Autor: Tatiana Tolstaia
Titlu: Zâtul (Кысь, 2000)
Editura: Curtea Veche, Bucuresti, 2006; 300 pagini; 25 RON
Traducere: Luana Schidu
Nota data de mine: *** si jumatate (din 5)
Am citit abia acum aceast roman care a facut o oarecare valva la publicarea lui in romaneste. Tatiana Tolstaia e o autoare contemporana destul de cunoscuta si este, se pare, stranepoata lui Lev Tolstoi. A publicat doua volume de povestiri, unul de eseuri si un roman, iar textele sale au aparut in reviste prestigioase (The New Yorker, New York Review of Books si altele). La Zâtul a lucrat vreme de paisprezece ani.
Romanul e, initial, unul distopic: pe ruinele Moscovei isi duce traiul o comunitate micuta de oameni adusi de un Prapad la stadiul comunei primitive. Prapadul a fost, pare-se, provocat de mania oamenilor de-a se juca prea mult cu armele. Rezultatele sale sunt durabile: la doua sute si ceva de ani de la catastrofa, copiii se nasc inca cu Urmari, variate mutatii genetice mai mult sau mai putin grave. Unii au doar coada, altii cateva urechi in plus, altii creste, care cum a avut noroc.
Oricum nu are foarte multa importanta cum arati, daca te gandesti ca meniul tau zilnic e compus din felurite mancaruri avand la baza carnea de soarece. Soarecii sunt resursa principala a localitatii, alaturi de ruginț (care poate fi mancat, fumat, folosit pentru a obtine cerneala si cate si mai cate), scoarta de mesteacan (pe care se scrie), foculeandrii (rareori letali), cvasul din oua de pasari salbatice sau, in cel mai rau caz, din ruginț, si alte cateva roade ale pamantului.
Se mananca putin si prost, se locuieste in izbe cu acoperis din paie din care vecinii fura mereu cate ceva, se bea mult cvas si tocmai s-a inventat roata. Dar gugustiucii (oamenii simplii) sunt fericiti: viata lor e organizata dupa gandirea guvernamentala. Sunt trimisi la munca, primesc un salariu, platesc taxe, au o Cantina iar bucatarii, fireste, fura, sunt numarati periodic si, daca stiu sa se poarte, sunt rareori luati la suturi de mârzaci – oamenii sus-pusi. La piata gasesc uneori chiar si brosurici (mici romane scrise pe coaja de mesteacan); una mai scurta costa cinci soareci. Chiar si foc au, atata timp cat nu moare fochistul, singurul care stie cum sa il aprinda.
Singurii nemultumiti sunt Fostii, oamenii care au prins vremurile de dinainte de Prapad. Urmarea lor e ca nu mor de batranete, numai din vreun accident, si au astfel ocazia sa vada cum Moscova devine locul de joaca al gugustiucilor abrutizati de cvas. Nemultumiti sunt si Degeneratii, alti vechi moscoviti care suspina mereu dupa vremurile bune si care au ajuns sa mearga pe patru picioare si sa fie folositi ca animale de povara. Cu totii regreta Trecutul Luminos, pierderea culturii si-a carligelor de rufe.
Ghid in romanul acesta ne este Benedikt, un tanar gugustiuc ajuns, prin casatorie, mârzac si apoi un soi de vice-presedinte al comunei. Viata lui simpla si cumpatata, de scrib guvernamental, ia o intorsatura dramatica in momentul in care intra in familia unui om de seama. E indopat cu bucate alese, i se da o sanie si-un Degenerat care sa traga la ea, i se dau carti de citit si timp din belsug sa o faca. Pasiunea lui pentru lectura va duce, in final, la schimbarea dramatica a chipului comunei. In rau.
Mi-au placut in carte o serie de lucruri: prima parte a cartii, cu acumularea treptata a informatiilor despre lumea aceasta imaginata, e pasionanta. Paralelele si aluziile la diverse aspecte din istoria Rusiei sunt interesante si prezente in intreaga carte, care e plina si de referinte literare foarte diverse. Apoi, modul in care personajul principal consuma cartile e o exemplificare foarte limpede a adictiilor: el citeste tot, fara ordine, fara discernamant, e fericit sa aiba cuvinte in fata si innebuneste cand ramane fara ele. Doar cuvintele noi il intereseaza, nu-i pasa de nimic altceva. Citeste cu aceeasi pasiune carti despre tricotat si romane clasice si intelege la fel de putin din toate. Romanul este unul foarte complex, are un limbaj fermecator, redat excelent in romaneste de traducatoare, si creaza imaginea unei lumi decazute in care folclorul, notiunile care-au supravietuit dintr-o lume anterioara, spaimele stravechi si obiceiurile care-au ramas aceleasi de cand e lumea se impletesc pentru a modela o societate socant de familiara.
La minus voi pune trecerea abrupta inspre fantastic din ultimele capitole ale romanului si finalul, deloc convingator din punctul meu de vedere. Impresia mea a fost ca autoarea a cazut ea insisi prada bulimiei de care sufera personajele sale: a inghesuit, inspre final, tot mai multe elemente de stil, tot mai multe artificii postmoderne, pana la saturarea textului si pierderea farmecului din primele capitole. Evident, cartea avea nevoie de o intriga, dar rezolvarea acesteia prin apelarea brusca la fantastic nu mi s-a parut cea mai buna solutie.
Acestea fiind spuse, Zâtul e dupa parerea mea un roman bun, care merita sa fie citit fie si doar pentru a deslusi bogatia de referinte istorice si literare. Exista in carte o sumedenie de fragmente la care m-am distrat, mai ales dintre cele legate de birocratia etern supravietuitoare (caci ne hranim cu soareci, dar organizat) si de relatiile neschimbate dintre cei de sus si bietii mojici.
Fragmentul preferat:
DECRET
Eu, Fiodor Kuzmici Kablukov, slăvit fie-mi numele, Mârzac Suprem, mulţi ani să trăiesc, Secletar, Academist şi Erou, Navigator şi Tâmplar, în grija mea neîntreruptă faţă de popor, decretez:
Mi-am amintit ceva ce uitasem cu totul, prins cu treburile țării.
Ziua de Opt Martie va fi și ea sărbătoare, Ziua Internațională a Femeii.
Această sărbătoare nu va fi zi liberă.
Adică se va merge la lucru, dar se va munci mai relaxat.
Ziua Femeii este un fel de Sărbătoare a Muierii.
În această zi se va arăta stimă și respect tuturor femeilor, fie ele Soții și Mame, Bunici și Nepoate, ori chiar Zgâtii mici – toate trebuie respectate.
În această Zi de Sărbătoare ele nu trebuie bătute ori îmbrâncite, nu trebuie să facă nimic din cele obișnuite, în schimb ele, Soții și Mame, Bunici, Nepoate ori Zgâtii mici, pot să se trezească mai devreme dimineața, să coacă plăcinte și să facă prăjituri ori alte bunătăți, să facă izba lună, să spele podelele, să lustruiască lavițele, să care apă de la fântănă, să spele hainele și lenjeria și, dacă au rogojini ori preșuri, trebuie să le bată bine, că știu eu că la voi în izbe e atâta praf, de trebuie să te ții de nas. Trebuie să taie lemne, să facă focul în baie și să frece peste tot. Să pregătească o masă mai bogată, cu blinele și cu tot felul de gustări; să îngrămădească pe masă tot ce a rămas de la Anul Nou.
La întoarcerea de la muncă vor fi felicitate Soțiile și Mamele, Bunicile, Nepoatele ori Zgâtiile mici cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Li se va spune: „Îți urez ție, Soție și Mamă, Bunică, Nepoată ori Zgâtie mică, fericire în viața personală, succes în muncă și cer senin deasupra capului.”
Oricărei femei, fie ea Vecină ori altceva, i se vor adresa aceleași cuvinte respectuoase.
Mai târziu, beți, veseliți-vă, mâncați ce vreți, distrați-vă, dar cu măsură.
Kablukov
Bonus:
Cateva fragmente din roman pot fi citite aici (in romana).
Cateva recenzii:
Romania Literara
Terorista 1 si 2
Tomata cu scufiță
Bookblog
Radu Gheban
CCLaP Center (in engleza)
