Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 mai 2011

Non-fiction

The right stuff

Tom Wolfe, The Right Stuff, Vintage, London, 2005; 448 pagini; 7 EUR. Nota data de mine: *** (din 5)

Cartea e o istorie oarecum romantata – un soi de non-fiction novel, daca doriti – a primelor zboruri spatiale americane. E plina de detalii despre vietile personale ale astronautilor americani, despre preocuparile si psihologia lor si despre reactiile publicului la evenimentele legate de cursa spatiala dintre SUA si URSSS.

Pentru cei interesati de istoria detaliata a zborurilor spatiale americane cartea e foarte buna, frumos scrisa si plina de informatii (dintre care unele ar merita insa sa fie verificate mai pe larg, anumiti comentatori insistand asupra faptului ca Wolfe a mai si inventat). Vocea autorului e, din pacate, prea prezenta uneori, mai ales atunci cand vine vorba de a-i judeca pe astronautii si pilotii despre care se discuta. Preocuparea majora a lui Wolfe era sa descopere acel element care ii face pe unii oameni sa zboare in cosmos, ignorand pericolele si mai ales faptul ca exista poate si altii dornici sa isi riste pielea astfel. Din acest punct de vedere mi s-a parut ca lipsesc revelatiile: e vorba, evident, de curaj, de punerea pe planul doi a anumitor aspecte personale si de ambitia nemasurata.

Un document recomandat tuturor celor care vor sa stie mai multe despre primele zboruri spatiale si despre modul in care oamenii au trait cursa spatiala (pastrand insa in minte faptul ca The Right Stuff e o istorie romantata si ca, deci, anumite aspecte au fost exagerate sau trecute cu vederea). Si celor care tin neaparat sa afle parerea lui Tom Wolfe despre o multitudine de subiecte (pentru ca autorul nu va ezita sa si-o expuna pe larg).

Celebrari

Michel Tournier, Celebrari, Humanitas, Bucuresti, 2010; 344 pagini; 35 RON. Nota data de mine: *** si jumate (din 5)

O colectie de eseuri scurte pe teme dintre cele mai diverse – padurea, mersul animalelor, marea, vacutele, casele preferate, umbra bisericilor, Lady Di si asa mai departe. O carte frumusica, buna de deschis din cand in cand ca un breviar pentru a mai citi cate o insemnare nu neaparat profunda, dar mereu surazatoare in fata minunilor lumii. Un fragment:

Sufletul vinului

Între Dionysos și Isus vinul aruncă o punte fragilă și fructată. Vinul, ciudat simbol al civilizației mediteraneene, amestecă insolent deșănțarea și sacrul. Pe de o parte, Bachus și cortegiul lui de bețivi râzând, precum cei pictați de Rubens, pe de altă parte, nunta din Cana și potirul împărtășaniei.

Dacă Franța este numită „fiica mai mare a Bisericii”, acest lucru îl datorează în primul rând vinurilor ei. E singurul stat din lume unde ești sigur că vei găsi niște sticle decente de vin până și în cele mai modeste băcănii de țară.

E, de asemenea, singurul unde vinul nu este un lux, ci însoțitorul obligatoriu al tuturor meselor. În satul meu de pe Coasta de Aur, oamenii mor la o sută de ani fără să fi băut o singură picătură de apă chioară. Pur și simplu, apa nu este un lichid de băut, apa e făcută ca să te speli și să uzi florile cu ea. Să o bei este un gest de sălbatic, care nu prevestește nimic bun. În Burgundia, băutorul de apă este bănuit de o înclinație spre ranchiună și intoleranță. Toată copilăria mea, am fost avertizat împotriva pericolului de a „face broaște în burtă”, fiind, desigur, de la sine înțeles că broaștelor nu le place vinul.”

(p. 88)

Read Full Post »