Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘literatura maghiara’

Privirea contesei Hahn-Hahn

Autor: Péter Esterházy
Titlu: Privirea contesei Hahn-Hahn – coborand pe Dunare
Editura: Paralela 45, Fictiune fara frontiere, Pitesti, 2009; 268 pagini; 20 RON
Traducere: Anamaria Pop
Titlul original: Hahn-Hahn grófnő pillantása (1991)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Aceasta e prima carte de Péter Esterházy pe care am cumparat-o & citit-o. Autorul e unul dintre autorii maghiari importanti – publicat in vreo 20 de limbi, castigator ale catorva premii literare internationale si multora maghiare. Privirea contesei Hahn-Hahn a fost scrisa in 1989-1990 si e o combinatie de jurnal de calatorie, colectie de texte pe teme felurite (istorie, folclor, filosofie, matematica), pagini de autobiografie si de fictiune. Miza cartii e meditatia asupra existentei si-a destinului Europei Centrale, unita de fluviul care-o traverseaza, Dunarea.

Nu stiu daca a fost cea mai potrivita prima lectura a unui autor despre stiam doar foarte putine lucruri. Au fost multe pasaje care nu mi-au spus nimic, sau in cazul carora am intuit ca ar fi mult mai interesante daca as avea un minim de cultura legat de Esterházy si de alte carti ale sale. A fost deci o lectura pe-alocuri incalcita; sunt sigura ca Privirea contesei Hahn-Hahn o sa capete alte intelesuri la o recitire mai „cultivata”.

Calatorul inchiriat care povesteste drumul sau pe Dunare e subiectiv; unele portiuni ale cursului fluviului sunt survolate rapid (Slovacia, Croatia, Serbia si Bulgaria), asupra altora Calatorul se opreste indelung (Germania, Austria, Ungaria si Romania). Impresia mea a fost ca Esterházy incearca sa-si structureze cartea astfel incat aceasta sa reflecte curgerea Dunarii (cartea e deci mai incalcita atunci cand citim despre izvoarele Dunarii, rausoare zglobii dar cu albii adesea incerte; la Viena si Budapesta, in schimb, Dunarea curge mai linistit, iar imaginatia Calatorului e si ea mai potolita, trece mai greu de la una la alta; urmeaza apoi o revenire scurta la stilul foarte fragmentat de la inceput, in momentul in care Dunarea si Calatorul ajung la Cazane).

Privirea contesei Hahn-Hahn mi-a placut chiar si la aceasta prima citire naiva. M-au incantat bogatia de povestioare „de pe la noi” si de paranteze uneori fara legatura cu nimic, spuse doar de dragul povestii, m-am bucurat sa citesc despre locuri prin care am fost si sa regasesc in carte detalii pe care le remarcasem si eu, mi-au placut glumitele lui Esterházy. Mi s-a parut interesanta dezbaterea dintre Esterházy si un Kundera imaginat, pe tema necesitatii si-a justificarii folosirii conceputului de „Europa Centrala”. Dar cel mai mult mi-a placut ca am descoperit inca un scriitor foarte bun; Esterházy se joaca cu intamplarile si cu vorbele, il citesti cu aceeasi placere cand scrie despre lipoveni, despre vrajitoarele din Padurea Neagra sau despre sinusoide.

Doua fragmente:

Incerc sa citesc. Jonathan Harper (Bram Stoker: Dracula) imi intareste convingerea ca incepe Estul. Cercetez caninii tovarasilor mei de calatorie. Persoana masculina a cuplului ma instruieste cu bunavointa. Ca-i mai bine sa ma adresez unui necunoscut in nemteste decat in limba maghiara. „Poate fi riscant”. Dar in Regat sau in Delta Dunarii pot vorbi linistit ungureste, acolo nu mai inseamna nimic. Nimic. Nu vrea sa ma sperie, ci sa ma ajute. „Nu-i indicat”.
Povestesc despre revelatii avute la Budapesta. Vorbesc cum o faceam noi prin anii ’70 despre Viena. Femeia da din cap a mirare, nu intelege cum isi poate dori cineva mai mult decat este in magazinul Sugár din Budapesta. „Nu-i normal mai mult de atat.”
Picotesc, apoi adorm. Fireste, amandoi viseaza acelasi lucru, pentru ca-si aseaza deodata – fiecare separat – mainile-n poale. (pp. 222-223)

Orasele si dorul. 5
Dupa sase zile si sase nopti omul soseste la Budapesta. Orasul alb straluceste invaluit in razele Lunii, strazile se sucesc si rasucesc asemenea unui fir dintr-un ghem. Despre fondarea orasului se spun urmatoarele: dupa oamenii paleoliticului, despre prezenta carora pe aceste teritorii exista mai multe dovezi, fiind vorba, printre altele, de descoperirile arheologice de la pestera Remete, triburile de celti-evaristi au intemeiat mai multe asezari pe locul unde e azi Budapesta. S-a intamplat ca intr-o noapte celtii-evaristi sa aiba cu totii acelasi vis: o femeie alergand in pielea goala, noaptea, intr-un oras necunoscut, cu spatele la ei, cu parul lung, despletit. Au visat c-o urmaresc. Au inconjurat-o din toate partile, dar au pierdut-o cu totii din fata ochilor.

Orasele si semnele. 4
Trezindu-se din somn, au pornit cu totii sa caute acel oras; nu l-au gasit, dar au hotarat ca vor zidi unul aidoma celui pe care-l visasera. Cand au ajuns sa pozitioneze strazile, au parcurs din nou cu totii traseul urmaririi; dar acolo unde pierdusera urmele fugarei au aranjat astfel spatiul si peretii, ca femeia sa nu mai poata evada din fata lor.
Acesta a devenit orasul Budapesta. (p. 160)

Alte doua recenzii ale cartii sunt aici si aici, iar aici este un interviu cu Péter Esterházy.

Anunțuri

Read Full Post »