Autor: Vernor Vinge
Titlu: La capătul curcubeului (Rainbows End, 2006)
Editură: Nemira, București, 2012; 616 pagini; 37 RON
Traducere: Maria Drăguț
Nota dată de mine: *** (din 5)
Nota dată traducerii: * (din 5)
Rainbows End a câștigat în 2007 premiul Hugo pentru cel mai bun roman. E o carte destul de tipică despre dezvoltările tehnologice care ne-ar putea conduce spre o singularitate: Vinge își imaginează cum, nu peste foarte multe decenii, oamenii vor putea suprapune lumi virtuale peste lumea reală și vor putea naviga printr-un web imens care să îi ajute să se descurce în lumea veșnic schimbătoare în care vor trăi.
Romanul e organizat pe mai multe nivele – există povestea mare a unor agenți secreți care luptă pentru subjugarea sau salvarea omenirii și poveștile mici ale câtorva oameni banali care ajung într-un fel sau altul să fie amestecați în intriga importantă. Îl avem pe Robert Gu, un poet în vârstă care își revine după ani lungi de boală și care e nevoit să meargă la liceu pentru a învăța cum să se descurce în lumea real-virtuală în care s-a trezit. Îi avem pe aliații lui, un cerc de moși care încearcă să salveze ultimele cărți tipărite din lume. Mai există și o nepoată care încearcă să îl ajute și să-l salveze de pericolele lumii noi, un fiu și o noră și diverși alții. Peste toți veghează Iepurele, o inteligență misterioasă care nu e niciodată ceea ce pare a fi.
O bună parte din roman e dedicată cunoașterii „lumii noi”, lucru bun după părerea mea: cărților SF le iert cu bucurie introducerile de sute de pagini atâta timp cât creează acel sense of wonder pentru care până la urmă le citesc. Urmează apoi pregătirile pentru bătălia cea mare pentru salvarea lumii, bătălia în sine și deznodământul, toate satisfăcătoare. Pentru un roman de Hugo și pentru un roman de Vernor Vinge ideile mi s-au părut puțin cam subțirele, dar probabil că intervine aici și faptul că despre singularitate s-a tot scris de atunci și dezvoltările mai târzii ale anumitor idei și teorii sunt mai captivante decât predecesoarele lor. Mi-a plăcut însă faptul că personajele sunt oameni banali confruntându-se cu tehnologia, nu geeks sau altfel de meseriași.
Traducerea Mariei Drăguț e din păcate una dintre cele mai proaste traduceri SF românești de care am dat vreodată. Nu știu pe ce bază editura Nemira a ales să angajeze o persoană care nu a mai tradus cărți SF, nici motivul pentru care nu pare să fi existat nimeni care să fi verificat traducerea înainte ca ea să fie publicată și vândută pe o sumă de bani bunicică.
Încă de la prima vedere am remarcat faptul că traducătoarea nu stăpânește lucruri elementare ca realizarea acordurilor, respectarea concordanței timpurilor verbale sau plasarea cu cap a semnelor de punctuație. Puteți deschide, de test, cartea la orice pagină și veți găsi un potpuriu de greșeli ridicole de limbă sau de gramatică.
Intrigată de anumite aspecte ale lumii lui Vinge am făcut pasul următor și am obținut textul în original (autorul l-a pus gratis și legal la dispoziția publicului cititor în 2007 – păcat că am aflat abia acum). Am descoperit astfel că traducătoarea nu numai că nu a înțeles despre ce e vorba în carte, ci nici măcar nu a încercat sa afle. Altfel nu îmi explic cum a decis să opereze schimbări importante de fiecare dată când a dat de pasaje sau concepte mai complicate.
Vinge creează de exemplu conceptul de belief circle – ansamblul membrilor unei comunități virtuale care în lumea aceea nu mai sunt chiar virtuale – dacă crezi că lumea lui Pratchett e cea mai faină poți să îți duci viața arătând pentru ceilalți ca un pitic sau ca un membru al Gărzii de Noapte, respectând canoanele unei astfel de vieți și trăind în locuințe tipice pentru Ankh-Morpork. Mariei Drăguț conceptul i s-a părut probabil dubios, deci belief circle va fi tradus după cum îi pică la mână și cu o indiferență totală față de denaturarea cărții pe care o traduce. La un moment dat e tradus, totalmente stupid, ca „iluzie”.
Și mai penibil, traducătoarea inventează atunci când nu pricepe. Una dintre comunitățile despre care ziceam mai sus e numită, în original, Scooch-a-mout. E vorba de o comunitate aleasă mai ales de copii, care se „costumează” în Pokemoni mai mici sau mai mari, adaptați în mii de feluri culturii juvenile din diverse zone ale lumii. Traducătoarei îi plac însă dinozaurii. Marele Scooch-a-mout va deveni deci în roman Marele Tiranozaur, mai micii Scooch-a-mout primind roluri de brontozauri, triceratopși și te miri ce altceva. Urmează și inevitabilele adaptări din mers ale cărții la noua realitate jurasică și denaturarea unor personaje și scene foarte importante pentru acțiunea cărții.
Pentru a mai da doar două exemple (există sute), atunci când în roman apare un laborator de regulomics traducătoarea nu ezită să presupună că e vorba de imunologie (problema e că nu e nici pe departe, o căutare rapidă pe Wikipedia ar fi putut să o ajute nespus) și când în carte e scris cu regularitate Rabbit ea traduce, alandala, ca Iepure, Bocănilă, Urechilă, Iepurilă și câte și mai câte. Poate că e drăguț, dar e greșit.
În sfârșit, atunci când un pasaj e prea complicat traducătoarea îl schimbă sau chiar îl taie cu totul. Dau un singur exemplu, deși poate fi citată cartea în totalitatea sa:
Textul original:
„The spider bots were real. Where had the Hacekeans gotten such clever things, and on such short notice? He pinged them; not surprisingly, nothing came back. There was an almost living suppleness about the way they scrambled over one another, surging and retreating. The gadgets looked like custom melds of the latest Intel and Legend models. GenGen regulomics was upgrading to something like this. He pinged them again, this
time with his GenGen technician’s authority.” (p. 212 în versiunea mea)
Traducerea:
„Roboții păianjeni erau reali. De unde făcuseră Hacekienii rost de asemenea mașini istețe, într-un timp atât de scurt? Le trimise un impuls; cum era de așteptat, nu primi nimic înapoi. Erau aproape la fel de supli ca și păianjenii reali în felul în care se cățărau, înaintau și se retrăgeau. Gadgeturile arătau ca o combinație customizată de modele clasice și modele ultra noi. GenGen folosea asemenea tehnologie la imunologie! Le mai trimise un impuls, de data aceasta folosind accesul de laborant.” (p. 421)
Vocabular școlăresc, exprimări ciuntite, propoziții schimbate din temelii. O traducere mizerabilă pe care vă recomand să o ocoliți dacă aveți de ales. Eu mă întreb dacă îmi voi putea cumva primi banii înapoi.
Nu am citit Rainbows End in engleza tocmai pentru ca stiam ca o sa apara la Nemira. Multumesc pentru avertizare si pentru banii salvati.
Productia editoriala de carte SF in romaneste arata din ce in ce mai deprimant 😦
@Tudor – Da, n-a aparut mare lucru anul asta. Si ce-a aparut…
Sunt fan Vinge si am citit „Rainbow’s End” cu ceva vreme in urma. M-am bucurat ca Nemira l-a scos si l-am cumparat.
In comparatie cu traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, de la Foc in adanc si Adancurile cerului, intr-adevar este o traducere care lasa mult de dorit. Dar nu pot spune ca este atat de proasta.
Poreclele Iepurelui exprima dispretul celor care le folosesc fata de acest personaj care nu-si arata identitatea. Nu m-a deranjat folosirea lor, din contra.
Cat priveste termenul Scooch-a-mout, cum ar putea fi redat in romana? Ea a incercat o adaptare, fara a ingreuna traducerea cu explicatii inutile. Nu cred ca trebuie s-o condamnam atat de tare pentru asta.
Sunt de acord ca exprimarea este de foarte multe ori scolareasca, mult prea adaptata la limbajul pustilor de astazi.
Dar nu regret ca am dat banii pe carte.
@Olga Ana Dumitrescu – Poreclele Iepurelui sunt folosite inclusiv în pasaje de „voce a autorului”. Care e neutru. Și dacă autorul și-ar fi dorit ca personajele sale să îl insulte prin porecle pe Iepure ar fi folosit, fără îndoială, termeni potriviți.
Scooch-a-mout putea fi lăsat fix cum este. Iar transformarea Pokemonilor în dinozauri e impardonabilă oricum o iei. Misiunea traducătorului e să traducă, nu să adapteze, și e o insultă pentru oricine s-a străduit să traducă OK o carte SF să te apuci să adaptezi cum îți vine ție mai bine textul cu care lucrezi.
Mă bucur însă că v-a plăcut cartea și că nu vă pare rău după bani. Nu-i bine să ne facem sânge rău 🙂
Ceea ce spuneti acum legat de misiunea traducatorului este valabil pentru orice carte, nu numai pentru un SF. Dar fara o usoara adaptare la limba in care este tradusa, ar fi o traducere mot-a-mot, ceea ce nu ar fi de dorit.
N-am spus ca mi-a placut cartea. Imi place Vinge foarte mult (de fapt, cel mai mult), dar Rainbow’s End nu este o capodopera. Chiar m-a dezamagit un pic. Traducerea… nici atat. Dar nici nu vreau sa infierez un om fara experienta, care a depus totusi un efort destul de mare, si nu vreau sa-l descurajez. Consider ca traducatoarea are multe hibe de acoperit, dar are totusi potential.
Spre deosebire de alti traducatori bine vazuti, cu experienta, care nu stiu sa conjuge verbul „a fi” sau care spun ca descoperirea Americii s-a facut cu vaporul.
@Olga Ana Dumitrescu – Lăsați-mă să cred că schimbarea unei întregi categorii de personaje dintr-o specie în alta și apoi a unei părți a contextului în care ele evoluează e o adaptare mare și inutilă, nu o atingere ușoară. Nu e vorba aici deloc de traducere mot-a-mot versus traducere literară, cred că acest fapt e limpede.
Și eu i-am dat trei puncte cărții, deși am senzația că i-aș fi dat mai multe dacă aș fi citit-o în 2006, nu acum.
Pe traducătoare nu o cunosc, nu am nimic cu ea și prefer să cred că a făcut tot ce a putut. Ar fi avut nevoie însă de îndrumare din partea editorului și a altor oameni din editură, a făcut foarte multe alegeri proaste în cursul traducerii. Ar fi avut nevoie de un corector care să-l fi citit pe Vinge, de un redactor care să îi pună la punct gramatica… Atunci când alegi un traducător fără nici o experiență e un exercițiu minim să revezi ce-a făcut și să îi corectezi pornirile.
Și, ca ultimă observație, tâmpeniile altora nu le scuză pe ale tale.
Asta asa este.
Problema este insa mai adanca. Oare de ce nu a tradus Pavelescu cartea asta si i-a fost data unei incepatoare (am cautat pe net si vad ca nu a mai tradus, cel putin sub acest nume)?
Traducatorii buni sunt prost platiti sau chiar amanati la nesfarsit cu plata. Vad ca a devenit deja o practica sa folosesti traducatori tineri, dornici de afirmare, care accepta orice numai ca sa adauge la CV o noua carte.
Este bine pentru ei, dar nu prea bine pentru noi, cititorii.
@Sergiu C – Așa este, cu mențiunea că mulți cititori nu vor mai cumpăra și a doua oară o carte tradusă de un necunoscut (același sau altul). Ceea ce nu e bine pentru nimeni.
Și traducătorii cunoscuți au fost cîndva începători. Dacă nu-i cumpăra nimeni la prima carte, nu mai ajungeau acum cunoscuți. Presupun că, în cîteva zeci de ani, vor muri traducătorii cunoscuți. Ce facem? Renunțăm să mai traducem sau creștem traducători noi?
Problema e dacă Nemira l-a solicitat pe MDP să traducă și Curcubeul… sau nu. Faptul că MDP nu mai coordonează colecția de la Nemira poate a dus la o ruptură totală a relațiilor. Sau poate nu. Teoretic, mingea era la Nemira. Dar cum nu știm amănuntele „divorțului“… nu putem ști nici de ce n-a mai tradus MDP și cartea asta.
@michael – Cred ca mai degraba i-ai raspuns lui Sergiu, dar ma bag si eu in propozitie.
Am cumparat nenumarate carti traduse de debutanti, dar recunosc ca nu mai cumpar cartile traduse de anumite persoane care fac perpetuu treaba de mantuiala. Si in cazul anumitor edituri mi-am format obiceiul de a ma asigura ca nu gasesc vreo varianta in original sau in engleza/franceza inainte sa cumpar ce au publicat, am luat prea multe tepe.
Si nu sunt convinsa ca un tanar traducator poate sa creasca fara ajutor de la editura sau editurile cu care lucreaza. Daca cineva din afara le spune ca au gresit aici, aici si aici le cam sare tandara, poate daca ii indruma editura care-i va si plati ar fi mai receptivi.
In sfarsit, probabil ca in cazul carti asteia ar trebui sa ne intrebam de ce n-a fost tradusa de MDP sau de Antuza Genescu. Amandoi au tradus cate o carte de Vinge pentru Nemira si nu tin minte sa fi existat disfunctii la vreuna.
[…] discuția interesantă, care a luat naştere pe Blogulul de Cărţi în legătură cu traducerea cărţii Rainbows End de Vernor Vinge, m-a dus cu gândul la una […]
N-am citit cartea şi chiar acum, la Salonul Editurilor care se desfăşoară la Deva, vroiam să o cumpăr, dar acum mă bucur că n-am făcut-o. Este adevărat că şi traducătorii tineri trebuie să înceapă de undeva. Eu cred că ai dreptate şi editurile trebuie să poată să-i verifice. Părerea mea este că cele mai bune traduceri le fac cei care scriu ei înşişi. Au o altfel de viziune asupra textului şi pot să transmită într-un fel apropiat nouă ideea originală.
@bibliodevafiliala3 – Si eu sunt de acord ca scriitorii sunt de obicei traducatori foarte buni (stiu una-doua exceptii, dar confirma doar regula).
[…] Trisk, Filme şi cărţi, Marele ecran, Alexandra’s Library, Andreea Toma, Antoaneta Moga, Blog de cărţi, Sayuki’s blog, Simona’s blog, Cristian Lisandru, Denisa Aricescu, San, Fatadefragi, […]
daca aveam autori buni de SF, romani, se chinuiau altii sa-i traduca prost in alte limbi. chiar asa. care e ultima carte SF cu auto roman citita de voi?
Vă felicit pentru prezentare şi vă mulţumesc pentru aspectele pe care le-aţi scos în evidenţă. La rîndul meu, în 2008, am scris cîteva rînduri pe marginea ediţiei originale a acestui roman. Vă invit să le parcurgeţi la această adresă: http://tesatorul.blogspot.ro/2008/10/httpronetlogcomtesatorulresuscitatblogb.html.
@ticataca „Dincolo de noapte”, Oliviu Crâznic (antologator) – o antologie de ficţiune speculativă realizată exclusiv cu proză scurtă de autori români. Vă invit să aflaţi cîteva detalii aici: http://tesatorul.blogspot.ro/2012/06/oliviu-craznic-antologator-dincolo-de.html
excelent articol. traducerile ucid lent…
@Ben Ami – Da…
[…] Pe de altă parte sunt cărţi foarte prost, slab traduse. Cât este vina traducătorului, cât a editurii care, s-ar putea spune că, preferă traducători începători pentru a economisi bani… ar putea fi o întrebare. Firesc ar fi să le dăm tuturor o şansă, iar cei tineri să poată începe de undeva. Editura însă, aşa cum bine spune şi Adinab pe Blogul de cărţi, ar trebui să urmărească şi să verifice traducerea realizată, să îndrume paşii tinerilor traducători. Puteţi citi mai multe despre această temă şi câteva exemple de cât de slabă poate fi o traducere în articolul Un “Huo” de la capătul curcubeului. […]