Autor: Dan Simmons
Titlu: Hyperion
Editura: Nemira, Nautilus SF, Bucuresti, 2009; 768 pagini; 49.90 RON
Traducator: Mihai-Dan Pavelescu
Titlul original: Hyperion (1989)
Nota data de mine: * * * * (din 5)
Hyperion e prima carte din cele patru ale seriei Hyperion Cantos. A luat patru premii (Hugo, Locul, Ignotus, Selun) si e considerata de multi unul dintre cele mai bune romane SF din anii ’90. Nu am de gand sa scriu foarte multe despre carte acum, deja a fost prezentata, comentata si analizata in multe alte parti. O prezentare a seriei (inclusiv a numeroaselor influente si aluzii literare din ea) este aici.
Cateva impresii:
* Hyperion e doar prologul unei serii si actiunea evolueaza foarte putin: sapte pelerini pornesc inspre Criptele Timpului de pe planeta Hyperion, acolo unde ii asteapta o faptura numita Shrike (o chestie de metal din care ies zimti, cutite, foarfeci, etc.; si care ii masacreaza pe toti cei pe care i se pune pata – naturally). Intreaga poveste din Hyperion are loc in cateva zile – timpul necesar pentru cei sapte pentru a ajunge la Cripte. Pentru a scurta noptile, ei isi povestesc, pe rand, viata. Cartea se incheie in momentul in care actiunea sta sa inceapa.
* Cele sase povesti (unul dintre pelerini nu va apuca sa o spuna pe a sa) ar fi putut sa fie publicate si ca nuvele de sine statatoare, dar e interesant modul in care tot felul de intrebari despre universul seriei isi gasesc raspunsul in cate o poveste. Abia la sfarsitul cartii (si al celor sase povesti) avem o imagine mai clara despre lumea in care are loc actiunea (istoria sa, Worldweb-ul, calatoriile spatiale, fortele politice si militare importante, inteligentele artificiale, etc.)
* Dincolo de rolul informativ, povestile sunt frumoase in sine, si am apreciat faptul ca Simmons si-a luat tot spatiul necesar pentru a le spune. Fiecare dintre pelerini povesteste din perspectiva sa – preot, soldat, politician, poet, detectiv, om de stiinta – deci avem povesti de razboi, politiste, etc.
* Existenta lui Shrike si rolul sau de distrugator al omenilor sunt interpretate diferit de personajele cartii (exista interpretari mistice, poetice, chiar si „ingineresti” si politice). Avem deci premisele unei povesti filosofice interesante.
* Hyperion mi s-a parut o carte relativ dura, nu-i chiar pentru oameni cu stomacul sensibil. Din cate stiu Simmons a scris si carti horror si asta se vede (in povestea preotului si in cea a soldatului, mai ales). Sau sunt eu prea usor de speriat.
* Chestii mai dubioase: exista cel putin o inconsecventa in carte (preotul Hoyt ii spune doar Consulului sfarsitul tristei sale povesti, dar inspre sfarsitul cartii o cunosc toate personajele); sfarsitul cartii mi s-a parut cam ridicol (sase dintre pelerini isi dau mana si pleaca hop hop spre salasul monstrului, cantand „We’re off to see the wizard/The wonderful wizard of Oz”); cei sapte pelerini sunt sapte arhetipuri ale cetatenilor Hegemoniei – de aceea lumea descrisa de povestile lor e atat de bogata – mi s-a parut un pic fortata coincidenta aceasta; am o strangere de inima legata de cartea urmatoare din serie, pentru ca fragmentele „din prezent” mi s-au parut destul de schematice, sper ca in urmatoarea carte va fi ceva mai mult decat un roman actiune cu sange peste tot. Bine, pe poet il poate lua naiba, e un imbecil 🙂
Concluzie: Hyperion e un prolog interesant, sper ca urmatoarele carti din serie vor fi la fel de bune. Dat fiind faptul ca Hyperion si Caderea lui Hyperion par sa fie doua volume ale aceleiasi carti (si la fel urmatoarele doua, care pot fi grupate impreuna) cred ca o sa am mai multe de spus dupa ce o voi citi si pe cea de-a doua.
Mai multe despre carte:
Blog Nemira
Cititor SF
Balin Feri
Nemirabooks 1
Nemirabooks 2
mama, ce viteza ai la citit!…
@dragos c – De fapt incepusem sa citesc Hyperion inainte de targ 🙂 Dar l-am intrerupt pt altele.
Deci Shrike a rămas Shrike până la urmă? Eu am citit în engleză şi mă întrebam cum au tradus. Nu de alta dar numele păsării respective, în română, este sfrâncioc, ceea ce nu sună deloc potrivit cu o chestie metalică, rapidă şi ucigaşă.
Dacă Simmons ţi s-a părut dur, ce mai zici de Brussolo atunci?
Şi pe mine m-a enervat Silenus.
M-am apucat si eu ieri de Hyperion 😀 asa ca nu voi citi review-ul tau sa nu cumva sa fi scapat vreun spoiler. Il citesc dupa ce-o termin 😀
@Skandalouz – Lectura placuta 🙂 Nu cred ca am scapat spoilere mari.
@dreamingjewel – Da, il cheama tot Shrike. Eu zic ca se potriveste cu imaginea lui chiar si daca nu stii engleza.
Brussolo – cam tot pe-acolo; Simmons parca ii nitel mai convigator, mai degraba m-am speriat la el.
din hyperion am ramas tot asa, doar cu senzatia… o senzatie de scriitura buna, densa ca o gura de bere nefiltrata. povestile mi s-au parut excelente, setting-ul incitant, abia asteptam sa citesc continuarea…
n-am mai citit-o.
eh.
[ acum ma rasfat cu crema de intunecimea-sa-china-mieville pe piine. 😀 ]
@gingav – Cum e Mieville? La el inca nu am ajuns. Poate ca o sa vina si vremea continuarilor de la Hyperion 😉
pfoa! mieville e atit de cool! chel, ras in cap, cu niste cerceloi imeeeensi in urechea stinga! ii trag lobul pina la pectorali!
am citit „perdido street station” si a fost o desfatare. idee, scriitura, stuff – nu-s de meserie, poate doar sa-mi placa ceva sau sa nu-mi placa, asta mi-a placut.
acum sint la a doua din „serie”, si-ncep sa inteleg de ce zice lumea ca scrie „dark fantasy”. sau sf. whatever.
e… altfel.
but then… gene wolfe e altfel.
hei, tocmai am descoperit: imi place „altfel”! ~grin~
[ „hyperion” a fost intr-o perioada foarte ciudata. in „jurul” lui l-am citit pe john varley – un sf delicios dar… hmm… superficial – si pe iain m. banks. si un fantasy excelent, dur si crincen, o serie a carui nume mi-a alunecat demult din memorie, cu o tipa si scutierul ei care tot sar prin portaluri in diferite lumi ca sa indrepte chestii… senzatiile care m-au incintat atunci au fost probabil amplificate de ambient. cine stie daca acum as mai citi hyperion cu aceeasi placere. ]
am incercat sa citesc niste mieville [prezentarea era excelenta – acu cativa ani la un bookfest, cand l’au promovat prima oara] si m’am oprit dupa cateva p.
da’ poate nu [mai] reusesc eu sa get into sci-fi.
@strelnikov – pt mine „Turbion” did the trick. Acu’ incerc sa nu intru chiar pana la gat in SF, e greu si de iesit din el 🙂
@gingav – daca-ti amintesti cum se numea fantasy-ul ala sa-mi zici si mie, suna fain. Ma uitai pe wikipedia la poza lui Mieville, l-ai descris bine 🙂
Off-topic – ai vazut ce sigla SF e azi la Google?
China Mieville, nu se poate compara nici cu Simmons nici cu Wilson.Nu ca ar fi mai bun, dar e ALTFEL. Rar am vazut atata imaginatie aruncata intr-o singura carte.(Ma refer la Statia pierzaniei).Si volumul doi e la fel de bun.Despre volumul trei ma abtin sa comentez.
@jeje – Mi-am cumparat deja „Statia pierzaniei” (in engleza), dupa ce am citit „Sharia”. O sa o citesc cat de curand. Te-as intreba ce-i cu volumul trei, dar daca vrei sa te abtii… am sa vad eu la fatza locului 🙂
[ spin… the sheer scope of that book!
inca sint speechless in fata contrastului formidabil dintre gilceava de parameci ofensat a guvernului aluia din final, si grandoarea greu de cuprins cu mintea a setting-ului sf. nu stiu de ce sint asa marcat de cartea aia: as incadra-o in Visele Noi ale Omului.
…dar probabil totul e doar in capul meu. ]
da, adinab, am vazut. cu un pic de efort, in fiecare zi am putea celebra ceva. ceva revolutionar. cum ar fi 11 ani de viagra, in 27 martie. sau 30 de ani de la primul walkman – in 1 iulie. 🙂
am cautat fantasy-ul vreo doua ore. nu l-am gasit… e incredibil.
@gingav – uite uite: http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/magazine/8117619.stm (apropo de walkman).
Mai stii cum le chema pe personajele din fantasy-ul ala? Am cautat pe Google dupa „o tipa si scutierul ei care tot sar prin portaluri in diferite lumi ca sa indrepte chestii”, dar refuza sa colaboreze 🙂
Fi-v-ar să vă fie fantasy-ul ăla anonim că m-aţi făcut curioasă!
Mieville rocks! Chestia cu ultimul volum, „Consiliul de Fier”, este că-i mai slăbuţ decât primele două (între care eu n-aş putea să aleg, mi se par în mod egal mişto). Sigur, asta nu-i o pagubă foarte mare, căci, înafară de faptul că se petrec în acelaşi univers, romanele nu prea au legătură unul cu altul. Nuş ce lipseşte la „Consiliul de fier”, că ideea e mişto; poate să fie ideologia cam prea pronunţată, povestea mai liniară decât dincolo şi personajele care parcă nu mai sunt aşa fascinante.
„Turbion” a lui Wilson m-a dat pe spate, m-a ţinut din uimire în uimire, asta-i tot ce am de zis.
Şi da, odată ce intri în SF pân la gât e greu de tot cu ieşitul.
Cam asta e si parerea mea despre Consiliul de fier. Este vizibil mai slaba decat primele doua volume. Eu m-am tot luptat cu prima suta de pagina, apoi cu a doua, si tot asa pana la sfarsitul cartii. Este intr-adevar, ideologizat, dar nu cred ca asta e hiba romanului. Carcotasii spun oricum despre tot ce scrie Mieville ca miroase a stangism, daca nu a comunism de-a dreptul.
Sunt cateva idei si personaje misto in roman, dar parca nu se leaga nimic pe acolo, de parca autorul si-a pierdut suflul.Oricum abia astept urmatoara carte din universul asta.
Cumva „Against a dark background”-1993?
@bebe – Seamana 🙂
@jeje & dreamingjewel – Ma gandeam eu ca asta e hiba. Is serii de-astea care o iau in jos.
eh… cred ca va trebui sa-l caut pe colegul care mi-a imprumutat, pe-atunci, cartile. din pacate nu-i Banks…
e un fantasy intr-o lume medievala (de fapt mai multe), rece si umeda, acea Lady si scutierul ei calaresc pe cai focosi si se lupta cu sabii, iar lumile vizitate prin gateways (sau portals, sau whatever) sint conduse din castele. imi amintesc ca mi-au lasat o impresie puternica, doamna si scutierul, dar aventurile… hmm… nu sint memorabile. nu erau acolo magie, dragoni sau alte specii de insecte (elfi sau orci sau pitici).
parca.
really now, mai degraba as recomanda ciclul „Sword of Shadows” al lui J.V. Jones, sau „Memory, Sorrow and Thorn” al lui Tad Williams.
@gingav – Ioi 🙂 Lasa ca pare interesanta si aia de Banks; si pana la urma poate ca iti vei aminti si de asta.
[…] https://adinab.wordpress.com/2009/07/08/hyperion/ […]
Vad ca s-a vorbit de C. M. si ale sale carti din trilocia Noul Crobuzon. Le-am terminat de citit acum vreo luna pe toate 3 si mi-au placut enorm. Intr-adevar, primele 2 carti au fost mai bune dar si Consiliul de Fier mi-a placut, bine exceptand scenele homosexuale, cam la fel de mult. Nu mi le mai pot scoate din minte imaginile create de scriitor. Pentru aceste carti l-am plasat pe Mieville pe lista celor mai buni scriitori pe care i-am citit!
Nu cu mult timp in urma am citit si traducerea cartii The city and the city si, sincer, m-a dezamagit. Parca nu e a lui Mieville, nu-l regasesc deloc in aceasta carte.
Si sa vorbesc si la subiect. Romanul Hyperion mi s-a parut excelent. Tocmai l-am devorat si m-am si apucat de Caderea lui Hyperion.