Millenium 3

Autor: Stieg Larsson
Titlu: Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3
Editura: Trei, Fiction Connection, Bucuresti, 2009; 864 pagini; 59 RON
Traducere: Elena-Maria Morogan
Titlul original: Luftslottet som sprängdes (Millenum 3) (2007)
Nota data de mine: *** (din 5)

Am scris de curand despre primele doua carti din seria asta, insemnarea este aici. Despre volumul trei citisem ca ar fi cel mai slab din serie, dar mi-a placut aproape la fel de mult ca primul.

Daca prima carte era semi-politista si a doua thriller gore, volumul trei e o combinatie de thriller judiciar si thriller cu spioni. Personajele principale sunt aceleasi: Lisbeth Salander – internata la spital cu rani grave si acuzata de o serie intreaga de crime – si Mikael Blomkvist – ocupat sa adune dovezi ale nevinovatiei lui Lisbeth. Povestea continua intamplarile din volumul doi, iar firul narativ principal urmareste anchetele paralele ale presei, politiei judiciare si politiei secrete suedeze. Personajul negativ colectiv este o sectie a politiei secrete, direct responsabila de soarta lui Lisbeth si doritoare sa ingroape toate dovezile privind aceasta responsabilitate.

Cartea e cea mai statica din serie: vreo 700 de pagini de anchete, interogatorii si masinatiuni diverse, condimentate ici-colo cu asasinate marunte. Poate ca de-aceea multor cititori li s-a parut plictisitoare; eu am fost bucuroasa ca n-au mai aparut atatea elemente senzationale – erau prea gogonate deja. Confortul lecturii a fost sporit de faptul ca actiunea nu evolueaza in mod surprinzator: date fiind faptele cunoscute la inceputul cartii, am putut prezice cu o precizie de 95% cum vor evolua lucrurile pana la sfarsit.

Restul de 5% mi-a provocat intai nedumerire („dar de ce nu apare sora-sa, sa distruga toata ancheta?”), apoi m-am lamurit ca povestea era menita sa continue intr-un volum viitor (enigma devenind „dar ce s-a intamplat cu sora-sa?”).

Daca va plac deci romanele cu politisti, procurori si judecatori, in care vinovatii sunt cunoscuti de la inceputul cartii si in care miza e gasirea de dovezi si construirea unei argumentatii, cred ca o sa va placa Millenium 3. S-ar putea ca intrigile secundare sa provoace o oarecare frustrare (una din ele, destul de intinsa, o are in centru pe Erika Berger, urmarita in aceasta carte de un barbat foarte nervos). Cartea e si un pic lungita, vreo 200-300 de pagini puteau sa fie cu usurinta taiate. Iar in epilog Larsson revine la macelurile din al doilea volum – probabil tocmai pentru ca sa nu-mi para mie rau ca seria se incheie aici.

Editia romaneasca e OK, fara greseli de tehnoredactare; traducerea mi s-a parut iarasi naiva, uneori am avut impresia ca traducatoarea nu a inteles despre ce vorbea autorul, mai ales in pasajele despre calculatoare si hackeri.

Una peste alta, intreaga serie mi s-a parut distractiva – literatura de relaxare. Exploateaza bine (si cred ca si intentionat) multe dintre cliseele genului – cel mai la indemana exemplu e finalul anchetei. Nu cred ca merita tam-tam-ul imens de care a beneficiat, dar e totusi mai placuta decat multe carti „comerciale” peste care am dat in ultima vreme.