Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 mai 2012

Le roi de Kahel

Autor: Tierno Monénembo
Titlu: Le roi de Kahel
Editură: Seuil, Paris, 2008; 261 pagini; 18 EUR
Nota dată de mine: **** (din 5)

Despre acestă biografie romanțată premiată în 2008 cu premiul Renaudot am citit în foarte puține locuri. Tradusă la un moment dat și în engleză, fără valuri prea mari, și citită de destul de puțină lume, Le roi de Kahel nu e foarte cunoscută, chiar dacă e fără îndoială o carte bună.

De vină poate că e subiectul – viața și aventurile unui francez destul de obscur care s-a apucat la bătrânețe să colonizeze de unul singur o regiune muntoasă din Guineea despre care n-am învățat nici că există. Numele lui era Aimé Olivier de Sanderval (Yémé, pentru prieteni), iar visul său era cel de a face din Fouta-Djalon un bastion al culturii și tehnicii franceze.

El a fost primul occidental care i-a convins pe toți regii poporului fula să semneze tratate prin care cedau sau împrumutau porțiuni mai mici sau mai mari din regatele lor pentru construirea de căi ferate și făbricuțe și primul care a fost adoptat de comunitatea locului și declarat fula onorific. Toate acestea s-au întâmplat pentru că a fost și primul francez ajuns în Guineea care s-a gândit că negrii pot fi parteneri, nu resurse gratuite sau canibali monstruoși care trebuie uciși numaidecât.

Firește, modul acesta de a vedea lucrurile a murit destul de repede, mai precis chiar în același timp cu personajul nostru principal. După el au rămas miniștrii și administratorii francezi care îi ignoraseră tratatele și care se gândeau doar la cum să câștige Guineea înaintea englezilor, fără a face efortul de a înțelege popoarele pe care doreau să le conducă și fără să le pese prea mult că fula nu sunt la fel ca tuaregii.

Le roi de Kahel e, până spre sfârșit, un roman vesel care palpită de mirările unor oameni cât de cât deschiși la minte care descoperă o țară bizară și fermecătoare. E povestea unor călătorii în zone niciodată văzute de albi care să mai fi și scăpat din ele pentru a povesti prin ce au trecut, a unui tărâm fantastic împânzit de pârâuri cristaline și jungle ucigătoare. E o lume de nomazi prietenoși și cruzi, care sacrifică pentru tine boul cel gras, dar otrăvesc parte din bucatele făcute din el, și pentru care ospitalitatea înseamnă adesea doar casă, luarea mesei fiind cu desăvârșire interzisă.

Culoare locală din plin, în concluzie, prezentată de un scriitor care provine tocmai din acele locuri și care știe când să se distreze pe seama oamenilor și când să îi ia în serios. În contrast, Franța e apăsătoare, lipsită de umor și de umanitate și îmbâcsită de idei prea mult mestecate. Din păcate îmbâcsirea va câștiga, iar cititorul nu poate simți până la urmă decât tristețe la gândul că îmblânzirea Africii s-ar fi putut face și altfel, dacă tot a fost făcută.

Recomand Le roi de Kahel celor interesați de colonizare, dar și celor care vor doar sa iasă un pic din lumea lor.

Read Full Post »