Motto:
„Ploaia este minunata! Nimic nu se compara cu fiorii pe care ti-i ofera o
furtuna calda de vara ce te surprinde pe o pajiste inflorita de munte […]”
(Lavinia Gogu in ELLE Romania, nr, 153, august 2010, p.101)
M-am intors de cateva zile din excursia prin muntii patriei. Azi am reusit sa fac ordine in poze, sunt gata deci sa relatez cum a fost.
Saptamana 1 – Lazarul si prin imprejurimi
Pe valea Lazarului se urca, intai, urmand drumul forestier care duce la cabana Buta (mai sus de Lupeni, mai sus de Campul lui Neag, inainte de Cheile Butii). Apoi se urmeaza un drum forestier abandonat. El ajungea intr-o vreme pana foarte aproape de cascada din poza de mai sus, dar acum e in paragina. Dincolo de cascada nu se mai poate ajunge pe nicio carare. Am campat intr-o poienita mult prea insorita la vreo suta de metri de podul care marcheaza intalnirea dintre Lazarul si Marea.
Ingrijorarea ca „vom muri de cald” s-a dovedit a fi prematura: ne-a plouat mult, des, zilnic, ne-a pocnit grindina si ne-a batut vantul. Aceste fenomene incepeau, invariabil, la ora la care faceam focul si scoteam de la umbra si racoare ingredientele mesei de pranz. Asta a durat o saptamana si un pic si ne-a constrans la zile compuse din scurte expeditii prin imprejurimi si lungi sesiuni de acoperit focul cu propriile persoane.
Am avut prilejul sa remarcam din nou faptul ca acolo unde se poate ajunge cu masina e imperativa plasarea de jandarmi, caini rai si garduri electrificate pentru vite. Am vizionat numeroase grupuri zgomotoase, am inhalat diversi aburi de mici la gratar prajiti cu lemne verzi (pah!) si am strans de pe carari, din vetre, din copaci si din parau spre 10 kile de gunoi pe care le-am transportat la tomberoanele din zona.
Plictisiti pana la urma de tot acest trai patriarhal, am inaugurat apoi…
Saptamana a doua – Frontul
Urcand cu rucsacii in spate spre Buta intr-o dimineata aparent pasnica, am aflat ca spre noi se indreapta Frontul; am intrebat despre chinezi, dar din pacate nu erau ei, ci o masa de aer rece marcata de autoritati cu un cod galben. Ajunsi la Buta, am hotarat ca sunt din nou zvonuri: ploua, dar nu mai rau decat in alte zile. Am petrecut o noapte la cabana si am fost indeajuns de norocosi incat sa nimerim chiar peste petrecerea de ziua de nastere a cabanierului atasat. Am mancat ce ni s-a pus in farfurie, am baut o bere cu gazdele si apoi ne-am retras.
A doua zi am trecut peste saua Plai Mic si am ajuns in Poiana Pelegii – drum de 2 ore parcurs de noi in 3, multumita cetii si averselor. Am campat, am regasit izvoarele si apoi ne-am odihnit si am facut cunostinta cu vecinii de poiana. In ziua urmatoare ne-am trezit devreme, hotarati sa urcam pe Papusa. Am urcat pe valea Pelegii pana la taul aceleiasi, unde ne-a prins din urma, evident, o ploaie cu spume. Am coborat dezamagiti, hotarati ca a doua zi sa ne gaseasca la Bucura, campati.
Nu stiam atunci ca vremea se poate inrautati. Am urmarit de dimineata grupurile care coborau de la Bucura si am auzit plansetele lor de jale si de frig si de ud si ne-am bucurat ca macar ei plecasera acasa cand a inceput de-a binelea Marea Ploaie cea Haina. Ea a durat in total patru zile. A fost cel mai adesea insotita de-un vant puternic – un cort din poiana a si luat-o la fuga. Izvoarele s-au tulburat, indispozitiile gastrice s-au indesit, de plecat pe jos era prea neplacut. La Bucura fusesera 6 grade in ziua de dinaintea ploilor, la noi 10. Apoi s-a ajuns, jos, la 7-8 in cele patru zile ale terorii.
Si a venit si ziua in care nu a plouat de dimineata, cea in care ne-am facut curaj sa plecam. Am urcat la Bucura, apoi pe Curmatura, apoi am coborat la Pietrele, unde am ajuns inainte sa se insereze de tot. Si peste inca o zi am ajuns in Timisoara, cea in care gunoiul se coace la soare.
Fapte remarcabile
* Se pare ca domnul care este binecunoscut pentru prestarea de servicii de transport Ohaba de sub Piatra-Carnic sufera de o vreme de diverse tulburari de personalitate si de dispozitie. Ele nu il lasa sa mai fie de gasit de clienti (numim astfel oamenii care au discutat cu domnia sa si au cazut de comun acord asupra unei ore la care sa fie luati cu masina si-a unei taxe de participare; noi nu ne aflam in aceasta situatie). Recomandam cu caldura aranjamentele cu alti locuitori ai zonei sau accesul cu automobilul personal. Trebuie mentionat si faptul ca datorita ploilor recente drumul inspre Carnic este foarte denivelat.
* Una dintre asociatiile care se ocupa de Parcul National Retezat a numit in mod atractiv cateva trasee din zona. Noi am parcurs in totalitate Drumul Lupului, marcat cu banda albastra: Cheile Butii – La Fanate – Buta – Plai Mic – Poiana Pelegii – Bucura – Curmatura Bucurei – Gentiana – Pietrele. Nu am zarit niciunul dintre cei 30-40 de lupi din masiv, dar am auzit de la mai multe persoane neintelese intre ele ca in zona Buta-Poiana Pelegii activeaza de cativa ani o ursoaica.
* Daca intalniti pe drumul forestier spre Buta un individ latos conducand un Aro si care va cere 100 de lei pentru a va duce la Buta nu il ascultati 🙂 E un hotoman nemernic, il stie toata lumea.
* Atentie pantofari: Cheile Butii nu pot fi explorate in automobil. Se vede si pe atlasul rutier.
* La chioscul de ziare din gara Simeria nu se mai gasesc nici Dilemateca, nici Dilema Veche. Angajata de acum stie si sa se uite uimita tare la cei care le cer.
* In lungile decenii petrecute in cort am elaborat urmatoarea teorie: in Retezat ploua enorm in timpul verii pentru ca:
1 – e foarte multa apa pe sol: lacuri, paraie, izvoare, ploaie si roua
2 – e cald si/sau vant (am prins, jos, 31 de grade la umbra), deci din aceasta apa se evapora
3 – cand destula apa e evaporata se formeaza nori, apoi ploua
4 – apa plouata revine in lacuri, paraie, etc, si repeta ciclul de la inceput
Pare in regula, nu stim insa precis daca un astfel de circuit al apei in natura poate sa functioneze intr-un perimetru atat de mic. Asteptam cu interes corecturi, completari sau critici.
* Ce am citit in tot acest timp:
Gardner Dozois (ed.), The Year’s Best Science Fiction (vol. 5), Nemira, Bucuresti, 2010
Anne Tyler, Busola lui Noe, Univers, Bucuresti, 2010
Terry Pratchett, Lords and Ladies, Gollancz, UK, 1992
Terry Pratchett, Night Watch, Doubleday, 2002
Recenziile vor urma in scurta vreme.
* In ciuda tuturor obstacolelor noi ne-am distrat, ne-am mai antrenat si ne-am facut plinul de whist pe vara aceasta. Cei care nu mi-au tinut pumnii pot totusi sa fie confruntati cu unele nevralgii, pierderi de memorie sau variate dezastre gospodaresti 🙂
Ramane sa mai spun ca aceasta postare se constituie si in raspuns la o leapsa primita de la chinezu; ea imi cere sa spun care e locul meu preferat din Romania. Raspunsul asta ar fi, Retezat. Si cand ploua si, mult mai bine, cand nu, astea sunt locurile in care ma simt cel mai mult acasa. Pentru ca e colturos si deci, cumva, mai sus intalnesti multi oameni buni, pentru ca e frumos, pentru ca mi-e cel mai familiar din toti muntii care imi sunt dragi.
cum nu am ajuns niciodata acolo (stiu, sunt un mare, mare bou :D), iti multumesc din suflet ca ai pus sare pe rana :))
@chinezu – pai nu e prea tarziu 🙂 pentru un efect complet din pdv meteorologic merita sa mergi vara (caldura, ger, ploaie, grindina, orice doresti exista); altfel e mai fain toamna, dardai nitel dar e vreme buna.
mersi fain de leapsa, btw 😉 nici eu nu am ajuns in zonele de care ai spus tu dar le voi pune pe lista de locuri de vizitat.
welcome back. am fost si noi, dar numai pina unde-a tinut asfaltul, fiind cu junioara din dotare, neintarcata inca intr-ale muntzomaniei. ce-am vazut ne-a placut, recte vom reveni in doi-trei ani, dupa ce antrenam junioara pentru trasee mai lungi de o ora.
@uglybadbear – mersi frumos. juniorii sunt mai greu de urnit, tin minte cum faceam eu cand ma duceau parintii pe munte. apoi am prins microbul si nu am mai avut chef de stat acasa 🙂 pentru trasee mai simple prin retezat puteti sta la Rausor sau la Gura Zlata (la asta nu stiu daca s-a incheiat renovarea).
In Retezat ajungi mai usor pe la Pietrele, te duce masina{ proprie} pina aproape de cabana.Pe la Cimpul lui Neag- Buta- Bucura ai de tras si de urcat.Cred ca am fost de 7 ori in Retezat. Si tot m-as mai duce!
@bebe – Da, dar la Pietrele cazarea e proasta si locurile de cort sunt acum la mama naibii, departe de apa si de orice. Plus ca nu am masina 🙂
Postarea mea era pentru cei cu „junioare in dotare”! 😀
La Pietrele nu am dormit niciodata{nu imi place}.
Idee! Daca ajungeti vre-o data pe Bumbesti- Livezeni opriti-va si dormiti o noapte la Lainici la manastire!
Pardon! Comentariu, nu postare, ca ma bat blogger-i! 😀