Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 23 martie 2012

Privind in soare

Julian Barnes, Privind în soare, Nemira, București, 2011; traducere de Mihai Moroiu. Nota: *** (din 5)

A doua încercare de-a o citi a reușit, deși mereu uit că Barnes e mai pedant decât îl țin eu minte. Privind în soare e povestea liniștită a vieții unei femei oarecare, urmărită din copilăria plină de neliniști până la capitularea târzie în fața întrebărilor fără răspuns (dintre care cea mai preocupantă privește motivul pentru care nurca își apără viața cu o neobișnuită vitejie).

Merită citită cel puțin pentru că ne arată un mod nesupărător și deloc ridicol de a trăi feminismul și pentru că înspre sfârșit Barnes trece înspre SF, lăsându-ne să ne imaginăm o lume în care oamenii dezbat scopul și rostul tuturor lucrurilor cu o inteligență artificială care le știe pe toate (și care îți poate elibera, dacă e acolo ajunge discuția, pilule care te ucid rapid și ușor).

Îi dau doar trei puncte pentru că primele câteva zeci de pagini sunt greu de răzbit și pentru că ultimele câteva zeci sunt o idee cam patetice.

Solar

Ian McEwan, Solar, Vintage, London, 2011. Nota: **** (din 5)

Numai bună să uit În așternuturi. M-am distrat copios chiar și la o scenă de snowmobil polar scoasă dintr-un roman burlesc și chiar și în condițiile în care personajul principal e hidos și antipatic la minte și la trup.

Michael Beard se numește respectivul personaj, un laureat al Nobelului pentru fizică a cărui misiune este cea de a salva lumea. Nu îi va reuși pentru că și el are metehnele lumii acesteia: în timp ce ea se duce pe copcă mulțumită supraconsumului nostru al tuturor, Beard o oglindește printr-un supraconsum personal la fel de deșănțat. Mănâncă prea mult, îi plac prea multe femei, dorește prea multă glorie, și toate viciile acestea reunite duc la ruină, dacă nu și la disperare.

Poți spune despre Solar că e un soi de fabulă, cu morală și tot ce îi trebuie. Implicit, e o carte care „te ceartă”, care spune câteva lucruri incomode despre răspunderea personală în probleme de distrugere a mediului și a vieții proprii. E însă și o carte veselă și plină de vervă, o coborâre voioasă în infern care te face adesea să zâmbești.

I-am scăzut un punct cărții pentru că mi s-a părut ca McEwan nu pare să fie foarte sigur cum arată umorul acesta (pentru mine a funcționat, dar am citit multe recenzii scrise de oameni cărora nu le-a spus nimic) și pentru că uneori (doar uneori) i s-a văzut strădania de a scrie în stilul său despre personaje și situații care îi sunt destul de atipice.

L'art francais de la guerre

Alexis Jenni, L’art français de la guerre, Gallimard, Paris. Nota: ** și ceva (din 5)

Abandonată la jumătate, fără mari regrete. Ceea ce promitea să fie amuzant (o retrospectivă a artei franceze a războiului, delicios!) eșuează în considerații și panseuri banale și într-o poveste fără mare interes. E scrisă frumos și artistic, de unde Goncourt-ul pe 2011 probabil, dar substanța cărții e foarte subțirică. Un Goncourt foarte slab.

Cam asta ar fi pe săptămâna aceasta. Dacă doriți puteți găsi în cel mai recent număr din Suspans.ro o recenzie a romanului Cu sânge rece (Truman Capote).

Read Full Post »