Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 martie 2013

Annabel

Autor: Kathleen Winter
Titlu: Annabel (Annabel, 2010)
Editură: Polirom, Iași, 2012; 352 pagini; 35 RON
Traducere: Ana Tănasă
Nota dată de mine: *** și jumătate (din 5)

Annabel e romanul de debut al lui Kathleen Winter, o scriitoare care și-a petrecut mulți ani din viață în marele nord canadian. Romanul a primit în 2010 Thomas Head Raddall Atlantic Fiction Award și a fost adaptat pentru radio de BBC.

Într-o zonă izolată a Labradorului, sus în Nord, oamenii trăiesc în anii ’80 așa cum trăiau și strămoșii lor: bărbații pun capcane, vânează și pescuiesc, iar femeile stau pe lângă casă și văd de copii și de gospodărie. Familiile stau împreună doar iarna, un aranjament care pare să îi mulțumească atât pe bărbați cât și pe femei, oameni dintr-o bucată care preferă singurătatea și liniștea.

Nașterea unui copil hermafrodit e și nu e problematică pentru acești oameni: obișnuiți cu faptul că fiecare vecin și-a dezvoltat în singurătate idiosincrazii mai mult sau mai puțin bizare, ei acceptă ciudățeniile biologice cu mult mai mult calm decât ar face-o niște orășeni. În același timp, destinul unui copil nu poate să ia o formă decât dacă e bărbătesc sau femeiesc, se impune deci atribuirea unui gen și-a unui rol.

Cam asta e povestea lui Wayne, un copil născut și fată, și băiat, în mod egal. Părinții lui sunt nevoiți să aleagă un gen pentru el, și îl aleg pe cel masculin, și apoi sunt nevoiți să ignore puseurile de feminitate ale copilului, până în momentul în care îi pot spune adevărul despre el. Conflictul principal din roman va fi cel dintre copilul care își dorește să fie o persoană întreagă (chit că va fi perceput de ceilalți ca o aberație a naturii) și părinții care și-ar dori ca el să ajungă o persoană (de orice gen) cu o viață împlinită. Întrebarea e dacă vreuna dintre aceste căi e de fapt posibilă – poate să se dezvolte și să înflorească o persoană atât de diferită? Poate ea să mascheze părți ale făpturii sale, pentru a se camufla în societate?

Mi s-a părut că autoarea simplifică destul de mult problematica apartenenței la un gen și conflictele care apar din ambiguitate și că ignoră aspectele legate de construirea propriei identități pentru a le aborda doar pe cele ale integrării sociale – nu sunt convinsă că un tânăr de ambe sexe nu s-ar (se) zbate cu unele întrebări legate de cine e el pentru el, nu pentru societate. Din acest punct de vedere Middlesex a lui Jeffrey Eugenides mi s-a părut mult mai bine gândită.

Mi-a plăcut însă enorm descrierea naturii și a oamenilor din Labrador. E adevărat că întâmplările din roman se petrec în anii ’80 și că e posibil ca lucrurile să mai fi evoluat de atunci, dar impresia de pace cu natura și de liniște pe care o lasă comunitatea în care crește Wayne mă îndeamnă să încerc să ajung la un moment dat și pe acolo.

Read Full Post »