Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘literatura elvetiana’

Marea spaima de la munte

Autor: Charles-Ferdinand Ramuz
Titlu: Marea spaimă de la munte
Editura: Trei, Bucuresti, 2007; 189 pagini; 5 RON (redus de la 19.9 RON)
Traducere si postfata: Viorica Niscov
Titlul original: La Grande Peur dans la montagne (1926)
Nota data de mine: * * * * si ceva (din 5)

Charles-Ferdinand Ramuz a fost considerat multa vreme un scriitor regional: nascut in 1878 la Lausanne, in cantonul Vaud, el scrie despre lumea pe care a cunoscut-o si incearca sa imite in cartile lui franceza orala folosita de concetatenii sai. Valoarea operelui lui literare a fost contestata datorita limbajului si mai ales a gramaticii proprii, dar scriitorul a avut mereu partizani care au incercat sa il inscrie in linia scriitorilor care exprima general-umanul desi raman atasati unui spatiu restrans.

Marea spaimă de la munte poate fi considerata roman fantastic sau roman al psihozei colective, in functie de dispozitia si preferintele celui care-o citeste. Cartea ia forma unei povestiri populare care ilustreaza o superstitie comuna multor popoare si locuri: cea a naturii care se apara de om, care doreste sa-si pastreze intimitatea si foloseste un arsenal fabulos sau mundan pentru a-i respinge pe cei care nu o respecta.

Locuitorii unui sat de pe valea unui ghetar hotarasc sa foloseasca o pasune aflata la mare inaltime, desi batranii povesteau ca in urma cu 20 de ani cei care incercasera sa faca acelasi lucru fusesera rapusi de o forta careia i se spune „El” (nu aflam daca e vorba de munte, de diavol sau de altcineva). Cativa barbati pleaca cu cireada satului, pentru a petrece vara pe munte. Evenimentele stranii pe care le asteapta se intampla si ii rapun pe rand – desi nu se stie daca ei cad prada fricii lor sau acelui El. Satul insusi are de suferit, iar o cadere de pietre acopera definitiv pasunea pe care oamenii n-aveau ce sa caute.

Mi-au placut mult descrierile muntelui si modul in care autorul a scris despre teama pe care eu cel putin am cunoscut-o pe trasee: e sentimentul acela de singuratate si fragilitate pe care il simti intr-un mediu prin care doar treci, dar in care nu ai putea trai. Ca-i vorba de ursi, de avalanse sau de vreo faptura intunecata, teama de munte e o chestie sanatoasa pana la urma – trebuie sa stii unde sunt limitele tale si ce nu-i prudent sa faci.

Cartea nu ofera raspunsuri, ci ne informeaza doar despre o intamplare. Interpretarea pe care o dam tine de fiecare – poveste despre destin sau despre hybris, despre pedeapsa pe care ti-o aplici singur sau pe care ti-o aplica natura sau diavolul. Cartea are o postfata foarte instructiva, in care am citit despre posibilele interpretari si paralele, despre autor si despre dificultatile de a-i traduce cartea. M-a deranjat un pic modul in care scriitorul isi construieste frazele – anumite cuvinte se repeta de multe ori si efectul nu-i tocmai placut (de ex. „Si chiar de-ar fi molima, sa presupunem ca ar fi, oare ar fi pentru prima data ca am avea asa ceva?” – p. 74). Nu cred ca traducatoarea a avut o sarcina tocmai usoara.

Mai multe despre carte puteti citi in Observator cultural.

Read Full Post »