Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 august 2011

Harta timpului

Autor: Félix J. Palma
Titlu: Harta timpului (El mapa del tiempo, 2008)
Editură: Trei, București, 2011; 704 pagini; 55 RON
Traducere: Ana-Maria Tamaş
Nota dată de mine: *** și jumătate (din 5)

Iată un roman prezentat de-a dreptul baroc ca amestec de „ficțiune istorică, SF, fantasy istoric, steampunk, roman de dragoste, metaficțiune, thriller și biografie”, scris de un autor spaniol destul de puțin cunoscut până acum în afara țării sale.

Cititorii care vor trece de poleiala sefistică a primei părți a romanului își vor da seama ușor că elementele de ficțiune istorică, romanță și biografie semi-inventată sunt de fapt predominante în carte, ceea ce nu înseamnă că Palma nu reușește să scrie un roman care le poate plăcea fanilor SF.

Pe scurt, cartea e împărțită în trei părți legate între ele de două personaje comune: H.G. Wells, aici un foarte binevoitor tânăr autor, și Gilliam Murray, omul care a introdus turismul temporal în Londra victoriană. Cea mai fermecătoare parte e cu siguranță prima: cititorul plonjează în anul 1888 alături de Andrew, un tânăr din lumea bună care se îndrăgostește de o prostituată care îi va cădea victimă lui Jack Spintecătorul. Povestea de dragoste e frumoasă, durerea tânărului cutremurătoare, iar încercările lui de a se întoarce în timp pentru a preveni crima sunt prilej de-a descoperi o lume paralelă care mi-a plăcut.

Avem parte de expediții în Africa sălbatică, de magicieni indigeni care deschid porți înspre dimensiuni paralele, de monștrii înfricoșători și culoare temporale care abia așteaptă să fie explorate. Andrew nu va pătrunde însă în a patra dimensiune, ci va fi îndrumat spre H.G. Wells, aparent singurul posesor al unei mașini a timpului demnă de acest nume. Urmează salvarea fetei și dezvrăjirea brutală și neașteptată a acestei lumi abia create.

Partea a doua e mai mult romance decât altceva. Wells și Murray sunt puși față în față, îndemnați să rezolve într-un fel sau altul problemele care amenință idila dintre un bărbat al viitorului (care nu e chiar ceea ce pare) și o tinerică care i-a picat cu tronc. Mi-a plăcut aici faptul că Palme a reușit să rămână captivant și fidel epocii despre care scrie. Mi-a plăcut mai puțin modul amuzant de naiv în care tratează aspectele legate de dragostea feminină.

A treia parte revine la recuzita SF și ni-l prezintă pe Wells în ipostaza de turist temporal, urmărit de oameni răi puși să îi fure manuscrisul Omului invizibil. Dacă recuzita SF e subminată în prima parte a cărții aici ea rămâne în picioare, cu mai puțin folos însă, dat fiind faptul că Palme nu aduce nimic nou față de multitudinea de povestioare cu oameni care își ucid străbunicii. Problemele de construcție devin din ce în ce mai evidente, pe măsură ce cartea se îndreaptă spre final, dar salvarea lui Palme stă în șarmul scriiturii și în inteligența cu care știe să se joace cu o multitudine de elemente și personaje istorice pe care, fapt uimitor dată fiind literatura amplă care le e dedicată, reușește să le prezinte într-o lumină nouă și care nu arată rău.

Defectul major al cărții e, după părerea mea, faptul că anumite întâmplări sunt povestite de un număr supărător de mare de ori de-a lungul întregii cărți. Lui i se alătură faptul că cele trei părți pot să fie considerate cu ușurință romane de sine stătătoare, legăturile dintre ele fiind vagi, și faptul că prima parte e cu siguranță cea mai bine creată, înspre final ansamblul începând să dea vaga impresie că autorul e plătit la numărul de cuvinte.

Mi-a plăcut însă mult modul în care scrie Palme. Emulând cu pricepere autorii de romane de aventuri pe care îi admiră, el ignoră cu bună știință economia de mijloace contemporană, se pierde uneori în descrieri pline de farmec, alteori într-o poetică pe care am privit-o cu simpatie, și reușește să creeze personaje care te farmecă.

Elementele literare „de nișă” sunt relativ puține și cel mai adesea nu deosebit de importante, dar e lăudabil că nu sunt introduse forțat. Am întâlnit autori la care amestecătura de SF, fantasy, literatură deturnată și thriller e mult mai abil creată (Jasper Fforde e unul dintre ei), dar Palma are de partea lui faptul că scrie tonic, pozitiv, că știe să își prindă cititorii și că reușește să scrie o carte plasată în secolul XIX care pare adesea scrisă chiar atunci.

Merită totuși menționat și că pregătirea ediției în română pare să fi sărit peste pasul corecturii, greșelile de redactare fiind numeroase (pe lângă cuvinte ciuntite și exprimări nesigure am întâlnit chiar și fragmente de genul „i-a câștigat imediat admirațiasimpatia”).

Rămâne să mai spun și că Harta timpului e primul volum dintr-o trilogie, continuarea ei, Harta cerului, urmând să apară în curând.

Alte păreri:

Dilema Veche
Bookblog

P.S. Vă invit să citiți aici recenzia mea la Halting State (Charles Stross) apărută în cel mai recent număr al revistei Suspans.ro.

Read Full Post »