Autor: Sir Terry Pratchett
Titlu: Unseen Academicals
Editura: Corgi, UK, 2010; 480 pagini; 23 RON (luata la targ, la promotie)
Nota data de mine: **** (din 5)
Aceasta e cea mai recenta carte din seria Discworld, daca nu punem la socoteala I Shall Wear Midnight din sub-seria pentru copii. In roman revin o multime de personaje indragite (catedra de la Unseen Academicals, acum avandu-l in mijloc pe Rincewind), Vetinari, Lady Margolotta si chiar si Sam Vimes, intr-un pasaj in care, in mod absolut caracteristic, ameninta sa aresteze tot ce-i in jur. Alaturi de figurile vechi apar in roman doua bucatarese, un tanar misterios, prietenul sau si vreo doi creatori de moda.
In jurul acestor noi personaje se tes firele povestii, dintre ele cel mai important fiind acela al devenirii tanarului Nutt, un copilandru despre care nimeni nu stie prea multe, iar cei care stiu cate ceva ar prefera sa uite tot. Nutt e silitor, mereu cu nasul intr-o carte, incearca din rasputeri sa devina valoros pentru comunitate si provine din Uberwald (acolo unde, aflam destul de repede, si-a petrecut primii ani legat de o nicovala).
Misterul care il inconjoara pe Nutt, desi sinistru, nu ii impiedica pe cei din jur sa se implice in cel mai important eveniment al momentului: organizarea unui joc de fotbal intre echipa universitatii si cea a strazii. Fotbalul din Ankh-Morpork devenise de-a lungul anilor un sport de badarani, mai violent decat luptele de strada, iar Vetinari era nemultumit de desfasurarea acestor ostilitati, asa ca i-a desemnat voluntari pe vrajitori sa redescopere regulile vechi ale jocului, sa organizeze un campionat si sa il castige.
De-aici numeroase prilejuri de amuzament – e dificil sa faci o echipa de fotbal competenta dintr-o adunatura de grasani alcoolici. Prezenta lui Vetinari asigura si ea chicoteli, si asta chiar daca personalitatea sa pare sa se fi inmuiat nitel. Partea mai intunecata a cartii, cea legata de Nutt, e mai interesanta decat problema tratata in romanul precedent al seriei – Monstrous Regiment – si priveste acceptarea in societate a cuiva dintr-o specie care a facut mult rau omenirii. Intrebarea care se pune e daca putem vorbi de discriminare atunci cand punem astfel de persoane „la adapost”, dat fiind faptul ca in genele lor e scris clar ca trebuie sa ii ucida pe oameni, de exemplu. Raspunsul dat de Pratchett nu e nicidecum politically correct.
Unseen Academicals mi-a placut mai mult decat Monstrous Regiment, mi se pare deci ca cei care se plang ca Pratchett scrie tot mai prost se cam inseala. Ceva s-a pierdut totusi – frivolitatea. Pratchett e mai serios si se joaca mai putin, poate pentru ca e mai greu sa razi cand iti bate la usa un domn foarte slab cu ochi foarte albastri. Romanul acesta cere ceva mai multa gandire de la cititori, pentru ca nu e imediat evidenta legatura dintre firele povestii, si o oarecare ingaduinta atunci cand devine clar ca una dintre povestile secundare a fost scrisa de fapt de placere, nu pentru ca ar fi fost nevoie de ea. O carte buna insa, una peste alta, si o reintalnire mereu agreabila cu oamenii (in sensul larg al cuvantului) de pe Lumea-Disc.
sa ma laud: am primit „going postal” si „making money”. (:
sa ma jeluiesc: uitasem, cind am dat comanda, de blog-entry-ul tau. ):
@gingav – Uuuuu, happy reading 🙂