La rampa ies cu doua texte aparute in ultimele zile. Primul a aparut in Dilemateca (nr. 49, iunie 2010), unde mai multi bloggeri povestesc despre cartile romanesti preferate dintre cele publicate in 2009. Detalii (si poze fierbinti) puteti gasi aici si, bineinteles, in Dilemateca.
–
Al doilea text l-am scris la invitatia lui strelnikov si cuprinde anumite pareri despre blog ca mijloc de comunicare; alti trei oameni au cugetat asupra aceleiasi probleme, aplecandu-ne cu totii mai ales asupra literaturii [eventual si a recenziilor] publicate pe bloguri. Si dupa cum urmeaza, in ordine alfabetica:
medium ≠ message
[Adina] urmaresc de ceva timp discutiile de la noi si de aiurea despre bloguri si despre statutul lor; din cate am vazut, in SUA bloggerii sunt tot mai mult asimilati ziaristilor si pot primi acreditare la diverse evenimente [lansari de carte, conferinte si asa mai departe]. din 2008 ei pot sa si castige diverse categorii de premii Pulitzer [si au facut’o deja]. tot din SUA vin vesti despre bloggeri de nisa – literatura, moda, grafica sau recenzii la ele si la altele de acest gen – care isi ataseaza cate’un editorial in presa tiparita sau ai caror proprietari sunt bagati in seama serios de presa traditionala. sa spunem deci ca in acea zona blogul este o modalitate consacrata de comunicare/publicare. in Europa, din cate vad, lucrurile stau putin altfel; revistele de cultura gazduiesc adesea texte combative sau macar interogative care pun probleme spionase: conteaza parerea cuiva daca nimeni nu i’a cerut’o [sau nuvela cuiva daca nici un editor nu a girat’o]? are dreptul un om despre care nu cunoastem nimic [calificare academica sau la locul de munca, varsta, nume, cerc de cunostinte] sa influenteze parerea cititorilor/sa se exprime public/sa publice o nuvela? va duce oare undeva agitatia asta electronica sau e doar o moda stupida? interogatiile acestea, care migreaza uneori spre acuze, pot descuraja unele suflete dornice de comunicare pe cai electronice sau pot sa ofere notorietate unor bloggeri sau critici de’ai lor, dar in ambele cazuri discutia are in centru nu continutul oferit de blog ci forma in care el e publicat, autorul sau alte subiecte conexe.
blogul si bloggerii au deci statute diferite in diverse parti ale lumii; ei pot sa faca oriunde literatura sau recenzii sau investigatii, fiind iubiti mai mult sau mai putin pentru ele in functie de caracteristicile audientei lor. cei din zone mai analitice, sa le spunem, au avantajul accesului la teorii elaborate despre ei si despre ce fac; cei din restul lumii isi scriu textele bune sau proaste, sunt cunoscuti sau nu si scutiti de interogatii privind sensul si menirea si dreptatea si slavirea. ambele directii permit aparitia literaturii si-a recenziilor publicate pe bloguri si o eventuala faima [conditionata, bineinteles, de anumite aspecte ca bunul simt, elocinta, cunoasterea terenului si multe alte minunate trasaturi].
nota: toate cele spuse mai sus se refera la oameni banali si la blogurile lor, prin asta excluzand vedetele de renume national sau mondial din orice bransa, criticii de moda, politicienii, primariile si asa mai departe.
–
[Litere libere] orice s’ar zice, azi se citeste mai mult ca niciodata. dar, evident, se citeste in mai multe feluri. si, tot evident, se scrie in mai multe feluri. intr’un fel citesti si scrii fictiune, literatura; in alt fel citesti si scrii hiperfictiune, hiperliteratura.
ma intreb daca literaturii ar trebui sa’i fie frica de tehnica, de viitorul digital al textelor, de internet si de hipertext? si cand spun asta nu ma refer neaparat la carte, ca obiect, ci la literatura in general si la roman in special.
odata cu explozia blogurilor, multa lume s’a apucat de scris pt acest format. e plina blogosfera de penite, mai mult sau mai putin talentate. se naste aici o intrebare nelinistitoare pentru unii: e posibil ca blogul sa contamineze pana la urma literatura? daca ne gandim bine, romanul, de exemplu, a fost mereu contaminat. romanul insusi este o contaminare, dupa cum spunea undeva Antoine Compagnon.
dar eu nu vreau sa vorbesc acum de literatura de blog, mai mult sau mai putin valoroasa, care se aseamana cu literatura traditionala. a scrie literatura de blog ca pe hartie, nu cred ca trezeste vreun interes special. caci aceasta nu va fi decat un fel de fictiune in alt format, in niciun caz hiperfictiune, hiperliteratura, adica un alt fel de literatura.
pentru mine, cel mai interesant mod de’a publica fictiune pe blog apare atunci cand autorul nu’si publica numele, cand cel care scrie e o fantasma, caci semnatura ar fi un obstacol atunci cand vrei sa suspenzi realitatea. ma refer bineinteles la romanul blog [blog novel] scris la persoana intai, a carui actiune se desfasoara in timp real, unde realitatea afecteaza textul iar cititorii au voie sa interactioneze cu personajul prin intermediul comentariilor. si, cel mai important, autorul nu apare niciodata mentionat in teritoriul fictiunii.
ei bine, trecerea asta de la lumea veche la necunoscut – de la textul literar al lumii solide la textul literar al lumii lichide, de la material la imaterial, de la timpul indelungat la imediatul absolut – nu’i decat un pas. hiperliteratura poate fi literatura viitorului, asa ca mi se pare normal sa ne intrebam daca genul asta de scriitura va duce la aparitia unor romane bune? cred ca da. cu conditia ca romanul sa nu uite literatura, ca hipertextualitatea sa includa intertextualitatea. presupun ca romanul viitorului va incorpora imagini si sunete, dar si literatura care ni se va oferi intr’o lectura hipertextuala, plina de link’uri. locul lui va fi, bineinteles, online.
scriitorii traditionali sunt inca reticenti la asta. dar lucrurile sunt de’abia la inceput iar naratorii multifatetici [in acelasi timp scriitori, designeri web, fotografi, programatori] au inceput timid sa descopere noul format. mai devreme sau mai tarziu li se vor alatura altii, si o vor face pentru ca nu exista limite cand vine vorba de o literatura a viitorului, pentru ca cititorii sunt avizi de o noua forma de fictiune si, mai ales, pentru ca feedback’ul se transforma intr’o sursa nesfarsita de ucenicie. atat pentru ochii care contempla spectacolul, cat si pentru mana care scrie povestea in intunericul ireal. fara chipuri, nume sau prenume.
–-
[Strelnikov] abia recent a’nceput sa ma intereseze blogul [ca si concept]. un timp mi s’au parut atractive listele de discutii, yahoo sau google groups, cu structura lor mai putin ierarhica si mai adecvata, macar in teorie, dezbaterilor de idei, scrisului.
anyway indiferent ce potential aveau moda lor s’a dus. blogul in schimb is here to stay, nu pare sa existe alternativa serioasa pe net so far, twitter facebook myspace & co sunt totusi prea specializate sau minimale – dimpotriva functioneaza excelent ca accesorii pt blog.
in situatia asta o’ntrebare devine legitima [de unde si tema actualei discutii]: pentru ce tip de comunicare, pentru ce gen de literatura e ideal acest instrument/mediu? sa fie [ca si vechile yahoo groups etc] pur si simplu o cale de’a transfera – in lumea www – aceleasi obsesii literare care’n urma cu un secol sau deceniu ar fi esuat in paginile vreunei reviste c’o suta de cititori, sau mai precis intre copertile jurnalului ascuns sub saltea? apare ceva fundamental nou – din toata viermuiala asta ticnita [55000 de bloguri numai pe zelist, in ro.. mare parte din ele scrise de artsy ppl ca mine si ca voi]?
sincer nu stiu. ok, am o lista micuta de quotes [initial am vrut sa le linkez aici, p’orma am renuntat] interesante, idei entuziaste sau apocaliptice vis a vis de blogareala.. si am o colectie micuta de bloguri indraznete.. dar realmente habar n’am. foarte posibil ca peste 5 sau 10 ani majoritatea blogurilor sa dispara cum au aparut si everybody sa migreze spre altceva. sau..
–-
[Zum] ma tot gandeam cum sa’mi incep textul de azi cand, pe blogul lui Scott Esposito, am dat peste o insemnare cu cel mai sugestiv titlu din lume – The Death of the Blog. hopa, imi zic, stai sa vezi ca in timp ce noi aici analizam si comentam ca blogurile sunt inca la inceput, prin alte parti blogul e deja pe duca si oamenii scriu pe twittere si facebookuri.
desi e o exagerare asta cu moartea lui, blogul e deja aproape o vechitura. cu toate astea, prin revistele si blogosfera din Romania sunt in toi discutiile despre ce este un blog, cat de bun sau rau e, daca merita luat in seama si asa mai departe. se face profilul blogarului, se despica firul in patru, se fac anchete [se fac?], inca nu stiu care’s concluziile. opinia majoritatii pare a fi „blogul e o prostie, blogarii niste tampiti”, de unde se vede cat de la inceput suntem.
eu una am luat blogul ca atare, fara sa ma gandesc prea mult ce inseamna el de fapt. l’am vazut mai degraba ca pe un salon unde ma’ntalnesc si vorbesc cu oameni care au aproximativ aceleasi preocupari ca mine. un fel de skype extins. nu mi’a trecut prin cap nici sa’l consider o revolutie, nici sa’mi fie frica de el [o fi si o chestiune de varsta aici, daca e sa’l credem pe Douglas Adams, cred ca am „prins” blogurile la timp – „anything that gets invented after you’re thirty is against the natural order of things and the beginning of the end of civilisation as we know it until it’s been around for about ten years when it gradually turns out to be alright really”].
apoi, uitandu’ma un pic prin vecini, am constatat ca au cat de cat dreptate cei care se plang ca blogul le’a dat unora [multora] posibilitatea de a napadi netul cu ganduri si creatii intime si indoielnice. ca blogul e inca folosit mai degraba pe post de jurnal intim, scris in vazul lumii dar nu foarte diferit de cel din carnetelul cu cheita, decat vazut ca un mediu nou si exploatat ca atare. ca nu avem inca niste criterii bune de evaluare a blogurilor – le folosim in general pe cele din cazul textelor pe hartie, ceea ce’i destul de nepotrivit [ati observat ca blogurile considerate „bune” sunt cele care difera destul de mult de stilul textului tiparit?] ca nu ne jucam suficient, ci incercam sa scriem ca la revista – de ce? revista e revista, blogul sa fie blog. pe de alta parte, mi se pare ca de vreun an incoace lucrurile stau ceva mai bine. there’s hope.
cum nu am spatiu sa scriu mai pe larg despre nici una dintre chestiunile de mai sus [si nici cunostintele necesare, astea fiind doar niste observatii de amator], inchei cu doua exemple. doua bloguri care, mi se pare mie, folosesc foarte bine „mediul nou” care ni s’a pus la dispozitie – unul ii apartine lui crocolili, celalalt e blogul cu sms’uri al Verei. enjoy!
Cam asta este; sunt curioasa ce opinii mai plutesc prin jur.
Blog de carti 