Scurte

Evgheni Zamiatin, Navala apelor, Humanitas, Bucuresti, 2006; 78 pagini; 9.5 RON; nota data de mine: **** (din 5)

Adolfo Bioy Casares, Dintr-o lume in alta, Humanitas, Bucuresti, 2007; 100 pagini; 11 RON; nota data de mine: **** (din 5)

Ieri m-am binedispus cu aceste doua carti foarte scurte. Pe cea de Zamiatin am cumparat-o pentru ca autorul sau a scris si un roman distopic exceptional – Noi (aparut si el la Humanitas in 1991, la Leda in 2005 si in Colectia Cotidanul in 2008). Navala apelor e o carte de o alta factura – critica sociala ramane, dar decorul este altul. Ni se povesteste despre o familie in care nu se nasc copii si in care nu exista dragoste, despre adoptarea unei orfane si despre modul in care o femeie percepe schimbarile din viata ei. Povestea e cruda si suna adevarat si mi s-a parut remarcabil modul in care Zamiatin reuseste sa scrie o poveste atat de vie cu atat de putine cuvinte.

A doua carte – Dintr-o lume in alta – critica si ea societatea in care traia autorul sau. Dar critica e de o alta natura – daca la Zamiatin ea e spusa cutremurator, Adolfo Bioy Casares prefera lejeritatea inselatoare. Cuplul din aceasta poveste e nevoit sa plece pe o alta planeta, pentru ca cei doi indragostiti sa poata fi impreuna. Dar conditiile politice sunt si acolo nefavorabile iubirii, iar cei doi sunt nevoiti sa constate ca nu exista un loc in care dragostea lor sa nu fie conditionata de jucarea unor roluri complicate si inselatoare. Cartea are, indiscutabil, limpezimi de parabola, desi pentru un cititor pasionat de SF s-ar putea sa fie jignitor sfatul exprimat de critic pe coperta a patra – a se ignora recuzita SF si a se descoperi limpezimile acelea.

Amandoua cartile mi-au placut destul de mult, desi cred ca am sa o tin minte mai bine pe cea a lui Zamiatin. Raman totusi cu un dubiu legat de colectia Cartea de pe notiera: desi cele doua carti s-ar putea sa fie romane, as prefera totusi sa le citesc intr-o colectie, nu in cate un volum scris cu litere mari-mari si cu spatii generoase. Prezentarea grafica le face sa para versuri.

Read Full Post »

Bestiar

Autor: Julio Cortázar
Titlu: Bestiar
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XX, Iasi, 2009; 208 pagini; 22.95 RON
Traducere: Tudora Şandru Mehedinţi
Titlul original: Bestiario (1951)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Stiu ca am anuntat ca citesc Intoarcere la Brideshead, dar combinatia Cortázar + iepurele de camp al lui Dürer de pe coperta Bestiarului a fost mai puternica decat Waugh. Bestiar e prima colectie de povestiri pe care Cortázar a semnat-o cu numele lui si reuneste opt povestiri: Casa ocupata, Scrisoare catre o domnisoara din Paris, Cea de departe, Omnibuz, Cefalee, Circe, Portile paradisului, Bestiar.

Intreaga colectie nu te duce deloc cu gandul la un debut: Cortázar e deja sigur pe el si povestirile sunt literatura fantastica de prima clasa. Preferatele mele au fost Scrisoare catre o domnisoara din Paris (povestea unui barbat care naste – pe gura – iepurasi pufosi si frumosi si foarte blanzi), Cea de departe (jurnalul unei tinere care traieste si viata unei femei din celalalt capat al lumii), Cefalee (povestea unei familii dependente de remedii homeopatice) si Bestiar (scrisoarea catre casa a unei fetite care isi petrece vacanta de vara intr-o casa in care exista si un tigru). Si celelalte povestiri din volum sunt frumoase, dar nu sunt atat de memorabile ca acestea patru – principala mea obiectie ar fi, pentru toate, ca iti cam dai seama din titlu si din prima pagina exact ce se va intampla in ele.

Ingredientele povestirilor sunt tipice literaturii fantastice: o trecere lina din lumea adevarata intr-o lume in care extraordinarul se poate petrece – schimbari de trup si de personalitate, cosmaruri sau doar vise care se implinesc, case cu ocupanti stranii. E altceva decat realismul magic al lui Marquez: personajele lui Cortázar sunt constiente de faptul ca au intrat intr-o lume paralela; unele dintre ele reusesc sa iasa din ea sau sa se foloseasca de noile circumstante, altele raman prizoniere ale unei realitati pe care nu o mai inteleg pe deplin.

Mi-a placut mult Bestiar, desi Cortázar nu se ridica in aceasta carte chiar pana la inaltimea unor maestrii ca Poe si Borges. Dar se apropie de ei, iar stilul lui propriu e placut, cu sclipiri de umor si cu o bucurie a scrisului si-a jocului cu cuvintele care i se transmite si cititorului.

Ma reintorc la Brideshead acum, daca nu zaresc iarasi prin biblioteca o carte mai promitatoare 🙂

Read Full Post »