Cantec de gheata si foc 5

Autor: George R. R. Martin
Titlu: A Dance with Dragons
Editură: Bantam, New York, 2011; 1040 pagini; 22 USD
Nota dată de mine: *** (din 5)

Dat fiind faptul că foarte mulți fani ai seriei Cântec de gheață și foc nu au pus încă mâna pe cartea aceasta, voi încerca să scriu despre ea cât mai general și fără a da prea mult la iveală. Vă avertizez totuși că veți afla în cele ce urmează câteva lucruri despre conținutul cărții.

După relativa dezamăgire reprezentată pentru mine de Festinul ciorilor mă așteptam să îmi placă destul de mult acest volum: în el aflăm în sfârșit ce se întâmplă dincolo de Zid, ce-i cu Daenerys, Bran, Jon Snow, Tyrion și alte personaje mult mai dragi mie decât Cersei și Degețel. Volumul începe bine, cu un prolog despre transferul conștiinței. Urmează apoi capitole despre Tyrion, Daenerys, Jon Snow și Bran (adică exact ce așteptam). Entuziasmul cu care am început lectura a pălit însă treptat, pe măsură ce mi-am dat seama că nici în această carte nu se va întâmpla mare lucru.

Personajele discută enorm – Tyrion despre râuri și broaște țestoase și mâncare, Daenerys despre problemele poporului ei, Jon Snow despre cum să mute mai bine oamenii pe Zid. GRRM nu pierde nicio ocazie de a ne descrie câte un peisaj, de-a ne expune viețile și faptele tuturor strămoșilor tuturor personajelor fără importanță (și trebuie să fii atent, nu știi niciodată dacă nu cumva nu știu care neica-nimeni nu se va dovedi a fi nepotul uitat al lui Aeris Targaryen). Personajele urzesc planuri, le discută, își trimit scrisori și soli, în prima jumătate a cărții fiind însă clar că nu se va întâmpla nimic dramatic – aflam din Festinul ciorilor, daca era să.

Această primă jumătate a volumului narează întâmplările din Nord și Est petrecute în paralel cu cele din precedentul volum, apoi cele două cronologii se întâlnesc. Apar în carte și capitole mici și stinghere despre Cersei și Jaime, și se dovedesc corecte anumite presupuneri pe care le făcusem după ce am citit Festinul; apare fugitiv și Arya (care, o spun iarași, încă îi poate bate pe toți), apar și informații despre un alt Stark supraviețuitor.

Pozițiile de putere se schimbă, dar în moduri destul de greu de evaluat dat fiind faptul că uneori e greu să îți dai seama ce se întâmplă în fiecare loc într-un anumit moment. Anumite personaje pe care le credeam centrale își pierd mult din panaș – vezi Tyrion, care devine tot mai simpatic dar nu reușește să realizeze nimic, vezi și Daenerys. În general vorbind, nu se întâmplă nimic din ce speram să se întâmple în acest volum: dragonii nu sunt mai bine înțeleși sau mai mult folosiți, nu aflăm nimic nou despre Ceilalți, Daenerys nu cucerește Westeros-ul (și nici nu face vreun pas decisiv în acea direcție), Jon Snow nu devine un conducător luminat.

Apar în schimb câteva figuri noi care se pare că vor avea o importanță covârșitoare în următoarele volume. Evident, dacă nu cumva GRRM se distrază din nou de noi – avem și în A Dance With Dragons serii întregi de capitole despre câte un individ care crapă în final în mod stupid, fără a lăsa ceva în urmă. Există câteva relevații surprinzătoare, aflăm mai mult despre tot felul de Case prezente, trecute și viitoare și devine tot mai clar faptul că nu are rost să te atașezi de prea multe personaje.

Cel puțin un punct scad din nota acordată cărții pentru scenele tot mai dese și mai crunte de violență. Sunt capitole întregi pe care le-am citit cu scârbă, iar diferența față de primele trei volume din serie e că tot mai multe din episoadele de violență extremă sunt gratuite, fără vreo miză, fără însemnătate pentru nimeni. O altă jumătate de punct o scad pentru faptul că e imposibil să îți dai seama dacă cei care mor au murit cu adevărat; există pare-se zeci de moduri în care poți să revii la viață. În plus, GRRM insistă să lase în aer firele narative în care câte un personaj pare să dea colțul. Când știi că vei mai avea de așteptat nu știu câți ani pentru a vedea ce s-a întâmplat ajungi să îl suspectezi pe autor de o oarecare lipsă de bun simț.

Ce mi-a plăcut la acest volum: prezența a numeorși lupi; elementele fantasy, atâtea câte sunt; Bran, care se îndreaptă cu pași înceți spre acumularea unor puteri demne de luat în seamă; Tyrion, mereu haios, confirmând și aici părerea bună pe care am avut-o mereu despre el; Arya, care ar putea să devină și ea un personaj demn de luat în seamă; Jon și Daenerys, care par în acest volum mai tineri decât îi știam; faptul că amândoi văd în sfârșit cât de apăsătoare pot fii victoriile.

A Dance with Dragons le va plăcea cu siguranță celor cărora le-a plăcut și Festinul ciorilor; cei care au fost însă deranjați de încetinirea ritmului seriei, de abundența de personaje și intrigi noi de care nu știi dacă merită să îți pese și de raritatea elementelor fantasy vor fi dezamăgiți și de această dată.

Povestea e și mai înceată, personajele noi sunt multe, pe Ceilalți nu îi vedem aproape deloc, iar farmecul inițial al seriei pare să fi fost abandonat în favoarea sângelui vărsat degeaba. Povestea în sine nu avansează mai deloc, iarna e încă departe, iar dacă lucrurile merg tot așa atunci o să mai fie de nevoie de alte cinci de volume ca să se facă și primăvară.

A mai scris despre carte și Schizoid.