Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for mai 2009

Am decis sa va incant astazi cu una dintre cele mai proaste poezii din literatura engleza. Este scrisa de poetul scotian William Topaz McGonagall (1825 – 1902), brav locuitor al orasului Dundee. Renumele de poet penibil al lui McGonagall i-a asigurat un oarecare succes in timpul vietii (cand multimi numeroase veneau sa ii asculte lecturile publice, pentru ca sa rada si pentru ca sa arunce in el cu oua si legume). Efectul comic al poeziilor lui sta in faptul ca, desi a retinut ca versurile trebuie sa rimeze, a fost incapabil sa inteleaga concepte ca ritmul sau metafora; poetul dispunea, in plus, de un vocabular sarac si de darul de a crea imagini poetice indeajuns de nepotrivite incat intreaga varza sa fie comica.

Va ofer, deci, in versiunea sa completa, poezia The Tay Bridge Disaster (1879):

The Tay Bridge Disaster

Beautiful Railway Bridge of the Silv’ry Tay!
Alas! I am very sorry to say
That ninety lives have been taken away
On the last Sabbath day of 1879,
Which will be remember’d for a very long time.

‘Twas about seven o’clock at night,
And the wind it blew with all its might,
And the rain came pouring down,
And the dark clouds seem’d to frown,
And the Demon of the air seem’d to say-
„I’ll blow down the Bridge of Tay.”

When the train left Edinburgh
The passengers’ hearts were light and felt no sorrow,
But Boreas blew a terrific gale,
Which made their hearts for to quail,
And many of the passengers with fear did say-
„I hope God will send us safe across the Bridge of Tay.”

But when the train came near to Wormit Bay,
Boreas he did loud and angry bray,
And shook the central girders of the Bridge of Tay
On the last Sabbath day of 1879,
Which will be remember’d for a very long time.

So the train sped on with all its might,
And Bonnie Dundee soon hove in sight,
And the passengers’ hearts felt light,
Thinking they would enjoy themselves on the New Year,
With their friends at home they lov’d most dear,
And wish them all a happy New Year.

So the train mov’d slowly along the Bridge of Tay,
Until it was about midway,
Then the central girders with a crash gave way,
And down went the train and passengers into the Tay!
The Storm Fiend did loudly bray,
Because ninety lives had been taken away,
On the last Sabbath day of 1879,
Which will be remember’d for a very long time.

As soon as the catastrophe came to be known
The alarm from mouth to mouth was blown,
And the cry rang out all o’er the town,
Good Heavens! the Tay Bridge is blown down,
And a passenger train from Edinburgh,
Which fill’d all the peoples hearts with sorrow,
And made them for to turn pale,
Because none of the passengers were sav’d to tell the tale
How the disaster happen’d on the last Sabbath day of 1879,
Which will be remember’d for a very long time.

It must have been an awful sight,
To witness in the dusky moonlight,
While the Storm Fiend did laugh, and angry did bray,
Along the Railway Bridge of the Silv’ry Tay,
Oh! ill-fated Bridge of the Silv’ry Tay,
I must now conclude my lay
By telling the world fearlessly without the least dismay,
That your central girders would not have given way,
At least many sensible men do say,
Had they been supported on each side with buttresses,
At least many sensible men confesses,
For the stronger we our houses do build,
The less chance we have of being killed.

(sursa: http://www.mcgonagall-online.org.uk/poems)

Read Full Post »

Dilemateca SF

dilemateca

A aparut numarul pe iunie al Dilematecii. Dosarul numarului se numeste Despre SF si e semnat de Radu Pavel Gheo si Michael Haulică (acesta din urma semneaza in acest numar si o recenzie la Stapanul cantecelor de Orson Scott Card). Dosarul are 9 pagini, multe multe ilustratii faine (din reviste SF vechi si distractiv de pulp) si titlurile sectiunilor sunt Literatura mare si literatura mica, Literatura pentru copii si tineret, Literatura SF azi – in jumatatea scrisa de Gheo; jumatatea scrisa de Michael Haulică are un titlu minunat: Literatura SF e despre oameni. Nu am apucat sa-l si citesc, acum am primit revista si am pozat-o iute-iute pentru blog (imi pare ca a iesit stramb poza).

*Update: in numarul de ieri din Observator cultural Michael Haulică a scris Din nou despre bloguri. E prezentat si blogul meu, alaturi de CititorSF, Cultural SF and Movie Learnings, capricornk13 si Biblioteca Babel; joia urmatoare urmeaza un nou articol despre blogurile care au de-a face cu SF-ul. Dincolo de bucuria de a fi prezentata la gazeta, mi-a placut sa primesc feedback de la un cititor SF profesionist. Multumesc!

Read Full Post »

Alte stiri

* Scriitoarea canadiana Alice Munro este cea de-a treia castigatoare a Man Booker International Prize. Castigatorii anteriori ai premiului sunt Ismail Kadaré (2005) si Chinua Achebe (2007). Pe lista scurta de anul acesta s-au mai aflat: Peter Carey (Australia), Arnošt Lustig (Cehia), V.S. Naipaul (Trinidad/India), Evan S. Connell (SUA), E.L. Doctorow (SUA), Joyce Carol Oates (SUA), Mahasweta Devi (India), Ngugi Wa Thiong’O (Kenya), Ludmila Uliţkaia (Rusia), Antonio Tabucchi (Italia), James Kelman (Marea Britanie), Mario Vargas Llosa (Peru), Dubravka Ugresic (Croaţia). Man Booker International Prize a fost creat in 2004 si e acordat din doi in doi ani.

Alice Munro s-a nascut in 1931 in Wingham, Ontario si a debutat in 1968 cu Dance of the Happy Shades, o colectie de povestiri. A scris mai ales proza scurta; din pacate nu stiu sa se fi tradus la noi vreo carte de-a ei. Eu am citit de ea doar Fugitives (l’Olivier, 2008/Runaway, McClelland and Stewart, 2004).

* O veste proasta pentru colectionarii de benzi desenate (deocamdata pentru cei americani, dar si restul ar putea sa ridice o spranceana): un barbat din SUA este judecat (si risca sa stea 15 ani in inchisoare) pentru ca in colectia sa de manga-uri ar exista desene obscene cu minori. Cazul a fost deschis dupa ce niste vamesi au deschis un pachet cu diverse albume manga ajunse din Japonia pe adresa individului. Procesul a fost deschis multumita adoptarii unui pachet de legi din 2003 numit Protect Act, care stabileste ca e infractiune sa ai benzi desenate, desene, sculpturi sau picturi care infatiseaza minori „engaging in sexually explicit conduct”, cu conditia ca acelor benzi desenate, desene, etc. sa le lipseasca „o veritabila valoare literara, artistica politica sau stiintifica” (orice asemanare cu turcii care il interzic pe Apolinnaire pentru ca-i obscen si lipsit de valoare literara e pur intamplatoare).

Dincolo de discutiile despre valoarea literara a benzilor desenate in general si a manga-urilor in particular, procesul asta mi-a amintit de o prevedere din viitorul Cod Penal romanesc (cel pe care Guvernul nostru vrea sa isi asume raspunderea), prin care toti internautii care acceseaza – din greseala sau intentionat – site-uri xenofobe sau care contin pornografisme cu minori (sau cei care tolereaza comentarii xenofobe pe blogurile lor, de exemplu) ar risca, si ei, puscaria.

* Am aflat de o carte faina aparuta recent la Humanitas – Alex Stefanescu, Cum te poti rata ca scriitor – cateva metode sigure si 250 de carti proaste. Am citit prefata cartii pe site-ul editurii – pare sa fie o lectura savuroasa. Si oarecum pe-aceeasi tema: in Franta a aparut „le Prix Bartleby du roman inachevé” – un premiu care ii recompenseaza pe scriitorii in devenire cu dreptul de a nu mai termina de scris un roman extrem de prost. Candidati – probabil cata frunza si iarba.

Read Full Post »

Doua stiri

* Joi, 28 mai ora 18, la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, din B-dul Ana Ipătescu numărul 21, Bucuresti, va avea loc o nouă întâlnire a cenaclului ProspectArt. Mai multe despre participanti gasiti aici.

ProspectArt2

* Mare veste mare! Cei de la Nemira au anuntat pe blogul lor ca a treia carte din seria Cantec de gheata si foc va fi lansata la targul de carte din 17-21 iunie (Romexpo, Bucuresti). Cartea va fi impartita in trei volume de cate aproximativ 600 de pagini, a fost tradusa de Laura Bocancios si se numeste Iuresul sabiilor. Coperta primului volum:

Iuresul sabiilor

Pe blogul editurii Nemira puteti citi versiunea preliminara a prologului cartii.

Read Full Post »

Raportul lui Brodeck

Autor: Philippe Claudel
Titlu: Raportul lui Brodeck
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom.Proza XXI, Iasi, 2008; 396 pagini; 34.95 RON
Traducator: Claudiu Komartin
Titlul original: Le rapport de Brodeck
Nota data de mine: * * * (din 5)

Philippe Claudel a debutat ca scriitor acum 10 ani, cu romanul Meuse l’oubli. In 2003 a castigat premiul Renaudot pentru romanul Suflete cenusii (aparut la Polirom in 2007). In 2007 castiga si un Gouncourt des Lycéens, pentru Raportul lui Brodeck. In 2008 a debutat si ca regizor cu filmul Il y a longtemps que je t’aime (scenariul filmului e semnat tot de el). Filmul l-am vazut duminica, a incheiat editia timisoareana a Festivalului de Film European (mi s-a parut ok, dar ar fi fost mult mai fain daca lipseau revelatiile de la final).

Raportul lui Brodeck e o marturisire a cuiva care dupa spusele lui, nu are nici o vina. Locuitor al unui sat de munte germanofon din Lorena, evreu supravietuitor al Holocaustului si unul dintre oamenii cu stiinta de carte ai comunitatii, Brodeck trebuie sa scrie un raport despre asasinarea de catre ceilalti sateni a unui strain. Numit De Anderer – pentru ca nu le-a spus niciodata satenilor numele lui si pentru ca parea sa ii observe si sa ii judece din exterior – strainul acesta pacatuieste prin faptul ca expune raul prezent in oamenii pe care ii intalneste. Oamenii il omoara pentru ca amintirile lucrurilor rele pe care le facusera sa poata fi ingropate – si dupa ce ajung la concluzia ca doar diavolul putea sa ii oblige sa priveasca direct in sufletul lor. Raportul lui Brodeck are aceeasi soarta, e ars pentru ca nu reusise sa le confirma satenilor faptul ca facusera lucrul cel mai bun.

Cartea exploreaza justificarile pe care oamenii le aduc raului pe care il fac (de exemplu faptul ca trebuie sa aleaga care dintre ei va trebui sa moara, pentru ca ceilalti sa traiasca – de aici apar strainii, cei in plus si dispensabili). E un punct de vedere asupra Holocaustului – completat de figurile celor care traiesc pentru a face rau. Concluzia e ca oamenii fac tot ce-i mai rau pentru ca „nu asculta niciodata ce le povestesc padurile, animalele, copacii, cerul, stancile sau ceilalti oameni. E nevoie de timp si ca spui, si ca sa asculti” (p. 389).

Claudel scrie frumos – poate prea frumos pentru subiectele cartii sale. Mi s-a parut ca a incearcat prea mult sa faca arta dintr-un Ereigniës („lucrul care s-a intamplat”) care n-are nimic de-a face cu arta.

Cate ceva despre Raportul lui Brodeck puteti citi si la whitenoise.

Read Full Post »

Poezia din sambata asta este o completare la Domnişorul Georgie. Oda adusa in 1854 de Tennyson comportamentului eroic al trupelor britanice in razboiul din Crimeea e ironizata intr-unul din pasajele din cartea lui Bainbridge (care ne face cunostinta cu unul dintre caii scapati din masacrul Brigazii Usoare britanice – un animal atat de socat de cele intamplate in timpul eroicei sarje incat devenise imbecil). Mi s-a parut interesant contrastul dintre realismul taios al scriitoarei contemporane si iluziile lirice ale contemporanului razboiului respectiv.

The Charge of the Light Brigade

Half a league, half a league,
Half a league onward,
All in the valley of Death
Rode the six hundred.
„Forward, the Light Brigade!
Charge for the guns!” he said:
Into the valley of Death
Rode the six hundred.

„Forward, the Light Brigade!”
Was there a man dismay’d?
Not tho’ the soldier knew
Some one had blunder’d:
Theirs not to make reply,
Theirs not to reason why,
Theirs but to do and die:
Into the valley of Death
Rode the six hundred.

Cannon to right of them,
Cannon to left of them,
Cannon in front of them
Volley’d and thunder’d;
Storm’d at with shot and shell,
Boldly they rode and well,
Into the jaws of Death,
Into the mouth of Hell
Rode the six hundred.

Flash’d all their sabres bare,
Flash’d as they turn’d in air
Sabring the gunners there,
Charging an army, while
All the world wonder’d:
Plunged in the battery-smoke
Right thro’ the line they broke;
Cossack and Russian
Reel’d from the sabre-stroke
Shatter’d and sunder’d.
Then they rode back, but not
Not the six hundred.

Cannon to right of them,
Cannon to left of them,
Cannon behind them
Volley’d and thunder’d;
Storm’d at with shot and shell,
While horse and hero fell,
They that had fought so well
Came thro’ the jaws of Death,
Back from the mouth of Hell,
All that was left of them,
Left of six hundred.

When can their glory fade?
O the wild charge they made!
All the world wonder’d.
Honor the charge they made!
Honor the Light Brigade,
Noble six hundred!

(Alfred, Lord Tennyson, in The Examiner, 9 decembrie 1854)

Read Full Post »

Chestii usurele

* Am cumparat pentru cineva si le-am citit si eu doua ghiduiri pentru xenofobi de la Nemira: cel despre francezi francezi si cel despre spanioli. Cartile sunt scurte, se citesc in o ora-doua; cea despre francezi mi-a placut mai mult (e si normal, Franta fiind cea mai mareata si importanta tara din lume). Cartile sunt haioase si relativ utile (chestiile pe care le stie toata lumea despre fiecare natiune sunt demontate sau intarite, dupa caz – eu nu stiam, de exemplu, ca taurii care participa la coride pot sa scape daca refuza sa lupte; in schimb stiam ca in Franta trebuie sa fii abil cand vine vorba sa saluti pe cineva – fiecare cartier pare sa aiba regulile lui…). Ca avertisment as spune ca dau dependenta cartuliile acestea (ceea ce n-ar fi o problema daca pretul ar fi la jumatate; asa, la cate au iesit deja si la cate mi-ar mai placea sa iasa am sa ma ruinez!).

Am gasit si prilej sa mormai nitel – in cartea despre francezi e un capitol despre obiceiurile gastronomice ale stimabililor si acolo s-a strecurat o greseala impardonabila. Prajitura cunoscuta in franceza sub denumirea de macaron e numita in romana „macaroana”. Grosso modo in romana ii poti spune prajiturii pricomigdala, desi in Franta exista variante diverse, stratificate si foarte colorate ale chestiei, care se indeparteaza astfel macar ca aspect de pricomigdalele mici si brune de la noi. Nu pot spune decat atat: ntz!

* Mi-e foarte ciuda ca nu pot ajunge la Salonul International al Benzii Desenate care are loc in aceste zile la Iasi. Nu stiu cati bedefili exista pe la noi, dar eu am invatat bazele francezei din Asterix, Rubrique-a-brac, Lucky Luke si, mai tarziu, Achille Talon si am ramas devotata BD-urilor (celor frantuzesti in special).

Tot la francezi am dat peste bloguri BD, in care diversi desenatori mai mult sau mai putin talentati isi expun plansele (autofictionale sau nu). Cele pe care le citesc sunt astea:

http://www.fanartstrip.com – un blog pe care se face o selectie ale planselor mai reusite de pe alte site-uri.

http://www.bouletcorp.com/blog/ si http://www.penelope-jolicoeur.com/ – doi bloggeri care au ajuns profesionisti: au fost descoperiti de edituri, li s-au propus contracte, au scos albume.

http://tumourrasmoinsbete.blogspot.com/ – un blog deloc autofictional, in care autoarea exporeaza stiintific teme de mare interes: ce s-ar intampla daca Pamantul s-ar opri brusc in loc, cum putem stii daca cei executati cu ajutorul ghilotinei mai traiesc un timp sau daca mor pe loc, care ar fi avantajele dopajului pentru contopisti. Desenele sunt in stilul lui Charb, cam moderne pentru gustul meu, dar tipa se documenteaza mult pentru fiecare plansa si da si bibliografie.

http://blog.chabd.com – un blog scris de o tanara punkista – nu-i stralucit, dar are uneori sclipiri.

* Tot de la francezi: mai citesc din cand in cand un blog care a ajuns si el carte (si mai nou si BD): Les tribulations d’une caissière. Recomand lectura oricui i se pare ca are o slujba idioata si prost platita: se poate si mai rau!

Read Full Post »

Diversity reading

Am primit de la raul o leapsa-oracol . Sunt intrebata care e ultima carte citita, scrisa de persoane din diverse categorii mai mult sau mai putin discriminate/ignorate.

1. Name the last book by a female author that you’ve read.

Ultima e cea despre care am scris ieri – Beryl Bainbridge, Domnişorul Georgie.

2. Name the last book by an African or African-American author that you’ve read.

Alaa al-Aswani, Blocul Iakubian

Am mai citit recent o carte foarte faina scrisa de un autor african, dar n-am scris despre ea pe blog: Johnny chien méchant de Emmanuel Dongala (nascut in Congo, a trait in Franta si acum locuieste la New York – deci poate ca se pune si la African-American).

3. Name one from a Latino/a author.

Jesús Díaz, Spune-mi ceva despre Cuba.

4. How about one from an Asian country or Asian-American?

Salman Rushdie, Grimus. Mare plictiseala a fost cu ea.

5. What about a GLBT writer?

N-am chef sa scormonesc acum prin biografiile scriitorilor din care am citit cate ceva in ultima vreme. Sa zicem Evelyn Waugh, Un pumn de ţărână.

6. Why not name an Israeli/Arab/Turk/Persian writer, if you’re feeling lucky?

Kader Abdolah, La portile moscheii.

7. Any other “marginalized” authors you’ve read lately?

Hm. Poate John Kennedy Toole? Sau Genet? (desi asta s-a marginalizat si singur, parerea mea)? De primul am citit relativ recent Biblia de neon, de-al doilea Jurnalul unui hot.

Dau leapsa mai departe inspre Cinabru; daca o mai vrea cineva – sa pofteasca.

PS: din 30 mai pana in 1 iunie va avea loc a XX-a editie a festivalului Etonnants Voyageurs. Leapsa asta mi-a adus aminte de el.

Read Full Post »

Domnisorul Georgie

Autor: Beryl Bainbridge
Titlu: Domnişorul Georgie
Editura: Leda, Bucuresti, 2007; 288 pagini; 28.5 RON (eu am luat-o cu 10 RON de la targul de carte de saptamana trecuta)
Traducator: Cornelia Marinescu; prefata: Cosana Nicolae
Titlul original: Master Georgie (1998)
Nota data de mine: * * si jumatate (din 5)

Dame Beryl Bainbridge (n. 1934. Liverpool) e considerata una dintre scriitoarele britanice contemporane de prima marime: a scris pana acum 17 romane, din care cinci au fost nominalizate pentru premiul Booker (nici unul nu a castigat); romanele sale au castigat in schimb doua premii Whitbread (Injury Time, 1977; Every Man for Himself, 1996). Domnişorul Georgie a fost nominalizata la Booker in 1998 si a castigat in 1999 WH Smith Literary Award.

Domnişorul Georgie este al treilea roman istoric scris de Bainbridge (l-au precedat un roman despre expeditia lui Robert Falcon Scott in Antarctica si unul despre scufundarea Titanicului). Intamplarile din prima parte a cartii au loc in Liverpool, intre 1846 si 1854, si pregatesc cadrul pentru mutarea actiunii in Crimeea (unde, la sfarsitul lui 1853, izbucnea un razboi in care britanicii nu au facut figura prea buna).

Personajul in jurul caruia graviteaza intamplarile din carte e George Hardy, un tanar medic din Liverpool care hotaraste sa plece in Crimeea in speranta ca acest lucru il va pregati pentru viata pe care ar vrea sa o duca. Trei naratori alterneaza la cuvant – Myrtle, o fata orfana adoptata de familia Hardy, Pompey Jones – un baiat sarac care invata de la George arta fotografiei si doctorul Potter, sotul uneia dintre surorile lui George. Fiecare dintre naratori e legat trainic de George – Myrtle il iubeste neconditionat, Jones ii datoreaza un statut social mai bun si ii este ocazional amant, iar doctorul Potter e legat pe viata de sora lui George.

Cei trei povestitori sunt oglinzi imperfecte ale personajului principal, iar Bainbridge se foloseste de analogiile cu fotografia pentru a exprima incapacitatea cuiva de a oferi o imagine a personalitatii reale ale cuiva apropiat (fotografia fixeaza doar o imagine, iar sub un exterior sobru se poate ascunde orice gand). Cele sase parti ale cartii isi primesc numele de la sase fotografii in care au ramas fixate momentele-cheie ale existentei personajelor.

Domnişorul Georgie mi s-a parut o carte in care demne de admirat sunt tehnicile narative – e o carte de citit pentru modul cum e scrisa si mai putin una de citit pentru intamplarile povestite. O caracteristica a stilului lui Bainbridge e epurarea cartilor de emotii – personajele povestesc doar faptele asa cum le-au vazut, iar personalitatile lor sunt vizibile mai degraba la nivelul prejudecatilor care le umbresc obiectivitatea. Rezulta de-aici o proza sub anestezie care nu mi-a placut prea mult – e clinica, iar explorarea aceasta clinica a relatiillor dintre oameni nu ajunge la concluzii zguduitoare.

Temele cartii – influenta modului cum ii percepem pe cei din jur asupra destinului nostru, atacarea mitului geniului militar englez si explorarea relatiilor domestice din epoca victoriana – sunt interesante, dar la sfarsit am inchis cartea cu propriile-mi prejudecati neclintite: eram de acord cu autoarea de la inceput.

Despre editie: traducerea mi s-a parut onorabila; am gasit doar o exprimare neindemanatica: „I didn’t care for this arrangement” e tradus prin „Nu-mi pasa de acest aranjament” (p. 45). Eu zic ca suna bine asa: „Nu-mi convenea acest aranjament”. Mi-a placut prefata scrisa de Cosana Nicolae – foarte la obiect.

Read Full Post »

Rock me Adolf Adolf Adolf

Autor: Silviu Genescu
Titlu: Rock me Adolf Adolf Adolf
Editura: Bastion, colectia Helion, Timisoara, 2009; 325 pagini; 20 RON
Nota data de mine: * * * (din 5)

Silviu Genescu s-a nascut in 1958 la Timisoara; a debutat in 1977 cu povestirea Transplant, a publicat in revistele Paradox, Anticipatia, Jurnalul SF si Helion si e prezent in mai multe antologii. In 1994 i-a aparut volumul T de la sfârşit (Ed. Marineasa, Timisoara). E membru cu state vechi ale cenaclurilor SF timisorene (H.G. Wells si Helion). A tradus multe carti SF&F.

Rock me Adolf Adolf Adolf reuneste sase povestiri si un mini roman (‘Da Noiz). Pentru un preview puteti merge aici, unde exista niste versiuni mai vechi ale povestirilor Rock me Adolf Adolf Adolf, Eroul local si Expresia finala . Celelalte trei povestiri din volum sunt Printul cel trist, Zapada de pe aripile ingerului si Ghost Story.

In mini roman si in cateva din povestirile din carte ideile SF sunt speculatii credibile care pornesc de la situatia de-acum. Niste nemti creeaza o clona a lui Adolf Hitler, dar ii permit sa devina cantaret de rock si planul lor se duce naibii (Rock me Adolf Adolf Adolf); doua sisteme de inteligenta artificiala devin mai inteligente decat era cazul (Eroul local si Ghost Story); serviciile secrete lucreaza la o tehnologie care le-ar putea permite sa manipuleze gandurile populatiei Pamantului (‘Da Noiz). Acestea sunt textele care mi-au placut mai mult: sunt foarte actuale, speculatiile sunt credibile si interesante. Mi-ar placea sa citesc o varianta extinsa a mini romanului.

Celelalte trei povestiri (Printul cel trist, Zapada de pe aripile ingerului si Expresia finala) sunt mai putin ancorate in meandrele concretului. Prima e o povestea unor calatori in timp – ideea e suprinzatoare si mi-a placut. Zapada de pe aripile ingerului cred ca e povestirea cea mai putin reusita din volum – e cam tehnica si nu mi s-a parut ca face mult sens: un inger fabrica virusuri doctrinare si ii inoculeaza pe oameni cu diverse credinte; doi indivizi incearca sa obtina de la el un cod al nemuririi; se intampla lucruri bizare. Expresia finala e o povestire scurta si destul de hazlie: niste extraterestri le dau de ales pamantenilor intre sclavie sau distrugere, dar renunta brusc la planurile de cucerire dintr-un motiv neasteptat.

Rock me Adolf Adolf Adolf mi s-a parut o colectie unitara ca stil, lucru bun dupa parerea mea. Autorul foloseste pe alocuri un limbaj tehnic cam greu de urmarit (mai ales in ‘Da Noiz, unde exista cateva pasaje criptice despre frecvente ale sunetelor si despre armonii). Unele texte ar merita sa fie extinse – ideile sunt interesante, ar merita personaje si intrigi mai complexe in jurul lor.

Read Full Post »

Older Posts »