Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘politiste’

Nou!

A apărut primul număr al Revistei de suspans:

Revista de suspans, nr 1

Sumarul e generos, editorul e Mircea Pricăjan. Mă găsiți și pe mine cu o recenzie la Alex de Pierre Lemaitre.

Anunțuri

Read Full Post »

Scriu din nou pe scurt despre cateva carti la care nu am foarte multe de spus:

Experimentul Dosadi

* Frank Herbert, Experimentul Dosadi, Baricada, 1993; trad. Ion Doru Brana.

Un roman destul de scurt in care Herbert reia sau anticipeaza anumite elemente intalnite si in cartile din seria Dune (modul in care sistemele ecologice influenteaza dezvoltarea societatilor umane, conditionarea soldatilor, distrugerea rapida a unui sistem social de outsideri care s-au format in conditii foarte grele de trai). In Experimentul Dosadi ne e prezentata un soi de republica galactica compusa din cateva rase inteligente (printre care si oamenii), rolul reformatorilor violenti fiind preluat de participantii la un experiment psihologic care a durat cateva generatii.

Herbert e, ca de obicei, generos cu cititorii sai, oferind o bogatie de informatii, interpretari si intamplari cu miez. Cele mai interesante aspecte sunt pentru mine cele legate de sistemul juridic unic al uneia dintre rasele extraterestre. Sfarsitul cartii mi s-a parut insa suparator de romantic, iar stilistica oarecum apasatoare dat fiind materialul pana la urma relativ subtire pe care se sprijina. Nota la aceasta recitire: *** si un pic (din 5).

Magazinul de sinucideri

* Jean Teulé, Magazinul de sinucideri, Allfa, Bucuresti, 2011; trad. Magda Răduță.

Traducerea in romaneste, aparuta in nou-infiintata colectie Strada Fictiunii, a romanului Le magasin des Sucides (2007). Cartea e foarte scurta (un pic peste 100 de pagini) si ne povesteste, cu umor si variate aluzii literare, prabusirea ultimului magazin de sinucideri dintr-un misterios oras viitor. Atmosfera cartii e cea familiara celor care au vizionat macar un film cu Familia Addams: depresia cautata, veselia la vederea morbidului, dragostea cladita pe hidosenia membrilor familiei. Si apoi nasterea exceptiei – un baietel vesel si mereu fericit care taie pe ascuns funiile vandute sinucigasilor si care inlocuieste in seringi serul mortii cu ser fiziologic.

Sfarsitul romanului m-a dezamagit – imi displac ca regula generala povestile care mizeaza pe mediocrizarea cu orice pret a personajelor sinistre sau pitoresti de la marginea societatii. Infaptuita, evident, cu ajutorul iubirii. Structura cartii se preteaza bine interpretarilor teatrale (iar autorul ar intampina cu bucurie una). Mi-au placut destul de mult inventiile si inovatiile care i-au trecut prin cap scriitorului – un exemplu e „kit-ul de sinucidere Alan Turing”, incluzand un mar otravit, o mica panza, doua pensule si cateva tuburi cu vopsea. Nota: spre *** (din 5).

Fundatia Paradis

* Liza Marklund, Fundatia Paradis, Trei, Bucuresti, 2011; trad. Laurențiu Dulman.

Cea de-a treia carte din seria Annika Bengtzon (despre prima am scris o recenzie mai consistenta aici). Liza Marklund e, dupa parerea mea, cea mai recomandabila autoare dintre nordicii cu care ne inunda editura Trei de vreo doi ani incoace, neluandu-l in considerare pe Stieg Larsson.

Romanele ei sunt interesante pentru ca muta atentia dinspre crimele/rapirile/exploziile investigate inspre persoana care le investigheaza – Annika Bengtzon, o ziarista inzestrata cu anumite calitati care o apropie de cititor – interes pentru munca bine facuta, empatie, capacitatea de a-si redobandi speranta. Destinul ei devine principala preocupare a autoarei, care o poarta de-a lungul si de-a latul Suediei si o supune adesea unor incercari dure. Intrepatrunse cu crizele existentei ziaristei sunt anchetele despre subiecte de intens interes – fraude, mafii straine, disparitii. Annika e cea care va aduce lumina asupra mecanismelor acestor crime sau a faptasilor, precum si asupra unor aspecte mai putin cunoscute (sau crezute) ale societatii suedeze. Toate cele trei romane din aceasta serie aparute pana acum in romaneste mi s-au parut palpitante, greu de lasat din mana, informative si foarte bine scrise. Nota: **** (din 5)

Read Full Post »

Reclama ucigasa

reclama ucigasa

Autor: Dorothy L. Sayers
Titlu: Reclama ucigasa
Editura: Nemira, colectia Suspans, Bucuresti, 2009; 560 pagini; 36.9 RON
Traducere: Irina Negrea
Titlul original: Murder Must Advertise (1933)
Nota data de mine: *** si ceva (din 5)

Dupa spusele autoarei, aceasta carte e una de care nu a fost prea multumita: a fost scrisa „la norma”, iar intriga politista are in centru un cartel al drogurilor, desi autoarea nu cunostea mare lucru despre cum functioneaza o asemenea intreprindere. In ciuda acestor impedimente, Reclama ucigasa e preferata mea dintre acele carti ale lui Dorothy L. Sayers pe care le-am citit pana acum.

Povestea debuteaza cu angajarea lordului Peter Wimsey intr-o agentie de publicitate. In calitatea sa de detectiv amator, el a fost angajat de patronul agentiei pentru a investiga moartea suspecta a unui tanar copywriter. Ca acoperire, pentru a nu le da de banuit celorlalti angajati, Wimsey si-a asumat un nume fals si a ocupat postul victimei. El e nevoit, pentru prima oara in existenta sa, sa isi castige traiul (si cele 4 lire pe saptamana care reprezentau salariul unui copywriter incepator).

Povestea politista propriu-zisa nu e deosebit de interesanta – un angajat al agentiei de publicitate lucreaza si pentru o retea de traficanti de droguri si este responsabil pentru pieirea unuia dintre colegii sai. Chestie care-i scrisa si pe coperta cartii, deci suspansul nu e remarcabil. Mult mai interesanta e cariera in publicitate a lui Wimsey. Autoarea a lucrat ea insasi intr-o astfel de agentie, deci stie foarte bine despre ce scrie si ii face placere, in mod evident, sa povesteasca despre cum se faceau reclamele pe vremea aceea. Mai mult, Wimsey insusi e la inceput uimit de functionarea agentiei, apoi revoltat de faptul ca ei vand oamenilor pe multi bani produse de care ei nu au nevoie, dar apoi incepe sa se implice cu tot sufletul in scrierea de reclame si nu-si mai doreste decat sa conceapa cea mai meseriasa campanie publicitara din Anglia. Si reuseste, in mare masura.

Toate cartile lui Dorothy L. Sayers te fac sa cunosti cate-o zona a Angliei inceputului de secol 20, dar Reclama ucigasa mi s-a parut probabil mai frumoasa pentru ca in ea e descrisa viata celor care-si castiga existenta muncind intr-un birou, si e distractiv sa vezi ce lucruri sunt la fel ca in zilele noastre (foarte multe) si ce lucruri s-au schimbat. Mai exista in carte si alte cateva chestiuni interesante – de exemplu recrutarea de catre Wimsey a unui tanar ajutor de detectiv amator sau relatiile dintre Wimsey si cumnatul sau, un politist veritabil.

Criticile pe care i le pot aduce cartii: intriga politista propriu-zisa e foarte lenta si diluata, iar pentru cei pe care nu-i intereseaza publicitatea s-ar putea ca acest fapt sa fie deranjant, iar finalul intregii aventuri se foloseste de o reteta tipica a romanelor politiste care nu-mi place prea mult (detectivul il determina pe vinovat sa faca singur dreptate). Dar, una peste alta, Reclama ucigasa e o carte destul de simpatica, in care Peter Wimsey da inca o data dovada talentelor sale deosebite intr-ale detectivisticii si ale snobismului.

Read Full Post »

Copilul 44

Copilul 44

Autor: Tom Rob Smith
Titlu: Copilul 44
Editura: Paralela 45, Bestseller, Bucuresti, 2008; 488 pagini; 39 RON
Traducere: Doru Castaian
Titlul original: Child 44 (2008)
Nota data de mine: *** (din 5)

Child 44 a fost publicata in 20 de tari, a fost pe lista lunga a premiilor Booker si a castigat in 2009 premiul Waverton Good Read. E prima carte dintr-o trilogie; urmatorul volum (The Secret Speech) a aparut in 2009.

Cartea e un thriller istoric plasat in URSS-ul anilor ’50; personajul principal al cartii este agent al MGB, politie secreta sovietica precursoare a KGB-ului. El e confruntat cu o serie de crime avand ca victime copii, dar elucidarea misterului e dificila. Principala piedica e data de sistemul juridic sovietic, in care crima era considerata o aberatie imposibil de gasit intr-o tara comunista (mai putin daca era comisa de agenti straini). Politia era nevoita sa puna crimele in carca strainilor sau in cea a nebunilor sau a homosexualilor; orice agent de politie care indraznea sa creada ca un cetatean sovietic ar fi putut sa fie vinovat de vreo omucidere risca sa fie deportat sau ucis, pentru propaganda anti-sistem.

Romanul e inspirat de un caz real, cel al criminalului in serie Andrei Chikatilo, si imprumuta foarte multe detalii din cazul acesta. Ce aduce nou Tom Rob Smith: mutarea cazului in anii terorii staliniste si romantarea motivatiilor criminalului.

Copilul 44 m-a tinut cu sufletul la gura: prima jumatate e cartii e pasionanta, detectivul are o poveste interesanta, desi se inscrie cu usurinta intr-un tipar cunoscut cititorilor de romane politiste (politist cu probleme in familie, dependent de amfetamine, care cerceteaza singur un caz violent si se confrunta cu superiorii sai lipsiti de constiinta). Autorul face si un portret al URSS-ului (incepand cu foametea din Ucraina anilor ’30 si trecand prin anii Gulagului), chestie interesanta intr-un thriller.

Daca in prima carte i-am iertat cu usurinta autorului unele abateri de la realitatea istorica – activitatile politiei secrete, de exemplu, sunt prezentate inexact – in a doua parte problemele au inceput sa se adune. Scenariul vireaza brusc spre Hollywood – evadari spectaculoase si incredibile, confruntari cu oamenii rai si, intr-un final dramatic, marea descoperire cu iz de soap opera.

Copilul 44 e, deci, o carte care incepe bine dar se pierde pe parcurs. Dar avantul dat de prima jumatate a cartii a fost suficient, in cazul meu, pentru a continua lectura pana la sfarsit in ciuda inexactitatilor istorice si a catorva alte scapari are scriitorului – coincidente un pic cam groase si obiecte care apar si dispar din buzunarele detectivului intr-un mod suspect.

Editia romaneasca mi s-a parut excelenta – traducerea e foarte buna, nu exista greseli de tipar, coperta arata bine si e o adaptare a celei originale.

Bonus:

Despre carte pe blogul traducatorului.

Recenzia din Guardian.

Read Full Post »

Genul meu de suspans

Profit de concursul Nemira pentru a dezvalui un aspect al lecturilor mele absent pana acum pe blog: citesc literatura politista! Nu am de gand sa vorbesc acum despre cartile in care, folosind recuzita romanelor politiste, autorii creeaza opere cu limpezimi de parabola. Ci despre o specie anume a literaturii de suspans careia i se spune, in engleza, detective fiction – fictiuni in care detectivi profesionisti sau amatori investigheaza tot felul de acte criminale si in care miza actiunii e descoperirea a „ce s-a intamplat”.

In cele ce urmeaza am sa incerc sa arat care-i specificul literaturii politiste (indiferent de subgen) si cateva diferente dintre subgenurile in chestiune.

1. Poirot vs. Brůžek vs. Hesselius – necesitatea unui puzzle si respingerea supranaturalului

Hercule Poirot
Nationalitate: belgian
Ocupatie: detectiv particular; fost politist 
Sidekick: Arthur Hastings; Chief Inspector Japp 
Creat de: Agatha Christie; 33 de romane; 51 de povestiri
Particularitati: mic de statura, cu un craniu in forma de ou, cu tinuta eleganta si mereu curata, isi ingrijeste mustata cu fanatism, are un milion de mici rutine, e pedant, se infofoleste la cel mai mic semn de vreme rea, iubeste dovleceii.
Metoda de investigatie: logica si psihologica; dispretuieste cautarea de indicii fizice (amprente, mucuri de tigara).
Subgen: Epoca de Aur

Hercule Poirot
Nationalitate: belgian
Ocupatie: detectiv particular; fost politist
Sidekick: Arthur Hastings; Chief Inspector Japp
Creat de: Agatha Christie; 33 de romane; 51 de povestiri
Particularitati: mic de statura, cu un craniu in forma de ou, cu tinuta eleganta si mereu curata, isi ingrijeste mustata cu fanatism, are un milion de mici rutine, e pedant, se infofoleste la cel mai mic semn de vreme rea, iubeste dovleceii.
Metoda de investigatie: logica si psihologica; dispretuieste cautarea de indicii fizice (amprente, mucuri de tigara).
Subgen: Epoca de Aur

Brůžek
Nationalitate: ceh 
Ocupatie: politist (detectiv)
Sidekick: diversi politisti mai mici in grad 
Creat de: Jiří Marek; 13 povestiri 
Particularitati: ceh (e de ajuns) 
Metoda de investigatie: toate 
Subgen: literatura mainstream cu pretext politist

Brůžek
Nationalitate: ceh
Ocupatie: politist (detectiv)
Sidekick: diversi politisti mai mici in grad
Creat de: Jiří Marek; 13 povestiri
Particularitati: ceh (e de ajuns)
Metoda de investigatie: toate
Subgen: literatura mainstream cu pretext politist

Martin Hesselius
Nationalitate: german
Ocupatie: detectiv privat
Sidekick: - Creat de: Sheridan Le Fanu; 5 povestiri
Particularitati: erudit; acces la sfera supra-naturala
Metoda de investigatie: logica si psihologica
Subgen: occult detective fiction

Martin Hesselius
Nationalitate: german
Ocupatie: detectiv privat
Sidekick: -
Creat de: Sheridan Le Fanu; 5 povestiri
Particularitati: erudit; acces la sfera supra-naturala
Metoda de investigatie: logica si psihologica
Subgen: occult detective fiction

In afara de detectiv, mister si investigatie, orice roman politist include un puzzle: prezentarea misterului astfel incat cititorul sa-si doreasca sa il rezolve. Mai mult, rezolvarea acestui puzzle este miza lecturii. In povestirile lui Marek, desi avem crime nerezolvate si detectivi, actiunea nu urmeaza schema clasica a romanului politist (adunarea de indicii si restrangerea campului explicatiilor posibile); Marek si-a propus, de fapt, sa exploreze viata diverselor clase sociale din Praga folosind un pretext politist.

Cazul lui Hesselius e diferit: in aventurile lui avem toate ingredientele romanului politist clasic. Lor li se adauga insa elementul supranatural (demoni, fantome, pitici – vinovati sau suspecti).

2. Wimsey vs. Montalbano – diferenta dintre romanul politist clasic si cel contemporan

Lord Peter Death Bredon Wimsey 
Nationalitate: englez  
Ocupatie: lord; detectiv amator
Sidekick: Bunter (majordom); Scotland Yard Chief Inspector Charles Parker 
Creat de: Dorothy L. Sayers; 12 romane; 5 colectii de povestiri 
Particularitati: foarte bogat, foarte inteligent, sportiv; speriat de casnicie; mereu intr-o dispozitie surazatoare 
Metoda de investigare: cautare de indicii fizice; psihologica 
Subgen: Epoca de Aur

Lord Peter Death Bredon Wimsey
Nationalitate: englez
Ocupatie: lord; detectiv amator
Sidekick: Bunter (majordom); Scotland Yard Chief Inspector Charles Parker
Creat de: Dorothy L. Sayers; 12 romane; 5 colectii de povestiri
Particularitati: foarte bogat, foarte inteligent, sportiv; speriat de casnicie; mereu intr-o dispozitie surazatoare
Metoda de investigare: cautare de indicii fizice; psihologica
Subgen: Epoca de Aur

Salvo Montalbano
Nationalitate: italian (Sicilia)
Ocupatie: politist (comisar-sef)
Sidekick: Mimi Augello 
Creat de: Andrea Camilleri; 14 romane, 4 colectii de povestiri 
Particularitati: prost dispus cand sunt nori; se teme de casnicie; mare mancau; nu-si doreste sa fie avansat
Metoda de investigare: toate 
Subgen: Police procedural; hard-boiled; Mediterranean Noir

Salvo Montalbano
Nationalitate: italian (Sicilia)
Ocupatie: politist (comisar-sef)
Sidekick: Mimi Augello
Creat de: Andrea Camilleri; 14 romane, 4 colectii de povestiri
Particularitati: prost dispus cand sunt nori; se teme de casnicie; mare mancau; nu-si doreste sa fie avansat
Metoda de investigare: toate
Subgen: Police procedural; hard-boiled; Mediterranean Noir

Romanul politist clasic a fost criticat pentru idealizarea societatii engleze victoriene; ca reactie la blandetea romanelor din Epoca de Aur a aparut subgenul hard-boiled (in care societatea contemporana e prezentata in toata uratenia ei) si subgenul police procedural (medium-boiled, sa-i spunem). O alta evolutie e cea a mijloacelor de investigare – inevitabila cand ne gandim la progresul medicinii legale, de exemplu. O asemanare intre cele doua subgenuri: ambele tipuri de roman politist se incheie cu bine (fapt artificial in sine).

3. Beck vs. Mason – critica sociala realista vs. pulp fiction

Martin Beck
Nationalitate: suedez 
Ocupatie: politist (detectiv); fost farmacist 
Sidekick: Sten Lennart Kollberg 
Creat de: Maj Sjöwall si Per Wahlöö; 10 romane
Particularitati: nefericit in casnicie, apoi divortat; are doi copii; nu-si doreste sa fie avansat; dispretuieste sistemul social suedez
Metoda de investigare: toate 
Subgen: Police procedural; hardboiled; critica sociala

Martin Beck
Nationalitate: suedez
Ocupatie: politist (detectiv); fost farmacist
Sidekick: Sten Lennart Kollberg
Creat de: Maj Sjöwall si Per Wahlöö; 10 romane
Particularitati: nefericit in casnicie, apoi divortat; are doi copii; nu-si doreste sa fie avansat; dispretuieste sistemul social suedez
Metoda de investigare: toate
Subgen: Police procedural; hardboiled; critica sociala

Perry Mason
Nationalitate: american
Ocupatie: avocat al apararii; detectiv amator
Sidekick: Della Street (secretara); Paul Drake (detectiv particular)
Creat de: Erle Stanley Gardner; peste 80 de romane si povestiri
Particularitati: devotat pana in panzele albe clientilor sai; etic; accepta doar cazuri complicate, in care clientul sau (de obicei acuzat de crima) nu are prea multe sanse sa fie achitat; indragostit de Della Street
Metoda de investigatie: toate; imensa incredere in medicina legala
Subgen: pulp fiction; literatura politista juridica

Perry Mason
Nationalitate: american
Ocupatie: avocat al apararii; detectiv amator
Sidekick: Della Street (secretara); Paul Drake (detectiv particular)
Creat de: Erle Stanley Gardner; peste 80 de romane si povestiri
Particularitati: devotat pana in panzele albe clientilor sai; etic; accepta doar cazuri complicate, in care clientul sau (de obicei acuzat de crima) nu are prea multe sanse sa fie achitat; indragostit de Della Street
Metoda de investigatie: toate; imensa incredere in medicina legala
Subgen: pulp fiction; literatura politista juridica

Multor cititori le plac romanele politiste pentru ca acestea ii transporta intr-o epoca anume. Acesti cititori sunt sensibili la nuantele de ireal din romanele Epocii de Aur sau din cele pulp. Aventurile lui Perry Mason, de pilda, urmeaza mereu acelasi sablon (un client acuzat de crima – de obicei o femeie sexy; toate indiciile par sa sustina aceasta acuzatie; Perry Mason preia cazul; investigatii paralele – politia vs. Mason; clientul e judecat; Mason ii prezinta judecatorului, in ultimul moment, dovada nevinovatiei clientului sau). Investigatiile lui Beck sunt mult mai complicate, te poarta prin toate zonele societatii suedeze, sunt adesea sfasietoare pentru el, iar finalul unei investigatii lasa adesea un gust amar.

4. Maigret vs. Marple – plauzibilul

Jules Maigret
Nationalitate: francez  
Ocupatie: politist (comisar)  
Sidekick: diversi politisti mai mici in grad carora le serveste drept mentor  
Creat de: Georges Simenon; 75 de romane, 28 de povestiri 
Particularitati: fumator de pipa, bautor de alcool (pastis, bere, cidru), imbracat mereu intr-un parpalac, nevasta ii spune Maigret; morocanos 
Metoda de investigare: toate (inclusiv intuitia) 
Subgen: Police procedural

Jules Maigret
Nationalitate: francez
Ocupatie: politist (comisar)
Sidekick: diversi politisti mai mici in grad carora le serveste drept mentor
Creat de: Georges Simenon; 75 de romane, 28 de povestiri
Particularitati: fumator de pipa, bautor de alcool (pastis, bere, cidru), imbracat mereu intr-un parpalac, nevasta ii spune Maigret; morocanos
Metoda de investigare: toate (inclusiv intuitia)
Subgen: Police procedural

Miss Jane Marple
Nationalitate: englezoaica
Ocupatie: gentlewoman; detectiv amator
Sidekick: alte babornite
Creat de: Agatha Christie; 12 romane; 5 colectii de povestiri
Particularitati: tricoteaza, brodeaza, coase; bate lumea la cap; neincredere in cei din jur
Metoda de investigare: logica si psihologica (inclusiv analogii)
Subgen: Epoca de Aur; cozy

Miss Jane Marple
Nationalitate: englezoaica
Ocupatie: gentlewoman; detectiv amator
Sidekick: alte babornite
Creat de: Agatha Christie; 12 romane; 5 colectii de povestiri
Particularitati: tricoteaza, brodeaza, coase; bate lumea la cap; neincredere in cei din jur
Metoda de investigare: logica si psihologica (inclusiv analogii)
Subgen: Epoca de Aur; cozy

Multe carti politiste cer de la cititorii lor sa opereze asa-numitul suspension of disbelief. In cazul detectivilor amatori (Miss Marple sau Jessica Fletcher din serialul Murder She Wrote) numarul de crime dintr-o comunitate mica nu este plauzibil.

Concluzii

Romanul politist este un gen literar competitiv, cu reguli cunoscute de ambii participanti si care poate fi practicat doar daca exista fair-play. Competitia se duce intre detectiv/cititor si criminal/autor, iar premiul e deslusirea cat mai rapida a misterului. Romanul politist e, de asemenea, un gen bazat pe consens – asteptarile fiecarei parti sunt cunoscute si, pentru ca ele sa fie satisfacute, se admite abaterea de la anumite cerinte ale maiestriei literare.

De ce plac povestile cu detectivi? Exista un numar de teorii:

1. Cititorului ii plac povestile usurele care intarata imaginatia – povesti de dragoste, de razboi, cu criminali, cu impuscaturi. Cititorii se identifica (la un nivel oarecare al sub/inconstientului) cu asasinii. Acestia din urma o iau pe o cale deschisa tuturor (crima si dezmatul); dar nu exista crima perfecta, asasinii sunt mereu descoperiti. E mai bine deci sa duci o viata cinstita (desi vecinul de la 4 ar merita sa capete o cazma in crestet, by Jove!) si nu esti las pentru ca o faci.

2. Cititorului ii place confortul: o structura narativa cunoscuta din start, ancorarea intr-o lume pe care cititorul o cunoaste (fie ca e vorba de lumea victoriana idealizata din romanele Epocii de Aur sau de cea contemporana din police procedural-uri), un final fericit (misterele sunt solutionate, chiar daca vinovatul nu ajunge intotdeauna sa fie spanzurat).

3. Explicatia sportiva: cititorului ii place jocul logic (nu neaparat complicat). Investigatia din romanele politiste foloseste forma elementara de rationament numita inductie – trecerea de la particular (indicii) la general (murder she wrote). Daca la inceputul unei investigatii suspectii si explicatiile posibile (toate valabile, desi de obicei se exclud reciproc) sunt nenumarate, acumularea de indicii duce la eliminarea treptata a posibilitatilor pana cand doar una mai sta in picioare. Iar aceea e cea adevarata.

Eu as adauga la aceste explicatii docte faptul ca detectivii din romanele politiste au tendinta sa fie persoane care-ti intra pe sub piele – te atasezi de ei, ajungi sa-i consideri cunostinte sau chiar prieteni si astepti cu nerabdare sa-i reintalnesti.


Bibliografie:

Charles J. Rzepka, Detective Fiction, Polity, 2005 (Google Books)
John Scaggs, Crime Fiction, Routledge, 2005 (Google Books)
Martin Priestman, The Cambridge Companion to Crime Fiction, Cambridge University Press, 2003 (Google Books)

Nota:

Aceasta postare participa la concursul Care este genul tau de suspans?

Read Full Post »

Millenium 3

Millenium 3

Autor: Stieg Larsson
Titlu: Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3
Editura: Trei, Fiction Connection, Bucuresti, 2009; 864 pagini; 59 RON
Traducere: Elena-Maria Morogan
Titlul original: Luftslottet som sprängdes (Millenum 3) (2007)
Nota data de mine: *** (din 5)

Am scris de curand despre primele doua carti din seria asta, insemnarea este aici. Despre volumul trei citisem ca ar fi cel mai slab din serie, dar mi-a placut aproape la fel de mult ca primul.

Daca prima carte era semi-politista si a doua thriller gore, volumul trei e o combinatie de thriller judiciar si thriller cu spioni. Personajele principale sunt aceleasi: Lisbeth Salander – internata la spital cu rani grave si acuzata de o serie intreaga de crime – si Mikael Blomkvist – ocupat sa adune dovezi ale nevinovatiei lui Lisbeth. Povestea continua intamplarile din volumul doi, iar firul narativ principal urmareste anchetele paralele ale presei, politiei judiciare si politiei secrete suedeze. Personajul negativ colectiv este o sectie a politiei secrete, direct responsabila de soarta lui Lisbeth si doritoare sa ingroape toate dovezile privind aceasta responsabilitate.

Cartea e cea mai statica din serie: vreo 700 de pagini de anchete, interogatorii si masinatiuni diverse, condimentate ici-colo cu asasinate marunte. Poate ca de-aceea multor cititori li s-a parut plictisitoare; eu am fost bucuroasa ca n-au mai aparut atatea elemente senzationale – erau prea gogonate deja. Confortul lecturii a fost sporit de faptul ca actiunea nu evolueaza in mod surprinzator: date fiind faptele cunoscute la inceputul cartii, am putut prezice cu o precizie de 95% cum vor evolua lucrurile pana la sfarsit.

Restul de 5% mi-a provocat intai nedumerire („dar de ce nu apare sora-sa, sa distruga toata ancheta?”), apoi m-am lamurit ca povestea era menita sa continue intr-un volum viitor (enigma devenind „dar ce s-a intamplat cu sora-sa?”).

Daca va plac deci romanele cu politisti, procurori si judecatori, in care vinovatii sunt cunoscuti de la inceputul cartii si in care miza e gasirea de dovezi si construirea unei argumentatii, cred ca o sa va placa Millenium 3. S-ar putea ca intrigile secundare sa provoace o oarecare frustrare (una din ele, destul de intinsa, o are in centru pe Erika Berger, urmarita in aceasta carte de un barbat foarte nervos). Cartea e si un pic lungita, vreo 200-300 de pagini puteau sa fie cu usurinta taiate. Iar in epilog Larsson revine la macelurile din al doilea volum – probabil tocmai pentru ca sa nu-mi para mie rau ca seria se incheie aici.

Editia romaneasca e OK, fara greseli de tehnoredactare; traducerea mi s-a parut iarasi naiva, uneori am avut impresia ca traducatoarea nu a inteles despre ce vorbea autorul, mai ales in pasajele despre calculatoare si hackeri.

Una peste alta, intreaga serie mi s-a parut distractiva – literatura de relaxare. Exploateaza bine (si cred ca si intentionat) multe dintre cliseele genului – cel mai la indemana exemplu e finalul anchetei. Nu cred ca merita tam-tam-ul imens de care a beneficiat, dar e totusi mai placuta decat multe carti „comerciale” peste care am dat in ultima vreme.

Read Full Post »

Millenium 1 + 2

Millenium 1

Autor: Stieg Larsson
Titlu: Bărbaţi care urăsc femeile. Millennium 1
Editura: Trei, colectia Fiction Connection, Bucuresti, 2008; 678 pagini; 45 RON
Traducere: Elena-Maria Morogan
Titlul original: Män som hatar kvinnor (Millenium 1) (2005)
Nota data de mine: * * * (din 5)

Millenium 2

Autor: Stieg Larsson
Titlu: Fata care s-a jucat cu focul. Millennium 2
Editura: Trei, colectia Fiction Connection, Bucuresti, 2009; 768 pagini; 55 RON
Traducere: Elena-Maria Morogan
Titlul original: Flickan som lekte med elden (Millenium 2) (2006)
Nota data de mine: spre * * * (din 5)

Am tot citit despre seria asta si pana la urma am cedat si mi-am cumparat primele doua volume, la recomandarea unor amici.

Despre autor: s-a nascut in 1954 (in Skelleftehamn, orasel din regiunea Västerbotten) si a murit la Stockholm in 2004; a fost ziarist – intai angajat la agentia de presa Tidningarnas telegrambyrå (TT), apoi fondator al revistei Expo; pana in 1987 a fost membru activ al Partidului Socialist suedez; si-a dedicat mare parte din cariera jurnalistica combaterii miscarilor rasiste, fasciste si neonaziste din Suedia si a scris doua carti dedicate acestor miscari; a fost un mare fan al literaturii politiste si al celei SF (a fost membru si chiar presedinte, in 1980, al Skandinavisk förening för science fiction (SFSF), cea mai mare asociatie scandinava dedicata SF-ului). Conform propriilor lui declaratii, seria Millenium trebuia sa aiba vreo 10 volume si sa ii asigure o pensie lipsita de griji financiare. Individul mi se pare destul de simpatic.

Despre serie: best-seller si long-seller (din editia in suedeza s-au vandut 2,3 milioane de exemplare pana acum, in Franta s-au vandut vreo 3 milioane de exemplare si seria ramane pe locurile 3, 4 si 5 in lista cartilor celor mai vandute – cf. Lire, nr. 378, sept. 2009 – desi ultimul volum a aparut in franceza in 2007). Se pare ca Millenium va ramane la 3 volume: s-a gasit un manuscris cu bucati dintr-o a patra carte, dar familia lui Larsson se opune publicarii. Seria abunda de aluzii si trimiteri la autori clasici de literatura politista – de la Agatha Christie la Dorothy L. Sayers.

Volumul 1 – Bărbaţi care urăsc femeile

Cartea e palpitanta, in ciuda faptului ca introducerea are vreo 200 de pagini. Intai facem cunostinta cu personajele – dintre care principale sunt ziaristul Mikael Blomkvist, alter-ego al lui Larsson, si hackeriţa-geniala-antisociala-care stie sa se bata Lisbeth Salander, o versiune idealizata a justitiarului fara teama si fara indurare. Cei doi ajung sa ancheteze disparitia unei fete de 16 ani si descopera treptat conexiuni cu o serie de crime nerezolvate, savarsite de un criminal in serie sadic. Cartea e mai mult dar si mai putin decat un roman politist. Mai mult, pentru ca ancheta celor doi e prilejul dezvalurii unui mare numar de fapte conexe: magariile din finantele internationale si din interiorul firmelor suedeze, modul in care lucreaza ziaristii de investigatii, activitatile gruparilor neo-naziste, etc. Mai putin, pentru ca modul in care e rezolvat cazul disparitiei nu-i deosebit de multumitor: se bazeaza destul de mult pe coincidente si deus ex-machine, prezentarea de pe coperta cartii dezvaluie prea multe, iar identitatea criminalului e clara mult inainte sa o descopere anchetatorii.

Bărbaţi care urăsc femeile mi s-a parut un thriller bunicel – jumatate din carte te tine intr-adevar cu sufletul la gura. Mi-a placut mai putin faptul ca Larsson a facut din Lisbeth un soi de Lara Croft mai slaba si mai salbatica. Fata stie tot, poate tot, se bate, hack-uie, nimeni nu e ca ea. Larsson face de fapt apel la o serie intreaga de clisee, idealizari si intamplari prea socante ca sa poti crede in ele la modul serios: Blomkvist descopera frauda financiara a secolului in paralel cu identificarea criminalului in serie al secolului, personajele pozitive au toate virtutile posibile, iar cele negative acumuleaza cu voiosie tot ce-i mai rau in societate (cei bogati si corupti si puternici se fac vinovati si de incest si de altele inca si mai rele). E o acumulare de senzatii tari, de spectaculos, care functioneaza pana in momentul in care ajungi totusi sa lasi cartea jos din mana si te intrebi daca autorul nu face carecumva misto de cititori.

Volumul 2 – Fata care s-a jucat cu focul

Intamplarile din acest volum au loc la un an dupa cele din primul; Lisbeth se intoarce dintr-o binemeritata vacanta, isi cumpara un apartament extrem de scump si decide sa se dea la fund o perioada. Dar vremurile nu au rabdare cu ea – e implicata intr-o crima tripla, care-i are ca victime pe un avocat cu care ea mai avusese de-a face si pe doi investigatori care se pregateau sa publice informatii incendiare legate de traficul de femei dinspre Rusia inspre Suedia. Lisbeth devine principala suspecta si trei anchete paralele investigheaza (ne)vinovatia ei (cea a politiei, cea a lui Blomkvist si cea a agentiei de securitate Milton). Apar din nou tot felul de detalii spectaculoase: un fost agent secret sovietic, incercari de spalare pe creier, un meci de box senzational intre un campion suedez care-o cunostea din intamplare pe Lisbeth si un killer german monstruos si cu defecte genetice, rezolvarea teoremei lui Fermat, oameni care supravietuiesc dupa ce sunt batuti bine, impuscati de trei ori, inclusiv in cap, si apoi ingropati de vii.

Larsson face din Lisbeth victima, anchetator, cheie a enigmei si in acelasi timp personaj legat de mai tot ce are loc in carte (tot spilul crimelor, pe care nu vi-l dezvalui, se bazeaza pe legaturile dintre ea si o serie intreaga de personaje dubioase). Trebuie sa spun, din nou, ca mie nu-mi plac coincidentele de acest gen si ca un roman politist bazat pe ele nu prea are cum sa mi se para reusit. Ca si in cazul primei carti, insa, merita laudat faptul ca povestea e pasionanta – nu ai cum sa lasi cartea din mana, chiar daca nu-ti vine sa crezi ce citesti.

Remarci despre ambele volume:

* M-a distrat faptul ca aceste carti sunt foarte de stanga: capitalistii sunt calcati bine in picioare, iar societatea suedeza idealizata de multi europeni e criticata marxist si adesea cu spume; din acest punct de vedere Larsson se plaseaza in filiatia maestrilor Maj Sjöwall si Per Wahlöö, fara a-i ajunge din urma la capitolul subtilitate.

* Larsson e talentat la descrieri – in primul volum, mai ales, exista cateva pasaje excelente in care el descrie peisajele nordului Suediei.

* In amandoua cartile exista si pasaje suparatoare, in care Larsson descrie fie utilizarea unor programe de calculator si site-uri web fie cumparaturile pe care le fac personajele (mai ales in volumul 2, unde la fiecare doua pagini cineva merge la 7-eleven sa-si cumpere niste mancare). Autorul e un pic naiv cand vine vorba de calculatoare si de internet si nu e deloc zgarcit cu repetarea la nesfarsit ale acelorlasi cateva expresii.

* In legatura cu faptul ca romanele se citesc cu placere, parerea mea e ca acest lucru se datoreaza priceperii lui Larsson de a integra in poveste un numar mare de personaje si fire narative, cu care jongleaza bine si din care fiecare cititor poate extrage ce-i place. Plus suspansul, pe care il dozeaza bine. Plus personajele noconformiste si idilele dragute.

* Larsson spunea ca a scris aceste carti seara si ca s-a distrat foarte bine scriindu-le. La randul meu, m-am distrat citindu-le, dar mi-a fost greu sa le iau prea in serios. Lucrurile pentru care a fost laudata seria pot fi gasite in romane mult mai bune: exotismul suedez si critica sociala acerba a sistemului social de acolo le cunosteam deja de la Sjöwall si Wahlöö si de la Mankell; exista o multime de povesti politiste de tipul whodunnit mult mai faine si de detectivi mult mai credibili, de la dragul de Poirot la Perry Mason, Columbo si altii ca ei; iar ca thrillere prefer oricand cartile lui Stephen King – la fel de pasionante dar mai putin trase de par. Mi-e mai usor sa cred intr-o copila care-i casapeste telekinetic pe toti decat in strigator-la-cer-de-inzestrata Salander.

* Editia in romana e onorabila: copertile sunt frumoase, traducerea mi s-a parut OK, desi exista cateva naivitati de limbaj pe care nu stiu daca trebuie sa i le imput traducatoarei sau autorului (mi-a ramas in minte mai ales una dintre ele: un personaj merge la o casa de schimb valutar, numita in carte „o prăvălie FOREX”; parerea mea e ca nu prea ii poti spune „prăvălie” unei astfel de firme); exista multe greseli de tehnoredactare, mai ales in primul volum.

* O sa imi cumpar si volumul trei al seriei, cand va aparea pe la noi: o sa fie bun pentru urmatoarea calatorie mai lunga.

Alte pareri:

Mihai Iovanel, pe blogul revistei Cultura, despre volumul 1 si volumul 2
Bookblog
Cotidianul

Puteti citi o gramada de chestii interesante despre seria Millenium intr-un dosar din Nouvel Observateur

Read Full Post »