Autor: José Saramago
Titlu: Călătoria elefantului (A Viagem do Elefante, 2008)
Editura: Polirom, Iași, 2010; 216 pagini; 30 RON
Traducere: Mioara Caragea
Nota dată de mine: ***** (din 5)
Chiar și laureații Nobelului literar se mai joacă uneori: în acest scurt și fermecător roman de călătorie, Saramago se joacă de-a povestea, alegând să ne vorbească despre elefantul Solomon, cel care a uimit curțile regale portugheze și austriece.
Anul e 1551, iar regele Ioan al III-lea al Portugaliei îşi bate capul să găsească un cadou potrivit pentru nunta arhiducelui Maximilian al Austriei. Toată lumea e încurcată, până când reginei îi trece prin cap faptul că ei dispun de un elefant adus din India alături de îngrijitorul său, Subhro.
Fără a fi întrebați, cei doi vor fi expediați sub escortă înspre Viena, iar povestea călătoriei lor va fi imaginată de Saramago pornind de la cele câteva documente istorice care ne-au rămas despre ei. De la Lisabona la Castelo Redrigo, Valladolid și primele orășele austriece, cei doi vor cunoaște arșița înnebunitoare, tulburările mărilor furtunoase și frigul pătrunzător al Alpilor, dar și lăcomia lupilor, îngâmfarea prinților și terorile trecătorilor din munți.
Chiar dacă nimeni nu știe ce gândește cu exactitate Solomon, Saramago reușește să facă din povestea călătoriei sale la pas prin jumătate din Europa una fermecătoare și semnificativă. Fiecare pas al elefantului e prilej pentru a descoperi câte una dintre fațetele lumii în care ne zbatem, oameni și elefanți deopotrivă. E o lume în care identitatea noastră depinde de bunul plac al celor înzestrați cu putere – fapt ilustrat de modul în care arhiducele Maximilian se străduie să îl transforme pe Solomon în Soliman și pe Subhro în Fritz. Una în care un elefant de treabă, harnic și dornic să își facă datoria, e dus fără voia sa într-o țară în care nu poate munci și ajunge să depindă de caritatea unor oameni care nu îl înțeleg. Dar e și o lume în care sufletele elefanților și sufletele oamenilor se întâlnesc undeva, în povești și în vise, se înțeleg și se caută.
Călătoria elefantului seamănă mult cu poveștile spuse de un bunic nepoților lui: ușoară, plină de meandre și aduceri aminte, de lucruri învățate despre lume și de comentarii despre povestitorul însuși. E o carte mult mai puțin serioasă decât altele ale lui Saramago, dar din care nu lipsește niciuna dintre calitățile care fac din Saramago un scriitor admirabil. Notabile sunt pasiunea povestirii cu tâlc și compasiunea pentru cei simpli, puterea de a le explica viețile și destinele. Chiar dacă de o altă factură decât Eseul despre orbire sau Omul duplicat, cărți mai grele și mai serioase, romanul acesta e o lectură frumoasă, atâta timp cât cititorul poate abandona sobritatea și se poate lăsa purtat de o poveste despre elefanți.
Blog de carti 