Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 iulie 2011

Darwinia

Darwinia

Autor: Robert Charles Wilson
Titlu: Darwinia
Editura: Orb Books, New York, 2007; 320 pagini; 9 EUR
Nota dată de mine: *** și jumătate (din 5)

Prima ediție a acestui roman a apărut în 1998 și a câștigat un premiu Aurora. A fost nominalizată și la Hugo, dar a pierdut în fața lui To Say Nothing of the Dog a lui Connie Willis.

Pe scurt, Darwinia e o combinație de istorie alternativă și hard SF în care premisa e înlocuirea, peste noapte, a Europei cu un continent extraterestru. Anul e 1912, omenirea abia a început să folosească telegraful, iar Miracolul îi pune în încurcătură pe oamenii de știință ai vremii.

Spre Europa sunt trimise expediții științifice care să studieze flora, fauna și geologia „noii lumi”; mulți exploratori își găsesc sfârșitul în Darwinia – numele nou al Europei, ironizare subtilă a celor care încă mai credeau în teoriile evoluției chiar și după apariția din neant a unui continent nou-nouț dar cu solul plin de fosile.

Personajul central al romanului e Guilford Law, un tânăr fotograf american care participă la una dintre expedițiile prin Darwinia. Ceea ce începe însă ca o poveste despre bravii exploratori ai unei lumi străine și periculoase se transformă treptat într-o poveste despre viitorul îndepărtat, despre realitatea virtuală și despre făpturile artificiale care o populează.

Asta pentru că nimic nu e ceea ce pare – Guilford Law și tovarășii lui nu sunt chiar oameni, Darwinia e și nu e Europa, demonii invocați de popime amenință să iasă din pământ și să treacă la atac iar salvarea omenirii e doar o luptă dintr-un război dus la sfârșitul timpurilor între niște entități virtuale greu de înțeles.

O combinație de Jules Verne cu Matrix, cum ar veni, care îți poate plăcea sau nu. În genere producțiile gen Matrix și teoriile care presupun faptul că întregul Univers e de fapt o simulare realizată de un ultra-computer mi se par aiureli, dar Wilson scrie măcar destul de bine, nu m-a enervat chiar dacă a abordat niște teme care nu mă interesează.

Prima jumătate a romanului mi s-a părut superbă – tot ce mi-a plăcut la romanele de aventuri translatat într-o lume străină, plină de animăluțe veninoase și de om mâncătoare. Din păcate combinarea acestei povești cu cea despre realitatea virtuală nu mi s-a părut reușită până la capăt, măcar și pentru că te simți cam prost când îți dai seama că ceea ce te-a pasionat până la jumătatea romanului nu are de fapt prea multă importanță. Personajele devin și ele tot mai schematice pe măsură ce avansezi cu lectura, își pierd din dimensiuni și din umanitate.

Rămâne să mai spun că ultimele capitole din carte plonjează brusc înspre lumea lui Cthulhu, personajele negative transformându-se în monștrii băloși, cu numeroase membre și mirosind a amoniac. Wilson reușește în aceste capitole o parodie a genului horror care m-a amuzat destul de mult. Nu știu însă dacă a intenționat să îi iasă ceva comic; dat fiind restul volumului poate că nu.

O carte așa și așa, una peste alta, salvată de faptul că Wilson scrie îndeajuns de bine încât să nu îți vină ușor să îi iei în nume de rău inovațiile discutabile. E cu siguranță greu să scrii un roman care combină două sub-genuri SF foarte diferite, dar integrarea celor două părți putea totuși să fie mai bună. Impresia finală a fost ca Wilson s-a răzgândit la mijlocul cărții și a luat-o pe arătură, chestie care, cunoscându-i alte producții mai bune, e greu de crezut.

Read Full Post »