Jucatorii de pe Titan

Autor: Philip K. Dick
Titlu: Jucatorii de pe Titan
Editura: Nemira, Nautilus SF, Bucuresti, 2009; 320 pagini; 24 RON
Traducere: Stefan Ghidoveanu, Cristina Ghidoveanu
Titlul original: The Game Players of Titan (1963)
Nota data de mine: *** (din 5)

Cred ca Jucatorii de pe Titan e prima carte de Philip K. Dick care m-a lasat indiferenta; mi s-a parut ca-i o schita pentru romane viitoare – Dick se joaca cu cateva idei interesante, pe care le va trata insa mai OK in scrierile de mai tarziu.

Decorul SF e un soi de post-apocalipsa cozy: oamenii au reusit sa se extermine unii pe altii, dar orasele lor au supravietuit; cateva milioane de supravietuitori cvasi-sterili isi impart teritoriile ramase nelocuite. Ei traiesc confortabil – multumita masinariilor inteligente care au grija de ei si a unor extraterestri binevoitori de pe Titan numiti vugi. Vugii sunt niste forme de viata pe baza de silicon, au in general forma de boț, sunt telepati si joaca cu pasiune un soi de monopoly caruia i se spune Jocul. Ei sunt cei care i-au invatat pe oameni cum sa foloseasca acest joc pentru a-si spori sansele de supravietuire: teritoriile pamantene au fost distribuite jucatorilor, care le pot pierde sau castiga in functie de priceperea lor; la pachet cu teritoriile vin si nevestele. Cuplurile se schimba mereu, in functie de norocul la joc, iar anumite permutari sunt castigatoare – se naste cate-un copil.

Pete Garden, personajul principal din Jucatorii de pe Titan, reuseste sa isi piarda la joc nevasta si un teritoriu la care tinea foarte mult – orasul american Berkeley. Schimbarea temporara a obiceiurilor sale de viata (mutarea intr-un alt oras si intalnirea cu o femeie fascinanta, incercarea de-a recastiga Berkeley-ul, obtinerea unei alte neveste si faptul ca aceasta ramane insarcinata) are ca efect cateva descoperiri teribile: exista o cabala a oamenilor cu puteri PSI (telekinezie, telepatie, precognitie), menita sa-i impiedice pe vugii dintr-un partid extremist sa ii ucida pe ultimii oameni ramasi in viata. Dar vugii sunt telepati si isi pot schimba forma dupa dorinta – ceea ce inseamna ca ii pot manipula pe oameni fara ca acestia sa-si dea seama ce se intampla; mai mult, ei pot sa ia forma oricarui om; si, ca sa punem capac, ei sunt capabili sa ii transporte instantaneu pe oameni pe Titan sau in alte dimensiuni (sau sa-i faca sa creada ca au facut-o).

Jucatorii de pe Titan devine deci o poveste despre identitati schimbatoare; Garden se lupta sa salveze omenirea, dar perceptiile sale sunt in cel mai bun caz nesigure. Omul sufera de tulburari bipolare (perioade de depresie intrerupte de episoade psihotice maniacale); pentru a suporta haosul din propriul cap, el ia tot felul de medicamente psihotrope, combinate cu amfetamine si cu alcool. La acestea se adauga influenta celorlalti actori – oamenii cu puteri PSI si vugii deghizati in oameni cu puteri PSI.

Ce mi-a placut la carte:

* cred ca miza romanului a fost explorarea vietii interioare a lui Garden; din acest punct de vedere cartea e reusita – confuzia, furia si neputinta lui Garden sunt redate bine, la fel si stradaniile lui de-a face un pic de ordine in invalmaseala din capul lui.
* exista pasaje amuzante, de exemplu cele in care oamenii se cearta cu masinariile lor semi-inteligente.

Ce mi-a placut mai putin:

* ideile cu care se joaca Dick nu sunt noi pentru mine (desi cred ca erau noi pentru pentru el cand a scris romanul acesta); le-am mai intalnit, stiam unde va ajunge autorul, de aceea cartea m-a plictisit nitel.
* cartea pare scrisa in graba, mai ales a doua jumatate a sa; ideile principale sunt expuse telles quelles, senzatia mea a fost ca autorul nu a mai avut rabdare sa brodeze pe marginea lor.
* intreaga situatie (post-apocalipsa, Jocul, vugii si planurile lor) are foarte putina logica. E normal ca intamplarile povestite de Garden sa nu aiba logica; dar am o toleranta scazuta pentru romanele in care citim despre intamplari random care au loc intr-o lume random – nu ma pot impiedica sa nu ma intreb de ce ma mai obosesc sa citesc cartea in chestiune.

Mi-e ciuda ca nu am citit romanele lui Dick in ordinea publicarii lor in original; cred ca mi-ar fi placut mai mult aceasta carte daca era o prima experienta a temei identitatii si-a realitatii schimbatoare. Sau poate ca nu, poate ca dintre cele 11 romane publicate de Dick in 1963-1964 e inevitabil ca unele sa fi fost scrise in graba si pentru umplerea cosului zilnic.

Trei recenzii: la CititorSF, pe site-ul SRSFF si pe SFSite.

Goodies

* Primit pe mail:

Zilele porţilor deschise la Centrul Cultural Francez din Timişoara – vineri 23 octombrie (10.00–19.00) şi sâmbătă 24 octombrie (10.00–18.00)

Ce se va petrece:

TÂRG DE CARTE veche în limba franceza: cărţi şi reviste de ocazie în limba franceza la preţul de 3 cărţi = 10 lei; la 6 cărţi cumpărate – una gratuită.

Toţi cititorii care se înscriu / îşi reînnoiesc abonamentul la Cardul Confluenţa Culturilor în săptamana 19 – 24 octombrie 2009, îsi vor putea alege 3 cărţi gratuite în timpul Zilelor Porţilor deschise şi a Târgului de carte, 23-24 octombrie 2009. Cardul respectiv costa 13 euro (tarif intreg)/9 euro (tarif redus, pentru elevi, studenti, pensionari, someri, profesori de franceza) si permite accesul (timp de un an) la mediateca de la CCF si la cea de la Centrul Cultural German; la pachet vin reduceri la produsele/serviciile oferite de cativa parteneri ai celor doua centre culturale (Filarmonica Banatul Timisoara, ceainariile Carturesti, librariile Humanitas si Cartea de Nisip, teatrul maghiar, teatrul german, teatrul national “Mihai Eminescu”, muzeul de arta).

Animatie si voie buna:

# Ateliere educative pentru copii (teatru, dans, creativitate, desen, cântece) – vineri, între 10.00-17.00
# Spectacol Casa ecologică a păpuşilor (cu participarea elevilor de la Liceul J.L.Calderon) – vineri, ora 13.00
# Proiecţia filmului Home de Yann Arthus-Bertrand -sâmbata, ora 14.00
# Curs ludic de iniţiere în limba franceză pentru cei mici : « ♪♫ Mi Re La … chantez avec nous !» -sâmbata, ora 10.30
# Descoperiţi limba franceză acasă la Francezi (oferta de cursuri şi diplome)
# Vânzare de carte – Librăriile Cărtureşti şi Cartea de Nisip
# Prezentarea partenerilor CCF
# Degustare de miere, de ceai, expoziţie de bijuterii hand–made

Si cateva linkuri:

* Kindle, ebook reader-ul Amazon, poate de ieri sa fie comandat din 100 de tari din lumea intreaga (inclusiv din Romania). Despre cat de minunat este puteti citi pe site-ul Amazon; deocamdata de pe Amazon se pot cumpara doar foarte putine carti/reviste pentru Kindle in alte limbi decat engleza.

* Google a anuntat ca in primele luni ale anului viitor se va lansa Goole Editions – un serviciu de vanzare online de carti in format electronic. Planul lor e sa ofere o multime de titluri intr-o multime de formate.

* Doua noi reviste SF: Lightspeed (editata de John Joseph Adams, primul numar va aparea in iunie 2010) si DayBreak (companioana a antologiei Shine, editata de Jetse de Vries si specializata in optimistic near-future SF).

* Concurs la CititorSF: sunt puse la bataie doua carti la alegere de la Nemira. Proba: “Ce carte science fiction/fantasy/horror publicata de editura Nemira v-a placut cel mai mult si de ce?”; raspunsurile se pot da pe site-ul CititorSF pana luni, 26 octombrie.

Mortii incomozi

Autori: Paco Ignacio Taibo II, Subcomandante Marcos
Titlu: Mortii incomozi (lipseste ce lipseste)
Editura: Humanitas, Raftul Denisei, Bucuresti, 2009; 232 pagini; 25 RON
Traducere: Cornelia Radulescu
Titlul original: Muertos incómodos (2004)
Nota data de mine: aproape **** (din 5)

Mortii incomozi este rezultatul colaborarii – de la distanta – dintre un militant zapatist mexican (Subcomandante Marcos) si un autor mexican de romane politiste si thrillere (Paco Ignacio Taibo II). Cei doi nu s-au intalnit – primul i-a propus in scris celui de-al doilea sa colaboreze si a stabilit “regulile jocului”. Capitolele cu numar impar ale cartii au fost scrise de Subcomandante Marcos si au fost trimise prin posta celuilalt autor, care a adaugat capitolele lui.

In Mortii incomozi intalnim doi detectivi care ajung sa colaboreze la un caz: Elías Contreras (colaborator al zapatistilor) si Héctor Belascorán (detectiv privat din Mexico City). Cei doi sunt trimisi sa cerceteze cazul unor apeluri telefonice primite de la un om care murise de vreo 30 de ani, care pare sa fi inviat brusc pentru a isi denunta asasinii.

Mortii incomozi mi s-a parut surprinzatoare – concentreaza in 200 de pagini o descriere critica a societatii mexicane contemporane, cu politicieni care-si vand la kilogram tara si cu tortionari reconvertiti in capitalisti, dar e mult mai complexa de-atat. Povestea politista care da un fir logic cartii e imbogatita de un colaj fantastic de intamplari povestite de personaje neasteptate. Iar analiza societatii mexicane e realizata de toate personajele, astfel incat avem de-a face cu un cor dezordonat de voci mai mult sau mai putin rationale care incearca sa puna un nume tuturor relelor din istoria si din prezentul Mexicului.

O carte politista post-moderna, deci, bine scrisa si intens politizata. Am avut totusi o strangere de inima citind-o: cum se poate sa te simti bine cand citesti o carte despre porcariile din istoria Mexicului? Asta pentru ca Mortii incomozi e entertaining, multe pasaje te fac sa razi chiar daca reactia normala ar fi intristarea.

Bonus:

Despre carte la Mihnea si la dreaming jewel

Un fragment din editia in romana la Liternet

Doua recenzii in engleza: 3:AM Magazine si The Guardian

Aici gasiti primele 6 capitole ale cartii in format PDF, in spaniola.

Poezie de sambata

Pi

by Wislawa Szymborska

The admirable number pi:
three point one four one.
All the following digits are also just a start,
five nine two because it never ends.
It can’t be grasped, six five three five , at a glance,
eight nine, by calculation,
seven nine, through imagination,
or even three two three eight in jest, or by comparison
four six to anything
two six four three in the world.
The longest snake on earth ends at thirty-odd feet.
Same goes for fairy tale snakes, though they make it a little longer.
The caravan of digits that is pi
does not stop at the edge of the page,
but runs off the table and into the air,
over the wall, a leaf, a bird’s nest, the clouds, straight into the sky,
through all the bloatedness and bottomlessness.
Oh how short, all but mouse-like is the comet’s tail!
How frail is a ray of starlight, bending in any old space!
Meanwhile two three fifteen three hundred nineteen
my phone number your shirt size
the year nineteen hundred and seventy-three sixth floor
number of inhabitants sixty-five cents
hip measurement two fingers a charade and a code,
in which we find how blithe the trostle sings!
and please remain calm,
and heaven and earth shall pass away,
but not pi, that won’t happen,
it still has an okay five,
and quite a fine eight,
and all but final seven,
prodding and prodding a plodding eternity
to last.

Previews & links

* Pe blogul Nemira puteti citi cateva pagini din Blestemul Nobilului Foul (Stephen Donaldson). Cartea va aparea in curand in colectia Nautilus.

* Pe site-ul lui J. C. Hutchins va aparea in serial romanul SF 7th Son: Descent; deocamdata e online prima parte din zece (PDF). Va exista si o versiune tiparita scoasa de editura St. Martin’s Griffin. Mi s-a parut interesanta si povestea cartii: Hutchins a fost refuzat de editurile carora le-o propusese, asa ca a oferit gratuit versiunea audio a acesteia. Fanii au fost cei care au facut galagie, si pana la urma o editura a fost convinsa ca e totusi vorba de o carte care se va vinde bine.

* Aici puteti citi doua fragmente din nuvela politista Un soupçon légitime, scrisa de Stefan Zweig. Nuvela a fost publicata pentru prima oara in 1987 in volumul Praterfrühling, dar este inedita in Franta. Un alt fragment din nuvela poate fi citit in numarul pe octombrie al revistei Magazine Littéraire. Mie mi-a placut ce-am citit, dar nu stiu daca am sa ma hotarasc sa dau 10 euro pe carte – jumatate din ea e in germana.

Si cateva linkuri:

* The Electro-Plasmic Hydrocephalic Genre-Fiction Generator 2000, versiunea do-it-yourself si cea automata.

* Blogul Letters of Note – o colectie de scrisori, carti postale, telegrame si notite “care merita o audienta mai numeroasa”. Dintre ele mi-a atras acum atentia aceasta.

* Un ultimele zile m-am amuzat urmarind noile si interesantele aventuri ale lui Sarkozy si ale celor din anturajul lui (ati auzit ca e pazit de jandarmi raiosi?). Dintre toate criticile care-i sunt aduse am retinut-o pe aceasta. Dorind sa-si repare prestigiul ciobit de remarcile despre literatura clasica, dumnealui incearca acum sa reabiliteze filiera “literara” a bacalaureatului pe stil francez.

* Nu stiu cat e de cunoscut webcomic-ul XKCD. Este unul dintre site-urile de benzi desenate pe care le citesc si am aflat ieri ca a aparut si prima carte XKCD.

* Si o stire de la CititorSF: in 16 si 17 octombrie va avea loc la Timisoara Sesiunea Helion Editia a XXIII-a. Programul sesiunii poate fi citit aici. Nu stiu daca o sa reusesc sa ajung la vreo manifestare – si imi e ciuda, sunt multe si interesante.

Bluebeard’s Egg

Autor: Margaret Atwood
Titlu: Bluebeard’s Egg
Editura: Vintage, London, 1998; 288 pagini; 40 RON
Nota data de mine: *** si jumate (din 5)

Bluebeard’s Egg a fost publicata prima oara in 1983 si reuneste 14 povestiri asemanatoare ca tematica: relatiile dintre femei si barbatii alaturi de care traiesc ele; doar patru povestiri se indeparteaza un pic de tema principala, fiind mai degraba autobiografice si analizand relatiile mama-fiica.

O carte despre femei, deci, desi in doua sau trei povestiri Atwood le da glas si personajelor masculine, invitate sa-i exprime punctul de vedere. Povestirile sunt scrise ca niste studii detaliate ale psihologiei personajelor – cu precizie si fara ocolisuri stilistice.

Femeile din Bluebeard’s Egg se confrunta cu situatii mai mult sau mai putin dramatice. Una dintre ele are un sot mohorat si surmenat si nu are curajul sa-l intrebe daca ea este de fapt problema; o alta ii intretine pe cativa poeti, care isi castiga respectul de sine facand misto de ea; o alta e fericita ca sotul ei e extrem de prost, dar descopera ca el e cel smecher.

Povestirile care mi-au placut cel mai mult sunt Uglypuss, The Sin Eater si Scarlet Ibis. In prima, o femeie ajunge sa ii faca rau pisicii fostului ei prieten si sa se intrebe daca a devenit ea insasi o fiara. In a doua, un barbat descopera ca toate femeile din jurul sau se subtiaza si risca sa dispara. In ultima, o sotie se straduie sa-si inveseleasca sotul, dar singurul moment in care el e fericit e in timpul unui accident, cand are prilejul sa arunce apa afara dintr-o barca in curs de scufundare.

Ce mi-a placut: personajele si intamplarile ar putea sa fie reale, iar Atwood analizeaza fiecare “caz” cu o precizie care te face sa intelegi de ce oamenii ajung in situatii in care viata lor li se poate parea viata unor straini. Autoarea distruge ara mila micile iluzii care ii pot impiedica pe oameni sa isi dea seama pe ce se bazeaza relatiile lor cu partenerii de viata sau cu parintii.

Ce mi-a placut mai putin: stilul lui Atwood e foarte impersonal, lipsit de empatie, impiedica implicarea emotionala a cititorului in povestiri. Bluebeard’s Egg e o carte impersonala, iar unele intamplari pot le para banale cititorilor care nu s-au confruntat cu evenimente asemanatoare.

Un citat din prima povestire din volum, Significant Moments in the Life of my Mother:

One of the great amusements for the girl boarders and the sons of the family was amateur theatre. Young people – they were called “young people” – frequently performed in plays which were put on in the church basement. My mother was a regular actor. (I have a stack of the scripts somewhere about the house, yellowing little booklets with my mother’s parts checked in pencil. They are all comedies, and all impenetrable.) “There was no television then,” says my mother. “You made your own fun.”

For one of these plays a cat was required, and my mother and one of the sons borrowed the family cat. They put it into a canvas bag and drove to the rehearsal (there were cars by then), with my mother holding the cat on her lap. The cat, which must have been frightened, wet itself copiously, through the canvas bag and all over my mother’s skirt. At the same time it made the most astonishingly bad smell.

“I was ready to sink through the floorboards,” says my mother. “But what could I do? All I could do was sit there. In those days things like that” — she means cat pee, or pee of any sort — “were not mentioned.” She means in mixed company.

I think of my mother driven through the night, skirts dripping, overcome with shame, the young man beside her staring straight ahead, pretending not to notice anything. They both feel that this act of unmentionable urination has been done, not by the cat, but by my mother. And so they continue, in a straight line that takes them over the Atlantic and past the curvature of the earth, out through the moon’s orbit and into the dark reaches beyond.

Meanwhile, back on earth, my mother says: “I had to throw the skirt out. It was a good skirt, too, but nothing could get rid of the smell.”

Aici puteti gasi o prezentare a cartii si linkuri catre cateva recenzii si eseuri.

Linkuri

* Cei de la Nemira organizeaza un nou concurs: Care este genul tău de… suspans?. Cerinta: un text de maxim 5000 de semne despre literatura de suspans (politista, thriller, horror, spionaj). Premii: cinci pachete de cate sapte carti la alegere. Termen-limita: 23 octombrie.

* Un articol de la Sci Fi Wire: Could a sci-fi writer win the Nobel Prize for Literature?.

* Pe site-ul Guardian puteti citi o povestire scrisa de Hilary Mantel, castigatoarea de anul acesta a premiului Booker.

* Si un eveniment de care nu stiam: noiembrie este, in SUA, The National Novel Writing Month.

Poezie de sambata

A Drink With Something In It

by Ogden Nash

There is something about a Martini,
A tingle remarkably pleasant;
A yellow, a mellow Martini;
I wish I had one at present.
There is something about a Martini,
Ere the dining and dancing begin,
And to tell you the truth,
It is not the vermouth–
I think that perhaps it’s the gin.

Breaking niuz

* Tocmai s-a anuntat castigatorul pe anul acesta al premiului Nobel pentru literatura: Herta Müller, scriitoare germana de origine romana, nascuta in 1953 in Niţchidorf, judetul Timiş. Ea a publicat pana acum vreo 20 de carti (romane, colectii de povestiri, volume de poezie). Dintre scrierile sale traduse in romana: Încă de pe atunci Vulpea era Vînătorul (Univers, 1995), Este sau nu este Ion (Polirom, 2005), Regele se-nclina si ucide (Polirom, 2005), Animalul inimii (Polirom, 2006), În coc locuieşte o damă (Vinea, 2006).

Salut cu o imensa bucurie patriotica aceasta stire, etc., etc.

Si cateva stiri din ultimele zile:

* Marti s-a anuntat castigatorul premiului Booker: Hilary Mantel, pentru romanul istoric Wolf Hall. Cartea pare faina, trebuie sa o caut.

* Tot marti a aparut numarul pe octombrie al revistei Nautilus, cuprinzand si un articol al mult-stimatului ursulet din coltul hartii: Despre nocivitatea mega-sellerelor.

* Revista scriitorului va publica in fiecare luna cate o povestire, aleasa de juriul revistei si premiata cu 100 de euro.

* O ultima stire, primita pe mail: Miercuri, 14 octombrie, la ora 19.00, la Povestitorii de la Sosea, invitatul serii va fi Radu Cosasu. Moderator – Paul Cernat. Detalii aici.

Seducatoarea din Florenta

Autor: Salman Rushdie
Titlu: Seducatoarea din Florenta
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Seria de autor “Salman Rushdie”, Iasi, 2009; 376 pagini; 44.95 RON
Traducere: Dana Crăciun
Titlul original: The Enchantress of Florence (2008)
Nota data de mine: *** si jumatate (din 5)

Despre Seducatoarea din Florenta se poate scrie (si s-a scris deja) mult. Cartea-i aparent simpla – un basm cult care vorbeste tocmai despre basme si in care personaje istorice reale se intalnesc cu personaje de poveste.

La curtea imparatului mogul Jalaluddin Muhammad Akbar soseste un ambasador al reginei Elisabeta I, care-i marturiseste imparatului ca el este, de fapt, unchiul sau. Akbar descopera astfel ca una dintre stra-matusile lui traise o vreme in Europa si isi doreste sa afle povestea vietii ei. Ea a fost “seducatoarea din Florenta” – pe rand sclava, regina, amanta de razboinici si vrajitoare ce fuge din calea familiei Medici.

Povestea e frumoasa, la fel si povestioarele secundare, mai putine de o mie si una dar intrepatrunse intr-un mod familiar celor care le-au citit pe acelea. Dar mai interesant e ce se intampa cu aceste povesti dupa ce ele sunt spuse – puterea pe care o capata ele asupra lui Akbar si-a celorlalti ascultatori. O poveste spusa cum trebuie poate sa darame un imperiu sau sa sece un rau.

Una dintre temele lui Rushdie este cea a imaginatiei si-a influentei sale. In Seducatoarea din Florenta imaginatia poate sa creeze lucruri reale – Akbar isi ia ca sotie preferata pe o femeie zamislita de imaginatia sa, iar locuitorii Florentei se vindeca de tot felul de boli doar pentru ca parfumul seducatoareai ii face sa creada ca este o sfanta.

O alta tema interesanta e cea a femeii perfecte. Toate personajele feminine din carte sunt conduse de barbati, meritele lor fiind judecate in functie de cat de fericiti in pot face pe acestia. Concubina imaginara a imparatului Akbar e prima care descopera limitele acestei conditii: desi el o faurise dupa dorintele lui, ea nu e totusi in stare sa-i indeplineasca aceste dorinte. E nevoie de sfaturile unor femei intelepte pentru a-i dezvalui fetei acele lucruri pe care barbatii nu le stiu (si deci nu isi imagineaza ca trebuie sa le aiba o nevasta).

Acestea nu sunt singurele teme care pot sa fie descoperite sub urzeala basmului; personajele lui Rushdie (printre care il gasim chiar si pe Machiavelli) discuta filosofie, politica si etica, unele dintre ele servind drept goarna pentru ideile personale ale autorului. Nu lipseste nici scurta si traditionala rafuiala cu musulmanii habotnici.

In mod bizar, poate, avand in vedere faptul ca-i vorba de un basm si ca bogatia de intamplari, teme si idei e foarte mare, Seducatoarea din Florenta nu a fost o lectura foarte placuta. A trebuit sa ma lupt cu plictiseala si cu somnul ca sa trec de prima jumatate a cartii; cred ca una dintre cauze e extrema finisare a fiecarei fraze si a cartii in totalitatea sa. Rushdie a vrut sa fie rafinat, este foarte pedant si indragostit de modul in care scrie. Iar efortul depus de el la cizelarea frazelor trebuie depus si de cititor la descifrarea lor – problemele aparand daca nu esti la fel de indragostit ca autorul de inteligenta lui remarcabila. Doar dupa ce am terminat de citit cartea am putut sa zic ca mi-a placut ce-am citit.

Doua recenzii faine:

Observator Cultural

The Guardian