cuprinde povestiri de Elizabeth Bear, Stephen Baxter, Paolo Bacigalupi și alți scriitori SF renumiți; să le luăm pe rând:

* David D. Levine, Măngâi labele tatălui meu (trad. Antuza Genescu): o povestire scurtă și simpatică despre „îmbunătățirea” chirurgicală a oamenilor și despre faptul că te poți împăca cu trecutul chiar și după ani în care ai crezut că e prea târziu. Mi-a plăcut ideea că ai putea opta pentru a-ți schimba specia (sau măcar a-ți adauga o coadă). Patru puncte din cinci.

* Paul J. McAuley, Morții umblă (trad. Ana-Veronica Mircea): încă un text scurt, de data aceasta mai sumbru. Într-un viitor relativ îndepărtat oamenii au colonizat sistemul solar, iar pușcăriile s-au mutat pe sateliții minori ai lui Saturn sau Jupiter. Într-o astfel de colonie penitenciară are loc o serie de crime oribile, care amintesc de modul în care acționau anumți mercenari artificiali creați în timpul unui mare război. Accentul este pus pe acțiune si pe critica unui sistem care fabrică ucigașii perfecți, dar nu ia măsuri pentru a-i deactiva după ce nu mai sunt doriți. Stilul e destul de puțin lucrat. Trei puncte din cinci.

* Mary Rosenblum, Filme de amatori (trad. Silviu Genescu): un text destul de neconvingător despre folosirea oamenilor ca aparate de filmat. Aventurile personajelor nu ies din sfera clișeelor. Două puncte din cinci.

* Daryl Gregory, Damasc (trad. Gabriel Stoian): pornind de la marea spaimă a bolii vacii nebune, Gregory își imaginează o boală răspândită de prioni care provoacă psihoze religioase și se răspândește prin SUA în urma practicării unor ritualuri canibale (da da). Nițel dezgustător, nițel tras de păr, scris destul de banal. Două puncte și ceva din cinci.

* Jack Skillingstead, Viață la păstrare (trad. Adriana Moșoiu): o povestire despre de ce nu va merge să trimiți pe cineva înapoi în timp, singur, pentru a salva lumea ta, abandonând speranța la propria fericire. Povestirea mi-a plăcut mai ales pentru că ne prezintă lumea noastră (cu modele ei și gadget-urile ei și mașinile ei cu combustie internă) prin ochii inocenți ai unei fete care vine dintr-un loc foarte îndepărtat. Patru puncte din cinci.

* Paolo Bacigalupi, Omul cu cartela galbenă (trad. Ana-Veronica Mircea): o povestire pe care o mai citisem, plasată într-un Bangkok viitor care le va fi familiar cititorilor lui Bacigalupi – megadenți, boli răspândite de corporațiile de inginerie genetică, foamete, prăbușirea civilizației tehnologice actuale, etc. Personajul principal e un bătrân care fusese la un moment dat patronul unei firme gigantice și care a ajuns să cerșească pe stradă câte-un fruct doar puțin stricat. E probabil cea mai bună povestire din antologie – excelent scrisă, umană, credibilă. Spre cinci puncte din cinci.

* Greg Egan, Călărind crocodilul (trad. Silviu Genescu): un text oleacă lungit care ne prezintă o ipotetică „ultimă întrebare” la care mai au de răspuns oamenii. Într-un viitor teribil de îndepărtat ei au învins bătrânețea, distanțele mari și ignoranța, dar încă nu știu ce e în centrul galaxiei noastre (pentru că cineva de acolo trimite înapoi orice sondă expediată de oameni). Un cuplu de oameni decide să dezlege acest mister înainte să își încheie în mod voluntar existența. Și călătoresc, și explorează, și nu e prea clar ce găsesc. Povestirea mi s-a părut puțin cam lungă, fără prea multe momente cu adevărat interesante. Trei puncte din cinci.

* Elizabeth Bear și Sarah Monette, Insula câinilor (trad. Laura Bocancios): un text foarte scurt de istorie alternativă combinată cu o poveste despre călătoriile în timp. Relativ amuzant. Trei puncte din cinci.

* Ken MacLeod, Oamenii autostrăzii (trad. Gabriel Stoian): un text de anticipație destul de credibil care exemplifică modul în care lucrurile o pot lua razna pornind de la o întâmplare minoră (în cazul acesta desființarea salonului pentru fumători de la un aeroport, care a dus la enervarea unui turist, care s-a răstit la stewardesă, care a crezut că omul e terorist, etc.). Bine scrisă și bine argumentată. Spre patru puncte din cinci.

* Stephen Baxter, Misterul din Pacific (trad. Adriana Moșoiu): istorie alternativă plus hard SF, o combinație interesantă și bine dusă la capăt. Europa a fost cucerită de naziști, iar SUA nu a intrat niciodată în război, pentru că Pacificul e imposibil de traversat. Și asta pentru că în lumea lui Baxter Terra nu e chiar rotundă. Iar cea mai recentă expediție trimisă peste Pacific ajunge, într-adevăr, acolo unde nici un om nu a ajuns vreodată. Patru puncte din cinci.

* Carolyn Ives Gilman, Okanoggan Falls (trad. Adriana Moșoiu): încă un text destul de plăcut. De data aceasta este vorba de un orășel din SUA de după ocuparea Terrei de către o rasă extraterestră destul de cumsecade. Oamenii din Okanoggan Falls își duc zilele liniștiți, fără să fi văzut vreodată un membru al noii „conduceri”. Totul se sfârșește însă în ziua în care află ca orașul lor va fi mutat pentru a face loc unor băi cu nisip. Poveste de dragoste și de război, Okanoggan Falls te lasă în final cu ideea că lucrurile vor merge totuși bine dacă toți cei implicați au o oarecare bunăvoință. Patru puncte din cinci.

* John Barnes, Contur (trad. Laura Bocancios): o povestire relativ confuză, cu nave spațiale care circulă mii de ani între planete, cu viteze subluminice, și cu fantome ale echipajelor din trecut care vin să îi salute pe navigatorii încă în viață. Mai degrabă fantastică decât SF, în ciuda contextului. Trei puncte din cinci.

* A. M. Dellamonica, Orașul de la marginea urgiei (trad. Laura Bocancios): textul are o premisă interesantă – câteva milioane de oameni trăind pe o lume străină, primiți de niște extratereștri ca azilanți politici după ce Terra a fost cucerită de o sectă îngrozitoare. Din păcate povestirea e una ideologizată, scrisă pentru a sustine anumite idei despre citizen journalism demodate deja, iar posibilitatea unei acțiuni interesante e abandonată în favoarea unei demonstrații puțin forțate. Spre trei puncte din cinci.

* Alastair Reynolds, Privighetoarea (trad. Antuza Genescu): un text de vreo sută de pagini despre o navă fantomă și monștrii care o populează; o citisem acum câțiva ani undeva și nu îmi plăcuse, nu m-am mai chinuit cu ea acum. Vreo 3 puncte din cinci, dacă vă place genul…

O mulțime de povestiri, deci, câteva care mi-au plăcut foarte mult și doar două-trei care mi-au displăcut considerabil. E un scor bun pentru o antologie, zic eu.

P.S. Inaugurez în această postare scrierea cu diacritice; astept trageri de mânecă dacă cumva se văd aiurea. Mersi frumos 🙂

Read Full Post »

Poezie de sambata

Zi de vară

de George Topîrceanu

Liniște. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un vițel în râu s-adapă
Și-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Și din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros și uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Și cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ține de urât,
M-am culcat în fân pe spate, , —
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Și rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.

…………

Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!

Read Full Post »

Azi – cenaclu

SRSFF va invită astăzi la ora 17 la o nouă ediție a cenaclului ProspectArt; programul manifestarii:

Ana-Veronica Mircea – Închisoare contravențională (proză)

Neal Stephenson – Snow Crash, un fragment din traducerea Anei-Veronica Mircea, a romanului apărut la editura Leda în 2010.

Jerry Oltion – După Judecata de Apoi (Judgment Passed), un fragment din traducerea Anei-Veronica Mircea, antologia Tărâmurile pustiite. Povești ale apocalipsei (Wastelands. Stories of the Apocalypse, coordonator John Joseph Adams), editura Nemira, 2009.

Walter Famler – Sub semnul stelei roşii. Codificarea iconografică a cosmonautului Iuri Gagarin, traducere de Cristian Tamaș

Mai multe detalii aici.

Și distracție plăcută tuturor celor care vor ajunge la BookFest 🙂

Read Full Post »

Curs special de fizica dezastrelor

Autor: Marisha Pessl
Titlu: Curs special de fizica dezastrelor (Special Topics in Calamity Physics, 2006)
Editura: Litera, Bucuresti, 2010; 688 pagini; 65 RON
Traducere: Ruxandra Eugenia Târcă
Nota data de mine: spre *** (din 5)

Tomul acesta este romanul de debut al tinerei scriitoare americane Marisha Pessl; cartea a fost primita cu incantare de multi recenzenti profesionisti, autoarea fiind comparata cu Jonathan Safran Foer, care a si luat-o sub aripa lui protegiuitoare. Cel mai la indemana mod de-a caracateriza in cateva cuvinte romanul ar fi, cred, sa-i spui „roman postmodernist cu crime”. Postmodernist pentru ca alcatuirea cartii e una intertextuala, bogata in aluzii si foarte artificial construita; roman cu crime pentru ca ultima parte a romanului ne ofera o ancheta detectivistica care duce, oarecum, la deslusirea anumitor morti suspecte.

Actiunea propriu-zisa a cartii are doua parti. In prima (cam 400 de pagini) nu se intampla mare lucru: o cunoastem pe tanara Blue van Meer, naratoarea, o eleva de liceu orfana de mama care isi insoteste tatal, profesor de stiinte politice, de-a lungul si de-a latul Statelor Unite. Cei doi au o relatie stransa, exclusivista, bazata pe lecturile aprofundate din canonul occidental si pe comentariile acide si superioare pe care le arunca asupra tuturor celor din jur. Blue se imprieteneste in ultimul an de liceu cu cativa colegi ciudati, care-si spun „Nobilii”, degaja decandenta si alcatuiesc curtea privata a profesoarei de film, Hannah Schneider. Actiunea mult lungita a acestei prime parti ne prezinta pe indelete personajele si cam atat.

A doua parte a cartii, mai scurta si ceva mai vivace, incepe odata cu moartea suspecta a profesoarei. „Nobilii” sunt distrusi, Blue devine nefrecventabila, iar ancheta pe care o intreprinde ii dezvaluie adevaruri socante despre tatal sau, despre Hannah si despre un grup misterios de teroristi care asasineaza patroni, senatori si alti oameni influenti. Indiciile sinistre abunda in prima parte a cartii, iar cei care citesc cu o oarecare atentie partea a doua nu vor fi surprinsi de final.

Actiunea cartii nu justifica, din pacate, numarul sau mare de pagini, iar pe la jumatate ajunsesem sa ma intreb daca are rost sa imi mai pierd o zi-doua cu ea. Doar tentatia intrigii politiste de la sfarsit m-a indemnat sa continui, iar satisfactiile acesteia au fost pana la urma moderate.

Punctul forte al cartii e insa modul in care e construita, si de aprecierea acestuia va depinde pana la urma parerea cititorilor despre ea. Marisha Pessl face doua lucruri a priori inteligente: alege sa impaneze povestea cu trimiteri la nenumarate texte reale sau nu si ii da eroinei sale capacitatea de a lectura un corpus imens de scrieri literare si stiintifice si de a se folosi de el pentru a interpreta lumea.

Rezultatul e un roman cu sylabus – fiecare capitol poarta titlul cate unei opere literare majore la care se va face referire mai mult sau mai putin voalat in capitolul respectiv. Romanul are la inceput si un Argument, in care Blue ne explica de ce s-a apucat sa scrie. La sfarsit exista un test (greu) care il poate ajuta pe cititor sa inteleaga si mai bine modul in care autoarea si-a gandit romanul. Structura aceasta mi s-a parut interesanta si destul de abil creata, iar referirea la opere literare si moduri de a le studia de nivel de liceu ii permite fara indoiala cartii accesul in raftul de best-sellers fara a renunta la a fi bagata in seama de critica literara.

Al treilea element pe care se sprijina constructia romanului e mai putin benign: autoarea impanzeste textul cu trimiteri in stil academic la o bibliografie cel mai adesea inventata. Cu un ritm de doua-trei pe pagina in prima parte a cartii, aceste trimiteri sunt distractive la inceput, subliniaza eruditia uluitoare si pana la final innebunitoare a lui Blue, ajung sa intrerupa ritmul lecturii si iti dau de inteles pana la urma ca cineva face cam mult pe desteptul. Impresia mea ar fi fost poate mai buna daca Blue nu ar fi exagerat cu citarile si nu s-ar fi folosit de toata aceasta pseudo-eruditie pentru a ii pune pe toti cei din jur intr-o lumina proasta, dar fapt este ca tanara nu gaseste in carte pe nimeni pe care sa nu il dispretuiasca.

Ce m-a impiedicat, in final, sa dau o nota mai mare cartii a fost, pe langa faptul ca pretentiile lui Blue devin repede obositoare, modul in care autoarea presara textul cu metafore si comparatii dubioase: matasea de paianjen e precum ata dentara, frumusetea e precum teflonul (indestructibila…), pavajul are aspect de prajituri uscate, chipul unui baiat e aproape la fel de neplacut ca un senvis cu unt de arahide fara coaja si asa mai departe. Astfel de creatii sunt din pacate foarte frecvente.

Ramane sa mai spun ca traducerea o ia uneori pe aratura (greseli de ortografie, titluri traduse hazliu, constructii fara cap si coada, dezacorduri). Si ca romanul nu mi s-a parut neaparat prost – sunt in el destule elemente placute, exista si pagini amuzante, intelectualismul autoarei farmeca la inceput. Pe mine m-a obosit din pacate destul de repede; daca ar fi fost cu cateva sute de pagini mai scurt ar fi fost alta poveste.

Alte recenzii:

Revista 22

Bookblog

Read Full Post »

Poezie de sambata

Who Goes Home?

by G. K. Chesterton

In the city set upon slime and loam
They cry in their parliament ‘Who goes home?’
And there comes no answer in arch or dome,
For none in the city of graves goes home.
Yet these shall perish and understand,
For God has pity on this great land.

Men that are men again; who goes home?
Tocsin and trumpeter! Who goes home?
For there’s blood on the field and blood on the foam
And blood on the body when Man goes home.
And a voice valedictory . . . Who is for Victory?
Who is for Liberty? Who goes home?

Read Full Post »

Poezie de sambata

Viens. Sur tes cheveux noirs…

par Théodore de Banville

Viens. Sur tes cheveux noirs jette un chapeau de paille.
Avant l’heure du bruit, l’heure où chacun travaille,
Allons voir le matin se lever sur les monts
Et cueillir par les prés les fleurs que nous aimons.
Sur les bords de la source aux moires assouplies,
Les nénufars dorés penchent des fleurs pâlies,
Il reste dans les champs et dans les grands vergers
Comme un écho lointain des chansons des bergers,
Et, secouant pour nous leurs ailes odorantes,
Les brises du matin, comme des soeurs errantes,
Jettent déjà vers toi, tandis que tu souris,
L’odeur du pêcher rose et des pommiers fleuris.

Read Full Post »

Non-fiction

Tom Wolfe, The Right Stuff, Vintage, London, 2005; 448 pagini; 7 EUR. Nota data de mine: *** (din 5)

Cartea e o istorie oarecum romantata – un soi de non-fiction novel, daca doriti – a primelor zboruri spatiale americane. E plina de detalii despre vietile personale ale astronautilor americani, despre preocuparile si psihologia lor si despre reactiile publicului la evenimentele legate de cursa spatiala dintre SUA si URSSS.

Pentru cei interesati de istoria detaliata a zborurilor spatiale americane cartea e foarte buna, frumos scrisa si plina de informatii (dintre care unele ar merita insa sa fie verificate mai pe larg, anumiti comentatori insistand asupra faptului ca Wolfe a mai si inventat). Vocea autorului e, din pacate, prea prezenta uneori, mai ales atunci cand vine vorba de a-i judeca pe astronautii si pilotii despre care se discuta. Preocuparea majora a lui Wolfe era sa descopere acel element care ii face pe unii oameni sa zboare in cosmos, ignorand pericolele si mai ales faptul ca exista poate si altii dornici sa isi riste pielea astfel. Din acest punct de vedere mi s-a parut ca lipsesc revelatiile: e vorba, evident, de curaj, de punerea pe planul doi a anumitor aspecte personale si de ambitia nemasurata.

Un document recomandat tuturor celor care vor sa stie mai multe despre primele zboruri spatiale si despre modul in care oamenii au trait cursa spatiala (pastrand insa in minte faptul ca The Right Stuff e o istorie romantata si ca, deci, anumite aspecte au fost exagerate sau trecute cu vederea). Si celor care tin neaparat sa afle parerea lui Tom Wolfe despre o multitudine de subiecte (pentru ca autorul nu va ezita sa si-o expuna pe larg).

Michel Tournier, Celebrari, Humanitas, Bucuresti, 2010; 344 pagini; 35 RON. Nota data de mine: *** si jumate (din 5)

O colectie de eseuri scurte pe teme dintre cele mai diverse – padurea, mersul animalelor, marea, vacutele, casele preferate, umbra bisericilor, Lady Di si asa mai departe. O carte frumusica, buna de deschis din cand in cand ca un breviar pentru a mai citi cate o insemnare nu neaparat profunda, dar mereu surazatoare in fata minunilor lumii. Un fragment:

„Sufletul vinului

Între Dionysos și Isus vinul aruncă o punte fragilă și fructată. Vinul, ciudat simbol al civilizației mediteraneene, amestecă insolent deșănțarea și sacrul. Pe de o parte, Bachus și cortegiul lui de bețivi râzând, precum cei pictați de Rubens, pe de altă parte, nunta din Cana și potirul împărtășaniei.

Dacă Franța este numită „fiica mai mare a Bisericii”, acest lucru îl datorează în primul rând vinurilor ei. E singurul stat din lume unde ești sigur că vei găsi niște sticle decente de vin până și în cele mai modeste băcănii de țară.

E, de asemenea, singurul unde vinul nu este un lux, ci însoțitorul obligatoriu al tuturor meselor. În satul meu de pe Coasta de Aur, oamenii mor la o sută de ani fără să fi băut o singură picătură de apă chioară. Pur și simplu, apa nu este un lichid de băut, apa e făcută ca să te speli și să uzi florile cu ea. Să o bei este un gest de sălbatic, care nu prevestește nimic bun. În Burgundia, băutorul de apă este bănuit de o înclinație spre ranchiună și intoleranță. Toată copilăria mea, am fost avertizat împotriva pericolului de a „face broaște în burtă”, fiind, desigur, de la sine înțeles că broaștelor nu le place vinul.”

(p. 88)

Read Full Post »

Poezie de sambata. De data aceasta luni.

L’infini

par Giacomo Leopardi

Toujours elle me fut chère cette colline solitaire
et cette haie qui dérobe au regard
tant de pans de l’extrême horizon.
Mais demeurant assis et contemplant,
au-delà d’elle, dans ma pensée j’invente
des espaces illimités, des silences surhumains
et une quiétude profonde ; où peu s’en faut
que le cœur ne s’épouvante.
Et comme j’entends le vent
bruire dans ces feuillages, je vais comparant
ce silence infini à cette voix :
en moi reviennent l’éternel,
et les saisons mortes et la présente
qui vit, et sa sonorité. Ainsi,
dans cette immensité, se noie ma pensée :
et le naufrage m’est doux dans cette mer.

Si in original:

L’infinito

Sempre caro mi fu quest’ermo colle,
E questa siepe, che da tanta parte
De l’ultimo orizzonte il guardo esclude.
Ma sedendo e mirando, interminato
Spazio di là da quella, e sovrumani
Silenzi, e profondissima quiete
Io nel pensier mi fingo, ove per poco
Il cor non si spaura. E come il vento
Odo stormir tra queste piante, io quello
Infinito silenzio a questa voce
Vo comparando: e mi sovvien l’eterno,
E le morte stagioni, e la presente
E viva, e ‘l suon di lei. Così tra questa
Infinità s’annega il pensier mio:
E ‘l naufragar m’è dolce in questo mare.

Read Full Post »

Eveniment SF

Vineri, 7 mai, sunteti invitati la un evenument SF deosebit – Colocviul anual de literatură SF şi Fantasy ediţia a II-a. Anuntul organizatorilor, de aici:

Uniunea Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy anunță, în colaborare cu Primăria sectorului 2 București – Centrul pentru activități recreative și inovare ocupațională (Centrul Calderon), organizarea Colocviului anual de literatură SF şi Fantasy ediţia a II-a, 2011, la data de 7 mai a.c.

Începând cu această ediție, colocviul va purta numele regretatei personalități a SF-ului românesc Ion Hobana.

Cu același prilej, Asociația Scriitorilor București și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vor acorda Premiile „Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010.

La această ediție vor fi decernate următoarele premii:

* Cartea anului 2010, genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei)
* Cartea anului 2010, genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei)
* Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei)
* Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei)

Colocviul anual „Ion Hobana”, care dezbate la această ediție tema „Timpul și timpurile ficțiunii”, se desfășoară sâmbătă 7 mai 2011, începând cu ora 10.00, la Centrul pentru activități recreative și inovație ocupațională, din strada J. L. Calderon, nr. 39, București.

Printre participanții care vor prezenta comunicări se numără Lucian Boia, Horia Gârbea, Ruxandra Cesereanu, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Cătălin Badea Gheracostea, Liviu Radu, Eugen Stancu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Feri Balin, Ovidiu Petcu, Cristian Tamaș.

Cu această ocazie va fi lansat volumul „Oameni și stele” de Ion Hobana, publicat de Eagle Publishing House, editor Mugur Cornilă.

Read Full Post »

Freedom

Autor: Jonathan Franzen
Titlu: Freedom
Editura: HarperCollins, London, 2010; 570 pagini; 18 EUR
Nota data de mine: spre **** (din 5)

Cel de-al patrulea roman al lui Jonathan Franzen i-a adus acestuia prezenta pe coperta revistei Time – si putini scriitori au parte de aceasta cinste. Entuziasmati de roman au fost si o multime de recenzenti din State precum si un numar de celebritati care au recomandat cartea fanilor lor. Freedom e deci un roman vestit, care a placut foarte multor cititori (profesionisti si nu prea) din lumea anglo-saxona.

In centrul romanului sta familia Berglund: Patty, fosta jucatoare de basket, William, sotul ei, activist ecologist, fiul si fiica lor si diverse rubedenii. Cele aproape 600 de pagini ne povestesc cum s-au cunoscut Patty si William, cum s-au casatorit, cum si-au crescut copiii si ingropat parintii, cum s-au certat si apoi impacat, framantarile lor personale si asa mai departe. Un roman de familie, deci, descriind vreo treizeci de ani de istorii personale.

Personajele lui Franzen sunt insa marcate de o serie intreaga de evenimente si de schimbari ale societatii, iar romanul devine pana la urma o fresca sociala in care se amesteca razboiul din Irak, boom-ul Internetului, gusturile muzicale ale noii generatii, protestele ecologiste si o multime de alte aspecte. Critica sociala e cat se poate de centrala, Franzen avand cate ceva de spus despre aproape orice, de la dificultatile legate de mentinerea pe linia de plutire a unei familii unite la relatiile schimbatoare dintre adultii de azi si parintii lor si la modul in care omenirea transforma pentru totdeauna mediul in care traieste.

Desi personajele sale sunt, intr-o oarecare masura cel putin, vii si complexe, rolul lor este adesea dublu: intai, ele isi prezinta framantarile personale, viata lor de cuplu, viata profesionala si asa mai departe; la un alt nivel, Franzen se foloseste de fiecare dintre ele pentru a analiza cate o problema politica sau sociala, uneori punandu-le in situatii in care individualitatea lor se pierde sau se dilueaza. Faptul ca autorul doreste sa scrie despre tot ce inseamna SUA in ziua de azi duce la o oarecare artificialitate a unora dintre liniile narative; fiul lui Patty si al lui William devine, de exemplu, contractor al armatei SUA si e implicat in niscaiva afaceri necurate, dar nici structura psihologica pe care i-o da autorul si nici povestea sa de viata nu iti permit sa spui cu mana pe inima ca iti vine a crede ca baiatul s-a implicat (la doar 19 ani) intr-o asemenea afacere.

Exista in roman un numar de astfel de constructii artificiale si adesea scrise pentru a sustine anumite ideologii (ca razboiul din Irak e o barbarie, ca omenirea distruge planeta, ca tineretul devine tot mai moale si mai amorf, etc.). Cititorul poate sustine sau nu aceleasi ideologii ca autorul, dar important din punctul meu de vedere e faptul ca ele puteau, poate, sa fie introduse ceva mai abil in roman.

O alta problema mare a romanului e aceea ca mare parte din el e scris la persoana a treia de Patty, personajul sau principal. Manuscrisul sau are chiar si un rol vital in desfasurarea ultimei parti a cartii. Vocea lui Patty e insa interschimbabila cu a lui Franzen, stilul de-a scrie la fel, iar trecerea de la o perspectiva la alta e uneori greu de distins. Faptul ca Franzen e extrem de nervos pe lumea contemporana incurca uneori si mai mult perspectivele, Patty devenind pe alocuri mai dura decat te-ai astepta.

Ce mi-a placut la roman e complexitatea lui, bogatia de detalii despre viata de zi cu zi a une familii americane obisnute. Unele discutii mai teoretice sunt si ele interesante, de exemplu cele legate de construirea unor habitate „identic naturale” pentru unele specii de pasari migratoare. Cred ca Freedom e un roman care merita citit de toti cei are se gandesc (macar uneori) la problemele lumii in care traim si care sunt interesati de diferitele puncte de vedere despre ele si de diversele posibilitati de a le analiza. Nu mi se pare ca Franzen ar fi un stilist desavarsit, ba mai degraba as spune ca e un scriitor de idei care se foloseste de cateva elemente de stil nu prea greoaie pentru a castiga bunavointa criticilor si-a cititorilor sai.

Aici gasiti o lista cu recenzii ale romanului aparute in cateva ziare si reviste prestigioase.

O recenzie in romana e aici, o alta aici.

Read Full Post »