Autor: James Ellroy
Titlu: The Black Dahlia
Editura: Grand Central Publishing, NY, 2006; 384 pagini; 25 RON
Nota data de mine: * (din 5)
Cartea a aparut recent la noi, la Polirom. A fost scrisa in 1987 si face parte dintr-o serie de patru romane noir, „cvartetul Los Angelesului”. Ellroy a mai scris si cartea ce sta la baza filmului L.A Confidential.
Am cumparat cartea asta pentru ca am citit recenzii care o laudau – imi plac romanele noir, la fel si cele politiste, si ideea solutionarii pe hartie a unei crime ramase fara autor cunoscut inca din 1947 parea interesanta. M-am ales in schimb cu o carte absolut ridicola: prost scrisa, brutala, cu o intriga catastrofala, scrisa pentru ca autorul sa isi expuna psihozele si fantasmele.
Cartea se invarte in jurul asasinarii, in Los Angeles, a unei tinere, cunoscuta sub porecla de Black Dahlia (pentru ca se imbraca tot timpul in negru). In 1947, aceasta crima a socat America, datorita brutalitatii sale si a incapacitatii politiei de a gasi asasinul. Ellroy inventeaza doi politisti, fosti boxeri, care preiau cazul si devin obsedati de acesta. Urmeaza o investigatie mirobolanta – unul dintre politisti se culca cale de sute de pagini cu cea care ii va da cheia enigmei, e clar ca tipa stie tot, dar lui nu ii pica fisa si pace buna.
Intriga e copilaros de simpla, cu toate ca Ellory se straduie sa o complice cu tot felul de piste care nu duc nicaieri – nu pentru a face romanul mai interesant, ci pentru a ne da sansa sa cunoastem mai bine personajele. In recenzia de la Polirom ni se spune despre ele: „coruptia si onestitatea, saracia si bogatia, brutalitatea si duiosia se amesteca in combinatii surprinzatoare in actiunile personajelor, astfel incit e tot mai greu sa desparti „baietii rai” de cei buni.” Mie mi s-au parut ciudati toti, poate pentru ca mi se pare bizara ideea ca daca ai facut box si ai castigat de cateva ori atunci esti o persoana onorabila si minunata. E acelasi sentiment de neintelegere pe care il am si fata de klingonieni, alta specie razboinica, si codul lor al onoarei (s-a mai intrebat cineva cum au reusit klingonienii sa treaca de epoca de piatra? Mie mi se pare uluitor).
Stilul lui Ellroy e destul de neplacut, are un limbaj limitat, imbogatit un pic cu slang din anii ’40. Postfata cartii e partea cea mai de speriat. Autorul explica fascinatia lui fata de crima despre care a scris, prilej cu care se confirma impresia pe care am avut-o citind cartea: ca e bine totusi ca Ellory s-a apucat de scris, nervii sai aveau nevoie de asta.
In 2006 s-a facut si un film regizat de Brian de Palma, pornind de la carte. Din cronicile citite pare sa fie, si el, catastrofal.
Pareri despre film (despre carte nu am gasit nimic):
[…] găsit pe net puţine impresii despre carte, una negativă la adina, una dezlânată la zombie. Aboneaza-te prin RSS sau prin email: Category: […]