Bora Bora

Autor: Alberto Vazquez-Figueroa
Titlu: Bora Bora
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2008; 396 de pagini; 29.95 RON
Titlul original: Bora Bora (1993)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Bora Bora e o insula de vreo 30 de kilometri patrati din Pacificul de Sud (cea mai cunoscuta vecina a sa e Tahiti) si e actualmente casa catorva mii de cetateni francezi de peste mari si tari. Intamplarile din Bora Bora au insa loc ceva mai devreme, cand europenii nu ajunsesera inca prin zona. Tribul care locuia pe-atunci pe insula cunostea o foarte mica portiune din oceanul care il inconjura, stia ca pamantul e plat si acoperit de ape si ca intinderea mare de pamant de la est de el (America de Sud) e marginea lumii.

Cartea semana mult cu cele care-mi placeau in copilarie: se spune o poveste si se exploreaza o lume exotica – aproape Jules Verne. Locuitorii insulei sunt atacati intr-o noapte de niste salbatici uriasi, veniti de la nord-vest. Acestia le distrug satul, il ucid pe rege si rapesc cateva fete, printre ele si pe printesa Anuanua – singura mostenitoare a regelui Pamau. Ramasi fara conducator, locuitorii insulei decid sa ii gaseasca pe atacatori, sa se razbune si sa le recupereze pe fetele rapite.

Povestea e simpla si liniara, personajele vii (centrala e povestea a trei adolescenti care invata sa fie adulti in timpul lungii calatorii pe mare pana la insula salbaticilor), iar ce-am aflat despre obiceiurile polinezienilor e interesant si credibil. Alberto Vazquez-Figueroa a trait multi ani in insulele Polineziei Franceze si a scris multe carti in care intamplarile se petrec aici, deci am avut incredere in ce scrie.

Am aflat ca pe-atunci polinezienii imparteau lumea in 5 cercuri concentrice, in functie de cat de multe stiau despre ele. Primul cerc era zona din jurul insulei lor, iar ultimul incepea acolo unde constelatiile dupa care isi ghidau navele nu mai erau deloc familiare. Din al cincilea cerc intoarcerea acasa era aproape imposibila. Am mai aflat ca fiecare om din comunitatea lor avea un rol pentru care se pregatea ani intregi (navigatorii invatau constelatiile si mestesugurile marii, Omul-Intoarcere era cel pe pielea caruia se tatuau reperele calatoriilor de explorare, Oamenii-Memorie arhivau in mintea lor legile si istoria locului). Ca desi fierul si bronzul nu erau inca cunoscute, vapoarele construite de polinezieni erau rapide, rezistente si autonome chiar si in cazul calatoriilor ce durau ani si ani. Si ca orice femeie tanara putea (si era incurajata) sa aiba idile cu toti tinerii necasatoriti din comunitate inainte de a se decide cu care dintre ei sa se marite.

Alberto Vazquez-Figueroa se tine departe de ideea romantica a „bunului salbatic” – personajele lui au si bune si rele, confruntarile dintre triburile rivale sau intre sectele aceluiasi trib sunt relativ frecvente si adesea violente, iar unele obiceiuri ale locului sunt crude (de exemplu sacrificarea cuiva atunci cand se lansa la apa un nou vas). Salbaticii lui sunt mai degraba sanatosi – mananca bine, au tot ce le trebuie, sunt amabili si politicosi unul cu celalalt si sunt fericiti cu viata pe care o duc.

Cartea mi-a placut foarte mult – e o poveste frumoasa. Cred ca poate sa fie citita si de copii, daca le plac aventurile pe mari. Am de gand sa citesc si celelalte carti de Alberto Vazquez-Figueroa aparute la Polirom (mai sunt inca patru, dintre care Bora Bora e prima pe care o cumpar). Recunosc ca ma asteptam la altceva – pictura de Gauguin de pe coperta si influenta Paradisului de dupa colt au fost hotaratoare cand am cumparat-o . Dar a fost bine si asa.

Read Full Post »

Clanurile de pe Alpha

Autor: Philip K. Dick
Titlu: Clanurile de pe Alpha
Editura: Nemira, colectia Nautilus SF, Bucuresti, 2008; 320 de pagini; 19.90 RON
Titlul original: Clans of the Alphane Moon (1964)
Nota data de mine: * * * si jumatate (din 5)

Clanurile de pe Alpha a fost scrisa de Philip K. Dick intr-o perioada de maxima productivitate – intre 1963 si 1964, manat de nevoia de bani si incurajat de premiul Hugo primit pentru Omul din castelul inalt, Dick a publicat 11 romane si 16 povestiri. Cartea preia o tema despre care Dick scrisese deja in Shell Game (o povestire aparuta in „Galaxy Science Fiction” in 1954, in care un grup de bolnavi psihic naufragiaza pe o planeta si se cufunda intr-o psihoza colectiva din care nu mai pot iesi – pentru ca un paranoic nu poate sa masoare in ce masura e el paranoic si in ce masura chestiile de care se teme sunt reale).

In carte exista doua fire principale ale actiunii. Primul ii are ca protagonisti pe fostii pacienti ai unui spital psihiatric infiintat de terrani (pamanteni) pe luna Alpha III M2, lasati in voia soartei timp de 25 de ani din cauza unui razboi intre Terra si Alpha (civilizatia dominanta din sistemul solar in care se afla luna aceea). Terranii trimit o misiune spre Alpha III M2, scopul fiind recuperarea controlului asupra ei. Dar fostii pacienti sunt acum stapanii locului, si s-au descurcat surprinzator de bine.

Societatea lor e organizata in clanuri – fiecare cuprinzand oameni cu tendinte marcate spre o boala psihica sau alta. Fiecare clan e insarcinat cu o parte a lucrurilor care trebuie facute – maniacii inventeaza masinarii si arme, paranoicii sunt politicieni si creatori ai unor sisteme de aparare complexe, obsesiv-compulsivii devin birocrati, iar schizofrenicii si hebefrenicii pot sa devina mistici, vizionari si profeti (sau maturatori si pierde-vara, in functie de capacitati).

Al doilea fir al actiunii ii are ca eroi pe Mary si Chuck Rittersdorf, doi soti dependenti parca de ura care ii uneste. Mary e psiholog conjugal, cu o specializare in aducerea la pamant a propriului sot. Chuck decade din pozitia de angajat CIA modest in cea de om obsedat de uciderea nevestei, somer, cu tendinte suicidare. Unii au vazut in Mary Rittersdorf o copie a Annei Williams Rubinstein, cea de-a treia sotie a lui Dick, de care acesta a divortat in 1964 si pe care o descria mai tarziu in cuvinte tandre (scorpie lacoma si manipulatoare, de exemplu).

Ideea centrala a cartii mi s-a parut ca e aceea ca bolnavii psihic traiesc intr-o lume pe care o stapanesc, la care sunt adaptati, si ca pentru ei aceasta e lumea reala (in carte apar inclusiv personaje care sunt capabile sa proiecteze in lumea „reala” personaje din lumea lor interioara, de exemplu dragoni care scriu cu foc pe cer). Bineinteles, e posibil ca in contact cu astfel de persoane perceptiile asupra realitatii sa se schimbe chiar si pentru cei in toate mintile, care ajung un soi de invitati in psihozele altora. Ca realitatea e ceea ce facem noi din ea aflasem deja de la Dick (si de la Bender!), interesanta in carte mi s-a parut societatea bolnavilor (desi mi s-a parut implauzibila – de ce ar colabora paranoicii unul cu altul? sau maniacii? nu cred ca astfel de comunitati bazate pe simptome ar aparea spontan – sa te vezi intr-o oglinda perfecta poate sa fie descurajant).

Interesante si adesea foarte distractive sunt si detaliile si personajele secundare, mai ales o ciuperca uriasa si telepata si toate bucatile in care apar agenti CIA (paranoicii de pe Alpha III M2 sunt mici copii). Din pacate desfasurarea actiunii din primul plan (relatia sotilor Rittersdorf si incercarile clanurilor de a-si pastra independenta) sufera din cauza unei anumite grabe – mi s-a parut ca Dick sare prea repede peste etape si poveste incepe sa scartaie. Desi sfarsitul cartii e satisfacator din punct de vedere emotional (Chuck e razbunat, nevasta era aia nebuna si el e singurul om normal la cap din toata adunatura) mi s-a parut ca e aruncat acolo fara ca povestea sa evolueze firesc inspre acel deznodamant.

Philip K. Dick nu e scriitorul meu SF preferat (cel mai mult m-a nedumerit Ubik – care mi-a placut pana la ultimul capitol, apoi m-a lasat in ceata). Mi-au placut mult mai mult Omul din castelul inalt si Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch. Clanurile de pe Alpha mi s-a parut ceva mai slaba decat acestea din urma (dar nu o carte slaba – doar perfectibila!), mai putin lucrata si cu multe idei care meritau sa fie dezvoltate mai mult.

Alte pareri:

Nemira Books
Balin Feri
Alex Boldea
Doua recenzii in engleza la philipkdickfans.com

Read Full Post »

„SF de top”

* Citesc in numarul pe aprilie din „Dilemateca”, pagina 9: ca romanele SF&F se vand din ce in ce mai bine in Romania (Diverta spune ca vanzarile pe 2008 au fost cu 300% mai mari decat cele din 2007 – bravaaa!); ca dintre romanele SF&F cel mai bine se vand cele de la Nemira (mai ales Nautilusurile si – surpriza numarul 1 – seria Fundatia a lui Asimov; ca urmeaza apoi cartile de la Tritonic (de-aici se vand bine Neil Gaiman si Roger Zelazny) si Rao (cu vampirii lui Stephanie Meyer si cu romane fantasy).

Din cate stiu seria Fundatia nu s-a mai reeditat de un numar bun de ani. N-am vazut-o niciodata la Diverta (n-au sectiune de anticariat, din cate stiu). E un mister pentru mine cum reusesc totusi sa o vanda.

Surprize mai mari am avut la topul celor mai bune vanzari. Conform „Dilematecii” (si a datelor primite de la Diverta), in 2008 topul celor mai bune vanzari a aratat asa: locurile 1, 2 si 3 – „volumele trilogiei Dune de Frank Herbert (Editura Tritonic)”, locul 4 – Alchimistul. Secretul nemuritorului de Michael Scott (RAO), locul 5 – antologia The Year’s Best Science Fiction (Nemira, nu e precizat volumul).

Chestia cu „trilogia Dune” de la Tritonic e cea mai buna din articol… Presupun ca se refera la productiile nemuritoare ale lui Pinky and the Brain (aka Brian Herbert si Kevin J. Anderson), deci ca e doar o confuzie de prenume de autor. Dar tot m-am distrat.

Ultima fraza a articolasului pune capac: aflu ca „alaturi de scriitori de literatura SF deja consacrati – Gheorghe Sasarman, Sergiu Farcasan, Ion Hobana sau Ovid S. Crohmalniceanu -, anul trecut si-au atras public si scriitorii din generatiile mai noi: Dan Dobos, Marian Coman, Michael Haulica, Catalin Sandu sau Costi Gurgu”. Eu de-aici inteleg ca in 2008 s-au vandut bine nu doar cartile deja consacratilor, ci si cartile celor din generatiile mai noi. Si vin cu intrebarea: se gaseste de vanzare la Diverta vreo carte SF a unui consacrat? Dar vreuna a unuia nou? In Timisoara raspunsul e „nu”; presupun ca exista minuscula sansa ca la Bucuresti sa fie. Daca stiti de asa ceva dati-mi de stire, platesc gras 🙂

In rest numarul pe aprilie e interesant – multe recenzii, un dosar despre „Pif”, un interviu cu Will Self, cateva povesti de la targurile de carte de la Ierusalim, Leipzig si Paris.

* In week-end am tinut pumnii pentru nominalizatii romani de la Eurocon 2009 (au fost nominalizari la mai toate categoriile, a castigat Dan Dobos la categoria Encouragement Awards – excelent). O lista cu nominalizatii gasiti aici. Se pare ca la anul s-ar putea sa fie mai bine, SRSFF va face parte de facto din Societatea Europeana de SF (ESFS), se va vota, se va propune.

Read Full Post »

Free stuff – reloaded

* Numarul 10 din „Shimmer – Speculative fiction for a miscreant world” poate fi descarcat gratis de-aici (link greu de observat, langa poza cu coperta, acolo unde scrie giving it away for free). Inauntru sunt 12 povestiri (autori: Stephanie Burgis, Caitlyn Paxson, Nir Yaniv, Shweta Narayan, Richard S. Crawford, Silvia Moreno-Garcia, Caroline M. Yoachim, Jessica Paige Wick, Becca De La Rosa, Claude Lalumière, Alex Wilson, Sara Genge) si un interviu cu Cory Doctorow – despre Little Brother, libertati cetatenesti si responsabilitatile de parinte. M-a distrat ultimul raspuns:

Q: How many writers does it take to screw in a light bulb?
A: Two. But they have to be really small. And well-lubricated.

PDF-ul cu revista e busit intr-un mod interesant – aici n-a mers de deschis decat cu Ghostview, kpdf si xpdf au dat in cor eroarea asta: Bogus memory allocation size. Neat.

* La CititorSF puteti citi povestirea Minunata Caoara de Costi Gurgu.

* Intre 23 si 29 martie e „Saptamana editurii Bastion”. In dupa-masa asta se lanseaza Rock me Adolf Adolf Adolf de Silviu Genescu (ora 17, sala revistei „Orizont”), iar duminica de la 12 in Piata Operei editura va oferi gratuit carti si reviste. Sper ca vor da si Helioane. Cate unul, sa ajunga la toti.

Read Full Post »

Bibliotecile mele

A circulat mai demult o „leapsa cu biblioteci”. Eu inca n-aveam blog pe-atunci, dar profit acum de faptul ca am facut un pic de ordine ca sa prezint bibliotecile mele. Sunt trei la numar, maximul pe care l-am putut inghesui intr-o garsoniera pentru ca sa mai incapa si doi oameni in ea (consideratiile privind spatiul ocupat de carti si modul optim de stivuire al acestora sunt o tema recurenta de discutie intre mine si scumpul colocatar – si dau oarecum tonul descrierii ce urmeaza).

Numarul 1:

Design: n-are (rama+ 7 rafturi, scandura). Continut: multe carti in format mic (Biblioteca Polirom, Cartea de pe noptiera, cate ceva de la Leda, Nemira); raftul de SF-uri – cateva au migrat pe rafturile de jos; cateva carti de autori romani; carti mai vechi (Univers, Romanul de dragoste, BPT); pe ultimul raft sunt carti ingineresti, de sah si de fotografie.

Cartile sunt puse pe un rand si completez cel de-al doilea rand pe masura ce mai cumpar carti. Deocamdata cele doua rafturi de jos sunt pline-pline, pe restul mai e ceva loc.

Dintre preferatii mei aici sunt Hasek, Philip Roth, Saul Bellow, Henry James, Graham Greene, Salman Rushie, Saramago, Canetti, W. Somerset Maugham, Ishiguro.

In poza se insinueaza gratios si ficusul, mandria casei – e mai inalt decat mine si avem cam aceeasi varsta.

Numarul 2:

Design: n-are (rama+10 rafturi, scandura vopsita in alb; corpul e suspendat). Continut: in mijloc carti format mai mare – albume, dictionare, atlase, benzi desenate, cateva reviste). In rest, carti pe doua randuri (Biblioteca Polirom, Humanitas – format mai mare, Art, Nemira, Leda, Curtea Veche, Trei, in spate exista si cateva de la Rao).

Pe-aici se gasesc Margaret Atwood, Vonnegut, Bulgakov, Romain Gary, Julian Barnes si multi sud-americani.

Numarul 3:

Design: n-are (rama+7 rafturi, scandura). Continut: sus de tot sunt cateva carti de invatat limbi straine si cateva dictionare. Apoi raftul de literatura in engleza (multi clasici, cativa contemporani). Apoi doua rafturi de literatura in franceza (mai mult contemporani, plus cateva manuale de istoria literaturii franceze). Mai jos – doua rafturi de carti de socio-umane (politologie, sociologie, antropologie, ceva filosofie, istorie, eseistica) + Le Petit Larousse, cinstea noastra si mandria. Pe ultimul raft – o colectie mica de reviste (New Scientist si La Recherche; am strans si numerele din Dilemateca si National Geographic, dar sunt dosite; colectia Lire am donat-o) si colectia Cotidianul + cateva carti de la Polirom pe care le-am exilat.

Cartile sunt puse pe doua randuri si acum completez la randul al treilea. Sunt inghesuite bine – aproape toate cele din Cotidianul sunt in spatiul ala mic de jos, de exemplu.

Asta-i biblioteca cea mai „a mea” din cele trei – cu Henry James (din nou), Mark Twain, Paul Auster si tot felul de francezi mai mult sau mai putin faimosi.

In total sunt in jur de 1000 de carti, cumparate mai ales in ultimii 4-5 ani. Criteriile de organizare au fost, in ordinea importantei: tematica; limba in care sunt scrise cartile; editura; colectia; daca am citit deja cartea (daca da – pe randul din spate; daca nu – in fata). E o biblioteca consultata des, acum arata ordonat pentru ca statea cuminte la pozat.

Cartile copilariei le-am lasat acasa (am pastrat Habarnam, doctorul Aumadoare si alte cateva). Am mai ales autori contemporani; clasicii, autorii romani, poezia, albumele de arta, critica si istoria literara si inca multe altele sunt la parintii mei si la cei ai printului consort si le imprumutam de la ei. Am inceput sa lucrez si la un inventar (am gasit un programel de management al colectiilor destul de fain – Tellico).

Din poze nu cred ca pare nu stiu ce colectie (fotograf prost + poate ca nu e cine stie ce colectie; e mai degraba un puiet deocamdata), dar sunt cartile pe care mi le-am dorit cel mai mult si-mi place sa le am in jurul meu. Prima carte din biblioteca mea a fost Conjuratia imbecililor de John Kennedy Toole (Nemira, 1995) – am facut economii serioase ca sa mi-o iau – iar cea mai recenta achizitie e Baietii si alte povestiri de Mario Vargas Llosa (Humanitas, 2009).

Read Full Post »

Free stuff

Inca una dintre povestirile nominalizate la Hugo poate fi citita gratis online: Ted Chiang, Exhalation (aparuta in Eclipse 2: New Science Fiction and Fantasy). Mai sunt si alte povestiri la liber acolo si doua romane, Butcher Brid de Richard Kadrey si Grey de Jon Armstrong.

Pe site-ul AnticipationSF e cea mai prietenoasa lista cu nominalizatii la Hugo pe care am gasit-o pana acum – exista inclusiv link-uri catre ce se poate citi pe gratis.

Am gasit si o lista cu 95 de povestiri care au fost puse de curand pe Free Speculative Fiction Online.

Read Full Post »

Unchiul meu Ulise

Autor: Jiří Marek
Titlu: Unchiul meu Ulise
Editura: Art, Bucuresti, 2007; 328 pagini; 19.5 RON
Titlul original: Můj strýc Odysseus (1974)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Despre Jiří Marek am izbutit sa aflu doar ca a trait intre 1914 si 1995, ca a fost membru al partidului comunist ceh, ca a scris 10 carti si scenariile pentru 20 de filme. „Unchiul meu Ulise” am gasit-o doar zilele astea, nu stiu cum de nu am remarcat-o pana acum – de obicei cumpar orice roman cehesc imediat cum dau de el.

„Unchiul meu Ulise” e povestea lui Josef Frajvald. Nascut pe vremea cand Viena era buricul pamantului si mort in ajunul inceputului celui de-al Doilea Razboi Mondial, unchiul naratorului a avut meserii diverse, care l-au adus in contact cu variate parti ale societatii austro-ungare. Fiu de geambas ceh, student la Medicina Veterinara la Viena, inventator de prafuri binefacatoare in intentie dar totalmente ineficiente, antreprenor de pompe funebre si, spre sfarsit, pensionar, Frajvald a trait intre Viena si Praga si a luat ce-i mai bun din ambele capitale.

Cartea e o satira a societatii central europene, dar umorul e subordonat actiunii cartii si e mai diluat decat la Hasek. Mi-a placut cartea pentru amestecul de natii, infratite de neincrederea in autoritati, de arta descurcarii si de dragostea pentru mancarea buna si pentru bere. Asta vroiam sa citesc si cu asta am fost servita. In plus, cartea exploreaza posibilul destin al lui Ulise, daca el s-ar fi nascut langa Praga la inceputul secolul XX – de departe ar fi putut sa fie acelasi, de-aproape detaliile schimba totul.

Un fragment, despre lansarea pe piata a produsului „INSECTIN, praf impotriva insectelor suparatoare, discretia folosirii garantata, cina a incercat o data nu mai renunta. Preparat de Dr. F., dupa o verificata reteta indiana”:

– […] Dar baga de seama, eu nu declar ca praful meu starpeste intr-adevar plosnitele.
– Bine, bine, dar daca dupa folosirea lui nu crapa nici o plosnita, oamenii vor depune impotriva ta plangere pentru inselaciune, intrucat, printr-o practica vicleana, spunand ca praful ajuta, ai dobandit bani pentru un lucru lipsit de valoare sau de o valoare considerabil mai mica decat pretul de vanzare, spuse juristul, mandru de peroratia sa.
– Cine ti-a spus ca praful meu va fi scump?
– Si atunci cum vrei sa castigi, aiuritule?!! racni juristul.
– Cum? Foarte simplu. Prin aceea ca praful va fi foarte ieftin si cat se poate de ineficient. Iar oamenii care il vor cumpara vor intelege, pe buna dreptate, ca pe bani putini si muzica e putina. Unul va ridica din umeri nepasator, altul, dimpotriva, se va infuria, jurand sa nu mai cumpere in viata lui asemenea ciuruc. De povestea asta insa, se poate tine seama, intemeind intreaga afacere tocmai pe aceste considerente. Pentru un praf de zece creitari n-o sa faca nimeni plangere impotriva noastra… (pp. 68-69)

Traducerea in limba romana e foarte buna – culoarea locala e pastrata si nu exista furculisioane. Singurul lucru suparator in carte e folosirea arbitrara a virgulei – capac i-a pus plasarea ei intre „ramas” si „bun” cand isi luau doua personaje la revedere.

Read Full Post »

The Year’s Best Science Fiction – 4

Autor: Gardner Dozois (ed.)
Titlu: The Year’s Best Science Fiction: antologiile Gardner Dozois. Vol. 4
Editura: Nemira, colectia Nautilus SF, Bucuresti, 2008; 732 pagini; 78.9 RON
Titlul original: The Year’s Best Science Fiction: Twenty-Second Annual Collection edited by Gardner Dozois, 2 (2005)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Cand plec in voiaj (mai ales inspre locuri fara librarii) prefer sa iau cu mine cate o antologie babana – fie SF fie mainstream. Parca e mai mic riscul sa nu-mi placa sau sa termin cartea inainte sa ma intorc acasa.

Volumul 4 din antologiile Dozois mi s-a parut egal cu al doilea si al treilea – in primul au fost cam multe greseli de traducere si redactare, chiar daca povestirile erau OK. Am sa le iau pe rand:

* Albert E. Cowdrey, Triburile de pe Bela: din punctul meu de vedere antologia incepe bine. O colonie miniera pamanteana de pe o planeta cu anotimpuri foarte lungi e atacata de extraterestrii de-acolo. Actiunea e palpitanta, dar nu deosebita – alienii ii mananca pe toti, s-au mai vazut cazuri – dar mi s-au parut interesante implicatiile functionarii unei societati care se confrunta cu anotimpuri de zeci de ani si cu conditii meteo extreme in fiecare anotimp – vara planeta se desertifica, iarna ingheta bocna.

* William Sanders, Sitka: Jack London si Lenin intra intr-un bar. Neinteresant. Am sarit peste.

* Daniel Abraham, Iar Leviathanul plansese: o grupare anti-tero in care agentii sunt interconectati da peste un fenomen straniu – fetite foarte asemanatoare ca infatisare si comportament care ii urmaresc. Se deduce ca poate oamenii sunt un soi de celule ale unui organism mai mare, dotat cu constiinta de sine. Interesant, dar nu mai mult.
Povestirea e gratis aici.

* Colin P. Davies – Luptatorii: luptatorii sunt un soi de balene ucigase, nascuti de femeile de pe o planeta pentru a le apara orasul de demoni. Eu cu atata am ramas din poveste.

* Stephen Baxter, Mayflower II: povestea incepe foarte bine. Colonistii de pe un asteroid sunt amenintati de o flota venita dinspre Pamant si decid sa trimita niste nave inspre alte sisteme solare, ca sa se salveze macar cativa dintre ei. Una dintre nave calatoreste 25 de mii de ani, pana cand e prinsa din urma de cei de-acasa. Intre timp societatea de pe nava evolueaza, apoi calatorii insisi. Mi s-a parut una dintre cele mai intersante povestiri din volum, chiar daca e un pic lungita pe la sfarsit. Am aflat si ca face parte dintr-o serie mai lunga – Xeelee – pe care am sa o caut.

* Caitlin R. Kiernan, Calarind bivolul alb: o povestire foarte intensa, in ciuda faptului ca putea fi scrisa mai bine (se sare des de la una la alta, unele fire narative se pierd, povestirea e scrisa, parca, de cineva care asista la evenimente fara sa le inteleaga pe deplin). Oamenii descopera extraterestri pe o luna de-a lui Jupiter, dar acestia sunt microscopici si rauvoitori. Pe mine chiar m-a prins povestea, mi-a amintit de Blood Music.

* Robert Reed, Dragonii din valceaua insorita: western cu dragoni! Cautatorii de aur sunt inlocuiti aici cu cautatori de fosile, iar unul dintre ei descopera niste oua de dragon – specia era disparuta, dar exista posibilitatea ca din ouale respective sa iasa pui. Un bogatas fura ouale, apoi trenul in care le transporta e atacat de banditi.
Povestirea e gratis aici.

* James L. Cambias, Oceanul orbilor: una dintre povestirile care mi-au placut mult. O statie submarina studiaza o civilizatie extraterestra ai carei membri sunt orbi si „vad” cu ajutorul sonarelor. Mi s-a parut o poveste originala si m-a amuzat – unul dintre cercetatori, urat de toata lumea, hotaraste sa fie mai inteligent decat toti si o pateste din cauza unei erori de judecata copilaresti.

* Eleanor Arnason, Gradina. O idila science fiction Hwarhath: povestirea face parte dintr-o serie si cred ca nu functioneaza prea bine ca stand-alone. Detaliile despre lumea Hwarhath sunt interesante (o societate in care relatiile homosexuale sunt norma si in care femeile stau pe planeta iar barbatii in spatiu, la razboi), dar actiunea in sine mai putin.

* Peter F. Hamilton, Alegere profitabila: sigur cea mai amuzanta povestire din volum. Un britanic deschide o gaura de vierme spre o alta planeta si le ofera concetatenilor lui dreptul sa treaca dincolo, cu conditia sa accepte regulile considerate de el ideale pentru o noua societate. Povestirea are loc in viitorul foarte apropiat, iar societatea e cea pe care o cunoastem (razboi in Irak, politicieni odiosi, gunoieri care fac greva, somaj si delasare). Intrebarea e: esti las daca ramai sau daca pleci?

* Paul Di Filipo, Sisif si strainul: a doua povestire din volum care are la baza o istorie alternativa. Albert Camus – in aceasta povestire de profesie inalt functionar – are de ales intre a-l ucide sau nu pe un om care urma sa-l asasineze pe imparatul care conducea Imperiul Francez, cel mai puternic stat al lumii. Istoriile alternative nu-mi spun nimic de obicei si asta n-a facut exceptie.

* Paul Melko, Triptic cu mine si cu ea: ce-ar fi daca ar exista universuri paralele, cate unul pentru fiecare decizie pe care o luam? Intrebarea s-a mai pus, original in povestirea asta e faptul ca un barbat e constient de urmarile deciziilor lui, deci de fiecare existenta a lui. Partea buna e ca e o povestire destul de scurta incat sa nu devina plictisitoare, partea proasta e ca banuiam din descriere ce o sa se intample.

* Walter Jon Willimas, Investitii: o povestire mai lunga (mai mult de 100 de pagini) care face parte din seria Dread Empire’s Fall. Nu am citit nimic din seria asta si povestirea nu m-a atras prea mult, am citit primele 50 de pagini si am abandonat.

La sfarsitul antologiei exista si o sinteza a evolutiei literaturii SF in 2004.

In ansamblu mi s-a parut o antologie foarte buna – nu ma asteptam sa imi placa toate povestirile, dar e bine ca mi-au placut majoritatea. Sper sa mai iasa volume, de preferinta pana la vara, pentru concediul urmator.

Alte pareri:

O recenzie foarte recenta, la Cititor SF
Townportal.ro
SF Signal

Read Full Post »

Marunte

* A aparut partea a doua a articolului A quoi sert la littérature de Pierre Jourde. Un citat:

Un texte littéraire n’est pas seulement, n’est pas toujours un échafaudage verbal qui nous emmènerait bien loin de la réalité. Il peut aussi nous y ramener, trouver les mots et les représentations qui nous permettront de lutter contre les idées toutes faites, les complaisances, l’inattention à nous-mêmes. Car nous ne sommes pas à nous-mêmes. Devant ce que nous sommes, nous demeurons distraits, craintifs, oublieux, dispersés. La littérature nous ramène à nous, elle nous oblige à nous confronter à cette réalité avec laquelle nous avons tant de difficultés.

* Jurnalul national pregateste o colectie de literatura romaneasca. Initiativa mi se pare OK la prima vedere (cartile pe care le-au pozat arata foarte bine, e deja ceva). Mai problematica e alegerea numelui colectiei – Biblioteca pentru toti. Aici puteti gasi un articol despre cine are dreptul sa foloseasca acest nume.

* La Nemira e pana in 23 martie promotie la cartile din colectia Suspans (35% reducere, inclusiv la cartile lui Stephen King). Continua si cadourile pentru cei care scriu recenzii la cartile publicate la Nemira – o carte cadou pentru o recenzie.

* Alte vesti bune: au aparut volumul doi din seria Millenium – Fata care s-a jucat cu focul si cea mai recenta carte a lui David Lodge, Mort de surd.

* Se pare ca pana maine este Read an E-Book Week (8-14 martie). Nu m-am lamurit daca e vreo firma in spatele intiativei, dar site-ul are multe informatii si articole despre cartile electronice si un mic magazin online cu preturi, cica, promotionale.

* Iar cat despre mine, de maine pana la sfarsitul saptamanii viitoare am sa ma aflu in aceasta zona:

Pana atunci – lecturi frumoase, distractie placuta, servici usor 😀

Read Full Post »

Vincent & Karlenstein

Autor: Lucian Merişca
Titlu: Vincent & Karlenstein – moarte buna, copii
Editura: Bastion, Timisoara, 2008; 296 pagini; 18 RON
Nota data de mine: * * * si jumatate (din 5)

Vincent & Karlenstein e un volum de proza scurta SF. Una dintre povestiri a fost inclusa in The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent (Tor Books, 2008) si a fost recomandata pentru premiul Hugo (categoria short story, 2008).

N-as putea spune care dintre povestiri mi-a placut cel mai mult, pentru ca sunt legate una de alta prin personaje si intamplari comune – desi lumile nu sunt tot timpul aceleasi. Mai mult decat Peripetiile unor pamanteni prin Exterrior (cea publicata la Tor) mi-a placut povestea cu iepurasul alb pufos si care ii mananca pe toti (mwahahaha), povestea cu roboteii de apartament sectanti, cea cu baiatul care il comprima pe un critic de arta pana-l face afis si alte cateva.

Sunt o gramada de fantezii interesante prin carte – de exemplu un apartament incalzit cu ceasuri cu pendula si o nava care ajunge la capatul universului, si multe cosmaruri mai mult sau mai putin de speriat – preferatul meu a fost unul cu o legatura de patrunjel invadatoare. Comun povestirilor e faptul ca irealul patrunde treptat intr-o lume relativ normala (un om poate de exemplu sa auda o bataie la usa, apoi bubuituri, apoi sunete ciudate, apoi sa-i intre in casa un Mos Gerila alien).

Vincent & Karlenstein abunda in idei si intamplari, tinute impreuna si de o povestire in care Autorul si Editorul (sper ca sunt fictionali si ei) discuta despre (ne)publicarea cartii. Are o auto-ironie discreta si un ton propriu, placut si memorabil. Are in spate si un concept inventat de autor – postrealitatea – despre care mi-ar placea sa citesc mai multe.

Fragmentul preferat:

Oare ce fac cainii, pisicile, gainile, ciorile, vrabiile de Craciun sau de Revelion, de exemplu, cand toti oamenii petrec? Merg pe case… sobolanii dau receptii in subsoluri… Mintea lui Vincent se inflacara. Dar ce fac brazii, muntii, apele?… Ei nu petrec odata cu noi. Au petrecerile lor tacute si sumbre, sub ploaia marunta de munte, in tovarasia lichenilor si a ferigilor, a cetii si a noptii. (p. 25)

Bonus:

Site-ul web al lui Lucian Merişca

Despre autor aici

Si o varianta a povestirii Noaptea magica a lui 0 si 1

Read Full Post »