Carti pe hartie vs. carti electronice

Am dat peste o discutie interesanta aici. Un domn combate ceea ce a scris un altul aici. Subiectul galcevii este soarta editurilor si, prin extensie, cea a cartilor tiparite, acum, cand noile tehnologii le permit cititorilor sa isi duca cu ei toata biblioteca pe un PDA sau pe un ebook reader.

Concluzia articolului din New York Times este aceea ca accesul la carti va fi mult mai usor si mai ieftin datorita raspandirii cartilor electronice. O solutie pentru edituri ar fi sa publice doar carti frumoase ca aspect si continut, sa abandoneze ideea de blockbuster si tehnicile de marketing agresiv. Astfel ar putea sa isi pastreze publicul bibliofil.

Critica acestei concluzii este aceea ca oamenii care citesc carti sunt mult mai numerosi decat cei care iubesc cartile. Tendinta este aceea de a trece de la devotamentul fata de un obiect (cartea) la cel pentru lectura. Iar editurile nu vor putea supravietui mai mult de o generatie daca incep sa publice doar carti pentru bibliofili.

Dezbaterile de genul asta s-au inmultit in ultima vreme prin Occident. Nu stiu daca ele sunt rezultatul scaderii vanzarilor la cartile tiparite (ca rezultat al cresterii vanzarilor la carti electronice). E cert ca deprinderile de lectura se schimba si ca multi oameni prefera deja cartile electronice.

Dincolo de consideratiile de confort (un ebook reader are ecran mic, pe laptop/PDA luminia display-ului e deranjanta), de interoperabilitate (formatele sunt proprietare, pentru fiecare format iti trebuie alt reader) si de cost (300 de euro mi se pare cam mult, pentru un aparat pe care pot doar citi carti, cumparate si ele pe bani), nu imi repugna idea raspandirii cartilor in format electronic. Am reusit sa fac rost de foarte multe carti pe care doream sa le citesc, dar la care nu aveam acces prin metodele traditionale (librarie, biblioteci, anticariate, imprumut), si, in plus, cautarea referintelor e mult mai simpla.

Unul dintre comentatorii de pe BoingBoing a pus, in schimb, o problema mult mai interesanta: cartile electronice pot sa fie integrate mult mai usor in sistemul actual de control al drepturilor de autor. Tendinta, la filme si muzica, e spre vinderea dreptului de vizionare/ascultare a unui produs, nu a produsului in sine. Extinzand aceste practici la cartile electronice, un asemenea sistem ar putea interzice, de exemplu, imprumutarea cartilor, sau recitirea. Mai mult decat pierderea placerii de a pipai/mirosi/rasfoi o carte, idea de a nu o avea, ca obiect in proprietate personala, mi se pare cea mai nesuferita.

Presupun ca singurul lucru pe care il pot face e sa cumpar in continuare carti, intr-un efort de a sustine financiar editurile. Si in speranta ca dorinta de acces imediat la o carte nu va deveni intr-atat de puternica incat majoritatea oamenilor sa abandoneze in intregime formele traditionale de lectura.

Read Full Post »

Cam cat castiga scriitorii francezi

Eco89 publica o ancheta simpatica despre un subiect tabu: cat castiga scriitorii francezi si cati dintre ei traiesc doar din scris?

Regulile pietei de carte franceze sunt simplu de inteles: un autor primeste o suma la semnarea contractului de publicare, luandu-se in calcul notorietatea autorului, subiectul cartii si estimarile de vanzari ale editurii. La un an de la publicarea cartii se primesc drepturile de autor, procent din vanzari, dupa o formula negociata de la inceput. De obicei formula e 8/10/12: autorul primeste 8% din valoarea vanzarilor daca s-au vandut, de exemplu, 1000 de exemplare din carte, 10% daca s-au vandut intre 1001 si 3000 de exemplare, 12% daca s-au vandut peste 3001. In cazul starurilor, procentele pot sa fie si 10/12/14, iar palierele se stabilesc in functie de notorietatea autorului si de tirajele cartilor sale precedente.

Eco89 ii imparte pe autorii francezi in patru categorii: „l’échappée belle” (cei care au scapat usor, sa zicem), plutonul, cohorta anonimilor excelenti si autobuzul. Cei din prima categorie au norocul nesperat de a putea trai doar din scris. Ei pot cere de obicei intre 1 si 2 milioane de euro pentru o carte, plus drepturi de autor, si au in spate deja cateva best-sellers (in Franta best-seller e o carte care se vinde in mai mult de 100 000 de exemplare). Sunt autori care publica cu regularitate (o carte pe an sau la doi ani) si care ofera in mod constant carti de calitate, un stil personal, dar si popular, si carti care au subiecte extrase de obicei din cotidian, care au un impact puternic asupra cititorilor. Cativa scriitori din acest pluton (care nu numara niciodata mai mult de 12 autori): Fred Vargas, Anna Gavalda, Amélie Nothomb, Christian Jacq, Jean d’Ormesson, Marc Lévy, Michel Houellebecq, Bernard Weber.

In a doua categorie intra scriitori, mai multi sau mai putini in functie de epoca, care castiga intre 150 000 si 250 000 de euro pe-o carte. Fie ca au castigat la un moment dat un premiu literar important sau au produs un best-seller, ei au ajuns sa scrie carti mai putin vandute – datorita repetarii acelorlasi subiecte si tehnici literare sau datorita restrangerii publicului lor. 98% din scriitorii acestia au inca o meserie, pe langa scris, care ii ajuta sa supravietuiasca, sau, dupa caz, le asigura un plus de notorietate util pentru cresterea vazarilor. Cele mai frecvente meserii sunt cele de universitar, ziarist, scenarist sau diplomat. Dintre ei: Régine Desforges, Max Gallo, Patrick Rambaud, Irène Frain, Tahar Ben Jelloun, Jean-Christophe Rufin.

Din urma vine cohorta anonimilor excelenti, care pot spera sa obtina intre 20 000 si 100 000 de euro pentru o carte. Autori de carti practice sau literati de nisa, cu un public fidel, au vanzari mai mici, dar constante, si cartile lor supravietuiesc destul de multa vreme in librarii. Este dat ca exemplu Zep, autorul unei serii de benzi desenate foarte bine vadute la ora asta, Titeuf. Toti scriitorii din aceasta categorie au nevoie de un venit suplimentar.

In sfarsit, in autobuz vin miile de scriitori care obtin oarece bani pe carti (intre 2 000 si 10 000 de euro), dar care fac in mod cert literatura ca hobby si nu ca mijloc de trai. Nu sunt neaparat scriitori slabi, unii din ei, desi extrem de talentati, nu vand pentru ca refuza sa faca compromisuri, sa scrie carti dupa tiparele stabilite de departamentele de marketing ale editurilor. Cartile care se vand bine in Franta, la ora asta, sunt cele in care se investeste masiv pentru publicitate sau care beneficiaza deja de notorietatea autorului lor. Piata cartii e extrem de activa, ies sute de romane de debut pe an – este deci cvasi-imposibil pentru un cititor sau pentru un patron de librarie sa aleaga singur ce merita citit, majoritatea se bazeaza pe critici literare si pe publicitate.

Despre scriitorii romani nu am gasit prea multe date. Din ce scrie aici si aici, cei mai multi stau cuminti in autobuz iar deasupra lor straluceste consacratul Cartarescu, singurul star literar autohton, deocamdata.

Read Full Post »