Autor: Ismail Kadare
Titlu: Amurgul zeilor stepei
Editura: Humanitas, colectia Raftul Denisei, Bucuresti, 2009; 204 pagini; 26 RON
Titlul original: Muzgu i perendive te stepes (1976)
Nota data de mine: * * * si jumatate (din 5)
De Ismail Kadare am citit cam tot ce s-a publicat la noi si preferata mea a fost Palatul viselor. Amurgul zeilor stepei mi s-a parut cea mai slaba carte a lui Kadare, din cate am citit pana acum. Probabil insa ca in 1976 (respectiv in 1981, anul aparitiei ei in Franta) a avut un alt impact asupra cititorilor, mai ales ca autorul nu mai avea voie, deja, sa publice carti in tara sa natala.
Amurgul zeilor stepei e povestea autobiografica a unui scriitor albanez care studia literatura la Institutul Maxim Gorki din Moscova, alaturi de colegi din toate tarile comuniste. Intamplarile din carte au loc in 1958, anul in care Boris Pasternak castiga Premiul Nobel pentru Literatura si, de asemenea, anul in care au devenit vizibile tensiunile dintre Rusia lui Hrusciov si Albania stalinistului Enver Hodja.
Povestea de iubire deja furtunoasa dintre Kadare si Lidia Snieghina primeste lovituri din toate partile. Tanarul scriitor va trebui sa paraseasca pana la urma Rusia, alaturi de colegii lui albanezi. Inainte de asta, insa, el e martorul unei campanii furioase impotriva lui Pasternak, obligat sa refuze Nobelul sau sa aleaga exilul. Scenele in care scriitorii colhozurilor si a cincinalelor il combat pe Pasternak sunt cele mai interesante din carte, alaturi de explicatiile privind identitatea si ocupatiile colaterale ale diversilor turnatori, KGB-isti si politruci din breasla scriitoriceasca.
E interesant si felul in care miturile si povestile Albaniei influenteaza modul in care scriitorul vede lumea. El nu se plimba, pur si simplu, pe malul marii sau prin padure, fiecare val sau ramura ii aduc aminte de o poveste de acasa. Kadare scrie despre o lume care nu a fost inca dezvrajita, in care oamenii de pe strada in ceata devin avataruri ale unor eroi de legenda, iar o carare din padure te poate duce inspre barlogul unui capcaun (sau macar inspre cel al lui Stalin).
Amurgul zeilor stepei e, inevitabil, mai putin imaginativa decat alte carti ale lui Kadare, si cred ca de aceea nu mi-a placut atat de mult. E o farama de autobiografie, spectaculoasa poate atunci cand a fost scrisa, dar ale carei mize politice nu cred ca mai exista. M-as fi bucurat sa aflu mai multe despre istoria personajelor reale (despre Lidia, de exemplu, de care Kadare a ramas indragosit si dupa despartirea lor), iar postfata putea sa fie ceva mai informativa.
Mai multe despre carte si un fragment puteti gasi la Liternet.
Blog de carti 