Poezie de sambata

Munte vrăjit

de Lucian Blaga

Intru în munte. O poartă de piatră
încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă.
Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă!
Din ferigă vulpea de aur mă latră.

Jivine mai sfinte-mi ling mânile: stranii,
vrăjite, cu ochii întorși se strecoară.
Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară
albinele morții, și anii. Şi anii.

Și dacă tot nu am pus poezii săptămânile trecute:

Cântecul bradului

de Lucian Blaga

Subt Ursa Mare, surpat de bureți,
neatins de om, neajuns de ereți,
bătrân, bătrân, în imperiul meu
bradul bărbos străjuiește mereu.

Lichene şi buhe și viespi îl cuprind.
Păianjenii sfinți prin cetini se-ntind.
La un veac, tot la un veac, din înalt
mi-l lovește în creștet fulgerul alb.

Stă între zodii și țară un brad.
Sărutate de fulger – crengile ard.
Dar, iată, se scutură numai de scrum,
și flamura-i nouă și fără de-ajun!

Mistrețul poveștilor iară și iar
încearcă de scoarță prăsele de var.
Şi făr’ de-asfințit în imperiul meu
tânărul brad străjuiește mereu.

P.S. Voi fi plecată zilele următoare; sfârșit de August plăcut tuturor.