Autor: Stieg Larsson
Titlu: Castelul din nori s-a sfărâmat. Millennium 3
Editura: Trei, Fiction Connection, Bucuresti, 2009; 864 pagini; 59 RON
Traducere: Elena-Maria Morogan
Titlul original: Luftslottet som sprängdes (Millenum 3) (2007)
Nota data de mine: *** (din 5)
Am scris de curand despre primele doua carti din seria asta, insemnarea este aici. Despre volumul trei citisem ca ar fi cel mai slab din serie, dar mi-a placut aproape la fel de mult ca primul.
Daca prima carte era semi-politista si a doua thriller gore, volumul trei e o combinatie de thriller judiciar si thriller cu spioni. Personajele principale sunt aceleasi: Lisbeth Salander – internata la spital cu rani grave si acuzata de o serie intreaga de crime – si Mikael Blomkvist – ocupat sa adune dovezi ale nevinovatiei lui Lisbeth. Povestea continua intamplarile din volumul doi, iar firul narativ principal urmareste anchetele paralele ale presei, politiei judiciare si politiei secrete suedeze. Personajul negativ colectiv este o sectie a politiei secrete, direct responsabila de soarta lui Lisbeth si doritoare sa ingroape toate dovezile privind aceasta responsabilitate.
Cartea e cea mai statica din serie: vreo 700 de pagini de anchete, interogatorii si masinatiuni diverse, condimentate ici-colo cu asasinate marunte. Poate ca de-aceea multor cititori li s-a parut plictisitoare; eu am fost bucuroasa ca n-au mai aparut atatea elemente senzationale – erau prea gogonate deja. Confortul lecturii a fost sporit de faptul ca actiunea nu evolueaza in mod surprinzator: date fiind faptele cunoscute la inceputul cartii, am putut prezice cu o precizie de 95% cum vor evolua lucrurile pana la sfarsit.
Restul de 5% mi-a provocat intai nedumerire („dar de ce nu apare sora-sa, sa distruga toata ancheta?”), apoi m-am lamurit ca povestea era menita sa continue intr-un volum viitor (enigma devenind „dar ce s-a intamplat cu sora-sa?”).
Daca va plac deci romanele cu politisti, procurori si judecatori, in care vinovatii sunt cunoscuti de la inceputul cartii si in care miza e gasirea de dovezi si construirea unei argumentatii, cred ca o sa va placa Millenium 3. S-ar putea ca intrigile secundare sa provoace o oarecare frustrare (una din ele, destul de intinsa, o are in centru pe Erika Berger, urmarita in aceasta carte de un barbat foarte nervos). Cartea e si un pic lungita, vreo 200-300 de pagini puteau sa fie cu usurinta taiate. Iar in epilog Larsson revine la macelurile din al doilea volum – probabil tocmai pentru ca sa nu-mi para mie rau ca seria se incheie aici.
Editia romaneasca e OK, fara greseli de tehnoredactare; traducerea mi s-a parut iarasi naiva, uneori am avut impresia ca traducatoarea nu a inteles despre ce vorbea autorul, mai ales in pasajele despre calculatoare si hackeri.
Una peste alta, intreaga serie mi s-a parut distractiva – literatura de relaxare. Exploateaza bine (si cred ca si intentionat) multe dintre cliseele genului – cel mai la indemana exemplu e finalul anchetei. Nu cred ca merita tam-tam-ul imens de care a beneficiat, dar e totusi mai placuta decat multe carti „comerciale” peste care am dat in ultima vreme.
Cred ca in sesiune printre tratate de drept le voi citi si eu. Ca ma tenteaza uneori literatura de genul acesta, usoara dar nu stupida. Plus ca le am la indemana, cineva din familie le-a citit si – cred ca – le-a apreciat.
@Arana – Singurul pericol e sa te prinda povestea intr-atat incat sa-ti pierzi somnul, cum am patit eu la primul volum. Si-apoi sa motzai la examen 🙂 E f. ok sa mai consumi si literatura usoara din cand in cand – eu cel putin simt cateodata nevoia unei pauze; de obicei citesc Agatha Christie in pauzele astea, dar merge si Larsson 🙂
Nu pot sa cred ca a aparut in romana si eu inca mai astept dupa versiunea in engleza!!! Amazon UK a binevoit sa mi-o trimita ieri, dar inca nu a ajuns. Mie mi-au placut foarte mult primele doua, dar eu sunt fan mare de all things detective, asa ca e e inteles.
Pe mine m-a prins asa de tare al doilea volum, incat l-am citit la serviciu intr-o zi, sub birou…Cam la fel patesc si cu Agatha Christie 😉 Si intr-adevar, nimic parca nu te relaxeaza mai bine decat un mister cu happy end 🙂
@moscar – In engleza s-au tradus suspect de incet 🙂 Cred ca au asteptat sa aiba succes seria in Franta si alte parti. Eu am citit in doua zile vol. 1, nu ma puteam dezlipi 😀
eu mi-am propus s-astept paperback-ul british din martie (4 martie, asa-l listeaza amazonu’). nu de alta, dar finalul volumului 2 mi s-a parut cam prea tras de par si – desi in rest mi-au tare placut cartzulicile astea – astept sa imi treaca supararea 🙂
@hnu – Volumul doi mi s-a parut cam tras de par in totalitatea sa 🙂 Prea talentata Salander aia.
iegzact. plus ca si-a pus si tzitze artificiale… o preferam plata 🙂
@hnu – Hihi, da. Very empowering 🙂
mie mi-au plăcut foarte mult cărțile. Acum sunt pe la jumătatea celui de-al treilea volum și am luat o pauză după ce am citit aproape toată ziua.
P.S. am descoperit blogul tău și când am timp îl mai răsfoiesc pentru lecturile recomandate:)
@lara – Bine ai venit 🙂
Adinab, felicitări pentru o recenzare atât de onestă a acestui produs. baftă în continuare!
@C. SIRB – multumesc. In curand pe acest blog – recenzii la cartofi 😀
Well, eu îmi menţin cuvântul: produs. Toate cărţile-s produse, literalmente, dar aceasta e mai… produs decât altele. 🙂
traiasca recenziile la cartofi. asteptam recenziile la soiuri de ketchup.
@C.SIRB – Hell yeah. Din acest pdv poate sa fie studiata la cursurile de creative writing. Nu-i prost deloc Larsson, sa stii.
@hnu – Hm, carfoti prajiti cu ketchup? Studiu comparativ?
Nu mă ispitiţi cu cartofi prăjiţi că foamea asta care tocmai simt că încolţeşte în mine mă face extrem de lipsit de rafinament culinar: deci, i-aş devora! Cu un pic de brânză hipersărată, de Sibiu, răsfirată pe deasupra imediat ce-i iei din tavă!
Larsson, fie iertat!
@C. SÎRB – Ce blog tematic ar putea sa iasa de-aici… „Decat sa stau ca moaca la birou, mai degraba as manca […]”. Cartofii tai cu branza mi-au adus aminte de un alt preparat nerafinat, mancat zilele trecute la o cabana: mamaliga, peste ea un ou ochi, peste oul ochi multa branza de-aia sarata rasa. Cu garnitura de tocanita de purcel.
Pam-pam.
Traducerea e iar varza ;(((
@ionut – Mda, trebuie admirata perseverenta.
Deh, viteza, marketingul grăbit! Dar nu cred eu că are nu ştiu ce rafineţuri de limbă.
e vorba de bun simt lingvistic: „sacosa de motocicleta” e numai ce-mi vine acum in minte pe FFW ;)))