Pirateria și renunțarea la scris

Răsfoind ieri ziarele am dat peste o chestie interesantă: se pare că scriitoarea spaniolă Lucía Etxebarría (autoare a unor romane undeva între cele ale lui Sophia Kinsella și cele ale lui Bukowski, aș zice – chick lit și ceva critică a societății contemporane) a anunțat că nu va mai scrie. Motivul e mai interesant decât gestul: se pare că romanele ei sunt descărcate de spanioli direct de pe net, gratis, și în consecință cărțile ei se vând sub așteptări.

Reacțiile de pe Facebook ale publicului ei au fost împărțite. Câțiva îi laudă gestul și îi condamnă pe cititorii care își imaginează că scriitorii trăiesc din bucuria de-a scrie, că nu au nevoie de nimic altceva. Alții îi amintesc de faptul că și ea a furat de la alții (bucăți de carte, luate fără citări și inserate în romanele ei…). În sfârșit, alții îi aduc aminte de faptul că există autori care își publică romanele, povestirile și eseurile sub diverse licențe care permit oricui să le citească gratuit. Și care totuși câștigă confortabil din ce scriu, pentru că unii din cei cărora le-au plăcut cărțile gratis aleg să le și cumpere. Luați-l de exemplu de Cory Doctorow – oricine poate citi, traduce și da mai departe orice a scris el; dar poate să și cumpere orice a scris el, fie în simpla calitate de cititor, fie în cea de editor (pentru povestirile selectate pentru antologii și pentru romanele publicate pe hârtie omul cere, firește, bani). Și nu e nici pe departe singurul.

Dincolo de iritarea de a vedea că ce ai scris are cerere dar că acea cerere nu se concretizează în bănuți, cred că poziția Lucíei Etxebarría e destul de discutabilă. Eu aș întreba-o dacă are cea mai mică idee câți dintre oamenii care descarcă de pe net cărțile ei le-ar cumpăra dacă nu s-ar găsi ca ebooks piratate (întrebare la care, evident, răspunsul n-are cum să fie dat văzând câte exemplare s-au descărcat – sunt oamenii care descarcă literatură doar ca să o aibă la ciorap, sunt alții care nu au bani și nu ar cumpăra oricum cartea, sunt oamenii care nu au acces dintr-o serie de motive la cartea tipărită, sunt oameni care vor să vadă cum e o carte și preferă să citească câteva pagini pe calculator în loc să meargă până la librărie…). Și aș mai întreba-o și cât câștigă de pe urma câtorva sute de cititori care împrumută, pe rând, romanele ei de la o bibliotecă. Sau de la o familie extinsă care cumpără un singur exemplar dintr-o carte și poate că (oroare!) îl împrumută și câtorva prieteni.

Și i-aș da să vadă și un episod tematic din South Park, deși tare mi-e teamă că nu s-ar distra prea bine.

***

P.S. În altă ordine de idei, voi ce veți citi în perioada festivă ce bate la ușă? Cărți „grele” pentru care nu aveți timp? Cărțile preferate? Cărți despre Crăciun?

Read Full Post »

Cât costă o recenzie?

Cazul 1: câțiva dolari

Alături de alți indivizi fără vreun rost în viață urmăresc de câteva săptămâni recenziile postate pe amazon.com la o carte oarecare, fenomenul fiind interesant din mai multe puncte de vedere:

– nota medie a cărții se menține de săptămâni bune la trei puncte din cinci, iar diferența dintre numărul recenziilor de un punct și cel al recenziilor de cinci puncte e mereu de 10-11 recenzii. Recenziile de cinci puncte apar ca reacție la cele de un punct (se acumulează câteva recenzii proaste, apar și câteva bune).

– recenziile de un punct sunt în general detaliate, autorii lor dau informații despre ce (nu) le-a plăcut și își exprimă sentimentele suscitate de lectură. Cele de cinci puncte sunt ultra-scurte și mereu vagi („Awesome! An epic adventure!” sau chiar „My husband said it was great”, fără alte informații).

– există, firește, și câteva recenzii de patru și cinci puncte care par cât se poate de oneste, dar ele sunt semnificativ mai puține decât cele de unul sau două puncte. Media cărții probabil că ar fi undeva pe la două puncte, dacă s-ar elimina recenziile dubioase despre care spuneam mai sus.

Nebuloasele impresii și suspiciuni exprimate mai sus s-au cristalizat în concluzii în momentul în care am citit un articol din New York Times și studiul științific citat de acesta: aparent, recenziile false pe Amazon și alte site-uri costă cinci-zece dolari, sunt extrem de comune și sunt detectabile folosind criterii ca activitatea generală a recenzenților, vocabularul folosit și semnele de punctuație preferate.

Cât costă deci o recenzie? Să zicem cinci dolari, sau vreo mie de dolari pentru două sute de recenzii pozitive. Ieftin și bun, dacă miza e salvarea unui roman în care ai investit milioane din purgatoriul cărților sub-mediocre.

Cazul 2: vag mai mulți dolari

Se dă o editură, librărie sau tânără speranță a literaturii care îți oferă gratis o carte și dorește o recenzie la ea. Firește, e de așteptat să nu fii bădăran, chiar dacă produsul ar merita-o.

În SUA legea prevede că orice recenzent trebuie să declare în recenzia sa faptul că a primit cadou produsul despre care scrie, scopul legii fiind protejarea publicului cititor – când știi că cineva recenzează (cel mai adesea, ca un făcut, pozitiv) un produs primit cadou (care va fi urmat de alte produse primite cadou pentru a fi recenzate) dai o altă importanță părerii sale.

În România nu știu să existe vreo reglementare echivalentă, iar ofertele de tip „noi îți trimitem produsul X și tu scrii despre el (eventual la noi pe blog)” sunt, din experiența mea, foarte frecvente. Iar refuzurile de-a coopera sunt privite fără îndoială ca dovezi ale unui IQ în continuă scădere.

Cât costă deci o recenzie? Ceva mai mult de 5 dolari, cât o carte. Două-trei sute de dolari pentru douăzeci de recenzii scrise de bloggeri cu o oarecare reputație. Ieftin și bun, dacă fiecare dintre ei îți aduce câțiva cumpărători.

Cui bono?

Există moduri de a câștiga bani din recenziile tale care sunt utile pentru comunitate sau măcar nu îi dăunează prea mult. Cele două enumerate mai sus nu cad în această nobilă categorie.

Cine câștigă? Publicul nu, dus de nas și debusolat. Ceilalți recenzenți nu, dar nici nu pierd prea multe atâta timp cât nu îi interesează negustoria. Recenzenții plătiți câștigă firimituri, deși cei mai buni la ce fac pot ajunge să trăiască din ele.

Câștigă Amazon, care vinde mai multe cărți și care refuză să dea vreodată jos o recenzie favorabilă dubioasă. Și câștigă editura/librăria/autorul.

Ce se va pierde dacă această tendință va continua e încrederea publicului în recenziile găzduite pe o platformă sau pe alta. Alături de ea va pieri și recent câștigatul drept de a-ți spune părerea despre o carte și de a fi ascultat de semenii tăi (rezervat până mai an, să nu uităm, profesioniștilor și elitelor). Dacă alș-ul mai există pe undeva probabil că acum se veselește.

Read Full Post »