Autor: Max Brooks
Titlu: Războiul Z (World War Z, 2006)
Editură: Trei, București, 2012; 448 pagini; 39 RON
Traducere: Bogdan Perdivară
Nota dată de mine: *** (din 5)
Lumea care se respectă a scris despre cartea asta încă de prin 2007 și am reținut de atunci că dacă e să citesc un singur roman despre zombi atunci ar trebui să îl aleg pe acesta. Cum subiectul mi s-a părut mereu penibil nu m-am grăbit, însă, și am așteptat liniștită filmul și/sau traducerea în românește, care, iată, a apărut prima.
Războiul Z adună mărturiile supraviețuitorilor marelui război dintre oameni și zombi dintr-un viitor apropiat. Interviurile sunt grupate pe capitole tematice – începutul epidemiei de zombi, marea panică cauzată de primele hoarde, disoluția civilizației umane și, în final, revanșa împotriva morților-vii.
Din pricină că Războiul Z e singura carte cu zombi pe care am citit-o vreodată nu pot face prea multe comparații și paralele; mi s-a părut că imaginea zombi-ului e destul de regulamentară – oameni reanimați care se târâie, gem, își pierd părți ale trupului pe drum și mușcă din trecători. Mi se pare că am auzit și că tema apocalipsei produsă de zombi de destul de clasică și că am mai văzut scurte secvențe cu eroi americani dând în zombi ca la fasole.
Ce mi-a plăcut în schimb e fost ampla privire socială și geopolitică a autorului, care explică în Războiul Z cum o plagă rizibilă reușește să anihileze cu succes mare parte din omenire. Motivele sunt limpezi: lipsa gândirii strategice, societatea care cultivă prostia și dependența de tehnologii și instituții care dispar rapid în caz de dezastru, incapacitatea oamenilor de a colabora și alte tare asemănătoare. Din acest punct de vedere, faptul că Max Brooks a ales pe post de călăreț al apocalipsei zombiul e foarte potrivit: ideea generală ar fi că nu e nevoie să ne închipuim cum omenirea e distrusă de lucruri mari (bombe, nove, alieni), că nu-i nevoie decât de un amărât de copil zombificat pentru ca totul să se ducă pe apa sâmbetei.
Văzuți din această perspectivă zombii devin suportabili, ca mecanism literar, tare mi-e însă teamă că Războiul Z nu și-a adus vreo contribuție la cooptarea mea printre fanii genului atâta timp cât nici măcar ea nu pare să îi considere prea breji pe eroii principali.
Am remarcat, citind alte recenzii, că unii din cei cărora le plac cărțile cu zombi îl critică pe Max Brooks pentru că Războiul Z e scris sub formă de reportaj, pentru că personajele nu au parte de suficient de multă atenție pentru a deveni simpatice sau memorabile și pentru că tot felul de povești secundare nu sunt încheiate cum trebuie. Semnalez deci aici aceste caracteristici, care nu m-au deranjat deloc (mai degrabă au dat un pic de ritm acolo unde, pe sute de pagini, putea să se afle doar „și atunci au venit și pe jumătate din noi i-au mâncat”).
În sfârșit, cea mai bună ideea lui Brooks mi se pare aceea de a sări de la o țară la alta, arătând în ce măsură diferențele culturale despre care există atâtea discuții și atâtea bancuri fac vreo diferență atunci când vine spre tine hoarda de zombi. Pe locul doi e ideea că după apocalipsă țăranii care știu să facă un țarc de găini dintr-un lighean, trei șuruburi și niște paie vor ajunge să îi calce pe cap pe intelectualii de mai an și îi vor reeduca la locul de muncă, la depănușat porumb. Și, bineînțeles, ideea că tot câinele este cel mai bun prieten al omului și că cei cărora nu le plac animalele merită să piară primii.
O carte citibilă, una peste alta, chiar și pentru cineva căruia nu îi place genul.
am citit-o si eu. nu ma dau in vant dupa povestile sf, cu atat mai putin dupa max brooks, dar e bine ca ai reusit s-o termini. cat de mult ti-a placut?:)
nu mai vreau sa aud de zombi! 🙂
Nu stiam ca ‘citibil’ e un cuvant..
am auzit ca e una dintre cele mai bune carti ce are ca subiect „creaturile” zombie…mai astept un pic sa scada pretul sa o achizitionez si eu pentru zona „cinema”