Autor: Jonathan Safran Foer
Titlu: Extrem de tare si incredibil de aproape
Editura: Humanitas, colectia Raftul Denisei, Bucuresti, 2007; 424 pagini; 37 RON
Titlul original: Extremely Loud and Incredibly Close (2005)
Nota data de mine: * * * * * (din 5)
Extrem de tare si incredibil de aproape, a doua carte a lui Jonathan Safran Foer, e in primul rand o carte frumoasa: Humanitas a facut o treaba minunata, adaptand coperta primei editii a cartii si imaginile, colajele si experimentele tipografice ale autorului. Rezultatul e un obiect cu forma de carte si cu o poveste, care provoaca sensibilitatea, gandirea si intuitia cititorilor-spectatori.
Eroul cartii este Oskar Schell, un baietel de noua ani extrem de inteligent, bine educat si foarte sensibil. Oskar mai e si vegetarian, pacifist, multilingv, cinstit si interesat de stiinta, si canta la tamburina. El ramane orfan dupa 11 septembrie 2001. Tatal sau isi avea biroul in World Trade Center. Descopera printre obiectele ramase de la tatal sau o cheie, intr-un plic pe care scria doar „Black”, si incepe o cautare a incuietorii potrivite, incercand sa inteleaga mai multe despre tatal sau. O poveste paralela este cea a bunicilor lui Oskar, marcati si ei de un eveniment traumatic, bombardarea la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a orasului german Dresda.
Este o carte sensibila, care vorbeste despre urmarile unor evenimente oribile, descriind tristetea, vinovatia si debusolarea supravietuitorilor fara a caricaturiza si fara a folosi cisterne de lacrimi. Este o carte despre viata, care te intristeaza pentru ca apoi sa iti insufle speranta sau sa te faca sa razi. Jonathan Safran Foer creaza personaje vii, umane, cu o poveste interesanta. Cel mai bun lucru este ca povestea nu e tot, cartea e plina de detalii si informatii dispensabile dar fermecatoare, pentru ca Oskar e interesat de tot ceea ce exista in jurul sau.
Jonathan Safran Foer este in mod cert un scriitor bun. Ii place sa povesteasca si detine empatia necesara pentru a intelege oamenii si talentul de a scrie despre ei. Cartii i se pot aduce obiectii – cea mai importanta mi se pare aceea ca, mai ales la inceput, cititorul trebuie sa isi suspende momentan neincrederea in capacitatile unui copil de noua ani. Dar neincrederea de la inceput se transforma cumva in intelegere. E o carte care iti place cel mai mult atunci cand ai terminat-o, si, in acelasi timp, o colectie de lucruri frumoase si uimitoare, spuse cu onestitate si intelegere.
Alte pareri:
Romania Culturala
Flu.ro
Chrysallidis
Klaus7
Irinuta26
Si un interviu cu autorul aici.
Si alte chestii utile, la gramada:
Emma Garman: despre originalitatea lui Safran Foer;
Leigh Stein: Correspondence between Jonathan Safran Foer and Nicole Krauss That Explains How They Wrote the Same Book;
Brendan Bernhard: interviu cu Safran Foer, se vorbeste si despre cum isi scrie el cartile;
AuthorTrek: link-uri catre multe articole despre Safran Foer si catre interviuri cu el;
Gaby Wood: interviu cu Nicole Krauss, mai multe despre preocuparile comune si istoria de viata asemanatoare ale ei si ale sotului;
Alden Mudge: interviu cu Nicole Krauss.
de asta chiar sunt curioasa … 😛
sa-mi zici cum ti se pare 🙂
Si mie mi-a placut cartea…si cred ca inca imi mai place (colajele fotografice sint impresionante). Insa dupa ce am citit-o pe Nicole Krauss si Istoria iubirii, am oarece indoilei asupra originalitatii lui Foer…
Am pe-acasa Istoria iubirii, dar nu am ajuns inca sa o citesc, asa ca nu imi pot da cu parerea in privinta originalitatii… Stiu ca sunt sot si sotie (Foer si Krauss), poate au imprumutat unul de la altul fara sa isi dea seama 🙂 (it happens all the time) Sau au facut acelasi curs de creative writing 🙂
Eu am auzit ca nu isi citesc unul altuia manuscrisele pana nu sunt gata, dar asta e un discutabil. Sunt curioasa daca ti-a placut si „Totul este iluminat”, romanul de debut al lui Foer.
irinutza26 – n-am citit inca “Totul este iluminat”.
Fiindu-mi tare greu sa imi dau cu parerea despre carti pe care nu le-am citit, am ales cateva articole si interviuri interesante de pe net si le-am pus la sfarsitul post-ului astuia. Daca ar fi sa emit acum o supozitie, totusi, as zice ca s-au vorbit 🙂
Mie in continuare romanul asta mi se pare mult mai slab ca romanul lui de debut. E drept ca le-am citit si in ordinea in care au aparut si primele impresii sunt mereu mai puternice.
The History of Love e ca un roman in oglinda, aceleasi teme, aceleasi idei, aceleasi cadre, dar o abordare mult mai feminina. Cred totusi ca Foer si Krauss sunt intr-adevar ceea ce cheama „suflete-pereche”, altfel nu-mi explic cum se pot completa asa de armonios in scris. 🙂
Incantatoare cartea. O sa ma uit si pe link-uri, habar n-aveam de Krauss, merita investigata asemanarea 🙂