Autor: Panos Karnezis
Titlu: Infamii mărunte (Little Infamies, 2002)
Editura: Leda, București, 2011; 320 pagini; 40 RON
Traducere: Mirella Acsente
Nota dată de mine: **** (din 5)
Acest volum de debut e semnat de un grec emigrat de tânăr în Marea Britanie. Karnezis scrie în engleză, dar personajele sale sunt grecii dintr-un sătuc atât de mic încât nu are nici nume. E o lume pitorească și crudă, încă neatinsă de progresele secolului XX.
Totul se petrece la câțiva ani după 1945. Întâi are loc cutremurului, care distruge o bună parte din sat și care, după părintele Yerasimos, vestește sfârșitul. Multe vor începe cu acest cutremur – sicriele din cimitir sunt dezvelite, prilej pentru a descoperi secretele uitate ale altor vremuri, ceasul bisericii se oprește, cererile sătenilor ajung să fie ascultate de reprezentanți ai autorităților, care decid, într-adevăr, distrugerea definitivă a locului.
Între începtul traumatic și sfârșit avem însă prilejul să descoperim toate infamiile mărunte ale sătenilor, printr-o serie de povestiri legate vag între ele. Îl cunoaștem pe preot, care nu ezistă să își înșele enoriașii inclusiv cu vin de spovedanie măsluit, îl întâlnim pe un bărbat care-și pedepsește fiicele pentru că soția lui a murit născându-le, pe șeful de gară rămas fără gară, pe sărăntocul care moștenește o iapă de curse și refuză să o vândă, pe un hoț rătăcitor care vindecă involuntar insomniile, pe un medic anunțat din senin că se va căsători cu o adolescentă și așa mai departe.
Portretele acestea întregesc o imagine credibilă despre lumea rurală grecească, prima calitate a cărții fiind cea de ghid al unei lumi pe care nu mai avem cum să o cunoaștem. Karnezis stăpânește arta de-a scrie texte scurte, știe să te introducă rapid în viața cuiva și să scrie lucruri semnificative în câteva pagini. Nu se lungește, păstrează pentru sfârșitul fiecărui text câte o surpriză și conturează cu pricepere personaje în care crezi.
Există în volum câteva influențe sud-americane discrete, plasate mai degrabă pentru a arăta cum magia pierde în fața realului – semnificativă e aici o povestire în care legendele despre cruzimea bandiților din munți ajung să fie exemplificate de câțiva vânători inițial destul de nevinovați. Vocea autorului e plăcută, adesea ironică dar niciodată intruzivă, reușind să păstreze cititorul în lumea pe care o descrie fără a-i da indicații despre cum să o interpreteze.
Dacă e să îi fac un reproș cărții pot vorbi doar despre includerea câtorva povestiri ceva mai puțin legate de subiect care dezvrăjesc anumite aspecte ale mitologiei grecești antice. Mi s-a părut că aceste texte, de altfel scurte, puteau să fie lăsate deoparte.
Una peste alta cartea mi-a plăcut însă mult; Karnezis e fără îndoială un povestitor bun, iar povestirile reunite în acest volum izbutesc să-l transporte pe cititor într-o lume care, brusc, îl interesează.
P.S. În cel mai recent număr al revistei Nautilus puteți citi recenzia mea la The New Space Opera (ed. Gardner Dozois, ed. Jonathan Strahan), iar în ultimul număr Suspans.ro o recenzie la The King of Torts a lui John Grisham.
Blog de carti 